Când un păcat se găseşte în obişnuinţa unui om, acesta devine patimă. Ce este patima? Patima este un sentiment copleşitor, trupesc sau sufletesc, care întunecă mintea, este o pornire nestăpânită, o pasiune, un viciu, un păcat. Patimă este atunci când ajung să te stăpânească deprinderile păcătoase, când se face în tine păcatul ca a doua fire. Patima nu este un singur păcat, izolat, ci „o activitate continuă şi statornică prin care săvârşim răul", „un păcat devenit cronic, un lanţ greu de păcate" .
Patimile, sau viciile, reprezintă pentru fiinţa umană cea mai gravă şi mai durabilă primejdie, întrucât o fac să decadă la cel mai scăzut nivel posibil, o vatămă adânc şi o sortesc pieirii. Patima, sau viciul, reprezintă cel mai mare duşman al omenirii, reuşind să distrugă încetul cu încetul aproape orice persoană şi desfigurează sufletul omului.
Pentru a ne fi sugestiv modul în care patima, viciul, îl poate distruge pe om, I.P.S. Mitropolitul Clujului, ne relatează în „Scrisoarea Pastorală" de anul acesta o povestire. Un om şi-a cumpărat un răsad de plantă carnivoră. L-a plantat într-un ghiveci şi se distra hrănindu-şi planta cu mici insecte. Planta creştea şi avea frunze grase şi frumoase. Când îi aducea musculiţe deschidea cupa şi le devora. Încet, încet, a crescut şi nu mai încăpea în ghiveci. A mutat-o într-un recipient mai mare. Nu se mai mulţumea cu insecte şi a început să-i aducă mamifere, şoareci şi şobolani. A crescut atât de mare încât omul nu mai ajungea la cupa florii şi avea nevoie de scară. Într-o zi, obosit de solicitările pe care i le făcea planta, s-a urcat pe scară cu un hoit de animal şi punându-l în cupa florii şi-a scăpat şi corpul. Planta pe loc l-a înhăţat şi pe el şi l-a devorat.
Aceasta este patima. Începe cu lucruri mici şi sfârşeşte prin a te distruge.
Din volumul „Condamnat la iertare", în curs de apariţie la Editura Vatra Veche, Târgu-Mureş
