Unde au dispărut banii pentru cadastru?

Distribuie pe:

Cadastru presupune totalitatea lucrărilor tehnice de determinare exactă a unor proprietăţi funciare, cu toate caracteristicile lor, în vederea întocmirii Registrului de Cadastru, necesar pentru stabilirea impozitului, accesării de subvenţii, tranzacţii imobiliare. De necesitatea cadastrării se discută de peste două decenii, iar guvernele perindate la conducerea României, sub presiunea Uniunii Europene, şi-au propus să rezolve problema prin alocarea de resurse financiare şi atragerea de subvenţii europene. Culmea ironiei, banii alocaţi au ajuns în conturile unor infractori. De pildă, ziarul România liberă, de marţi, 2 mai, publică dezvăluiri despre modul cum s-au căpuşat 46 milioane de euro destinaţi lucrărilor de cadastru prin firmele infractorului Sebastian Ghiţă. Banii au provenit de la Agenţia Naţională de Cadastru şi au ajuns în conturile firmelor Asesoft, Teamnet şi XOR-IT, toate deţinute într-un fel sau altul de fostul politician. Banii luaţi de Ghiţă de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) au fot încasaţi cu girul lui Liviu Dragnea pe când era ministru al Dezvoltării Regionale.

Curioşi să aflăm cum s-au folosit banii pentru Cadastru şi în judeţul Mureş, judeţ în care au fost selectate două comune prin „Proiectul CEZAR", pentru efectuarea cadastrului sistematic în comunele Saschiz şi Bahnea, am solicitat relaţii de la ing. Mănişor- directorul OCPI Mureş. Domnia sa ne-a declarat că instituţia pe care o conduce nu are atribuţii în realizarea cadastrului, ci doar recepţionează lucrarea, iar licitaţia s-a făcut la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară din Bucureşti. Întrebat dacă deţine informaţii privind implicarea firmelor lui Ghiţă în aceste lucrări, mi-a declarat că nu deţine informaţii şi să caut pe internet telefonul ANCPI de unde să solicit toate informaţiile.

Am aflat numărul de telefon, am sunat şi ne-a răspuns o doamnă foarte amabilă, care s-a prezentat Eugenia, de la Direcţia cadastru sistematic. I-am spus că mă interesează în mod deosebit situaţia din Saschiz şi Bahnea. Răspunsul doamnei a fost foarte concis: licitaţia pentru cadastru în aceste două comune mureşene a fost câştigată de o firmă din Grecia, care a subcontractat-o unei firme din România. La Saschiz lucrarea este terminată, iar la Bahnea situaţia este foarte proastă, în sensul că lucrarea a fost subcontractată de o firmă din Ploieşti, care a început lucrările şi la un moment dat le-a abandonat, fiindcă au cheltuit toţi banii. Întrebată dacă această încrengătură de licitaţii şi subcontractări are vreo legătură cu firmele de la Ploieşti ale lui Sebastian Ghiţă, doamna Eugenia mi-a declarat că nu cunoaşte situaţia.

Nedumerirea noastră constă din faptul că banii respectivi trebuiau justificaţi prin lucrări recepţionate, chiar şi parţial. De ce atâta tăcere în clarificarea situaţiei de la Bahnea şi cine este răspunzător de cheltuirea acestor bani fără ca lucrarea să fie finalizată? O enigmă pe care numai DNA o mai poate dezlega!...

Lasă un comentariu