Acum, la împlinirea celor 140 de ani de la declararea Independenţei de Stat a României, anunţată, la 9 Mai 1877, în Adunarea Deputaţilor, de ministrul de Externe, Mihail Kogălniceanu, putem considera că poezia, cântecul de vitejie al oştenilor neamului, într-un moment fundamental al istoriei noastre, l-a constituit şi lirica de război. O poezie cu „mesaj limpede şi înalt", transmis „cu inspiraţie, cu fior, specific românesc" pentru redarea unui moment istoric. Bătăliile de pe câmpul de onoare, din 1877-1878, pentru afirmarea neatârnării, din acel Război de Independenţă, într-o campanie antiotomană, eroismul legendar al luptătorilor din timpul asalturilor redutelor, au fost redate de Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Alexandru Macedonski, Ioan Neniţescu, Aron Densuşianu, George Sion, G. Baronzi, de alţi poeţi ai timpului.
Ca nimeni altul în epocă, Vasile Alecsandri, în poezia „Peneş Curcanul", evocă această bătălie pentru neatârnare: „Din câmp, de-acasă, de la plug / Plecat-am astă-vară, / Ca să scăpăm de turci, de jug, / Sărmana, scumpa ţară." Era un mobil al românilor, „al ridicării la arme", la 1877, dincolo de Dunăre, la Griviţa, Plevna, Rahova, Vidin şi Smârdan, în numele „acelui sfânt scop al câştigării independenţei", ca „Să scăpăm de turci, de jug, / Sărmana, scumpa ţară." Scop nobil şi drept, cuprins în versuri înflăcărate, pe alocuri „cu putere de testament."
În lirica Războiului de Neatârnare (1877-1878) dăinuie ideea unui război de trezire naţională, idee cuprinsă în poezii precum „Bate vânt de primăvară" (Alexandru Macedonski), „Proclamarea Independenţei" (Vasile Alecsandri), „La arme, români!" (G. Baronzi), „Gornistul de la Griviţa" (Ioan Neniţescu), „Trei, Doamne, şi toţi trei" (George Coşbuc) etc., de fapt, „un autentic izvor documentar privind campaniile militare ale ostaşilor români dincolo de Dunăre, confirmându-se cuvintele lui Nicolae Bălcescu, rostite la 1845, care spunea despre istorie că „ea se cuprinde în cinci feluri de documente: 1. Poeziile şi tradiţiile populare; 2. Legile şi actele oficiale; 3. Cronicile care cuprind faptele generale; 4. Inscripţiile şi monumentele; 5. Scrierile care zugrăvesc obiceiurile private."
Aici, în aceste „feluri de documente", sunt incluse poeziile acelor personalităţi ale vremii, acele vremi „înflăcărate de un fierbinte fior naţional-patriotic", cuprinzând scene memorabile din istoria patriei, „drept înălţătoare şi calde mesaje de suflet în amintirea unor glorioase evenimente care ne-au jalonat istoria întru cinstirea eroilor neamului."
Sunt poezii-mesaje - spunea cineva, într-un context -, atât de frumoase, ca nişte „cântări rostite de îngeri în faţa lui Dumnezeu." Flăcări arzând, necontenit, răspândind raze de lumină în jur, cântece mobilizatoare! Să ne amintim că Ioan Neniţescu, autorul celebrei poezii „Ţara mea", care s-a înrolat, voluntar, în Armata Română, făcând parte, ca sublocotenent, din Regimentul 13-Dorobanţi, rănit pe timpul asediului redutelor, nota, de fiecare dată, alături de titlul poeziei, şi locul de unde pleca el la luptă: „Prinosul meu" (Nicopol, 23 august 1877): „Mă duc, o, mult iubită ţară, / Ce m-ai crescut la dragu-ţi sân, / Viaţa mea, în primăvară, / Pe altaru-ţi sfânt mă duc să-nchin. //…// Şi când muri-voi pentru tine, / Ţi-oi zice-n ultimul suspin: / Să-ţi fie drumul tot spre bine…/ Şi vecinic cerul tău senin." Poeziile „Înalţă-te!" (scrisă la 23 august 1877, în împrejurimile Griviţei), „Invocare" (în ajunul luptei, la 26 august 1877, în împrejurimile Griviţei), „Nainte!" (22 august 1877, la Turnu-Măgurele), „Adio mamei!" (Galaţi, 18 august 1877), „După 27 august" (Dedicaţie Regimentului al XIII-lea de dorobanţi, 28 august 1877, lângă Griviţa), „Cântecul dorobanţului" (noiembrie 1877, Galaţi).
Sunt poezii pentru îmbărbătarea luptătorilor, în timpul asalturilor la redute, în cinstea celor mulţi şi uitaţi, rămaşi anonimi, într-un vibrant mesaj naţional-patriotic, pentru sfânta cauză a Neatârnării, cauză românească pentru care, sub drapel, în urmă cu 140 de ani, s-a luptat şi s-a murit.
Este şi vibrantul mesaj al lui Vasile Alecsandri din „Odă ostaşilor români": „O, români, în faţa voastră, colo-n tainica cea zare,/ Vedeţi voi o rază vie care-ncet, încet răsare, / Străbătând prin umbra deasă de lungi seculi adunată? //…// Mi-am văzut visul cu ochii, de-acum pot să mor ferice! / Astăzi lumea ne cunoaşte: «Român» zice, «Viteaz» zice!".
Acestei glorioase pagini de istorie, închinată „trecutului nostru de luptă, vitejiei", dedică şi George Coşbuc, „cel care a cântat toate virtuţile neamului", poeziile „Raport" (Luarea Griviţei la 30 august 1877), „Coloana de atac", „Cântecul redutei", „Dorobanţul", „Pe dealul Plevnei", „O scrisoare de la Muselim-Selo", din care redăm câteva versuri adresate măicuţei dragi: „Mă doare-n piept, dar nu să ţip, / Şi-aşa mi-e dor de-acasă, / Şi-aş vrea să plec, dar nu e chip, / Că vodă nu mă lasă. / Dar, uite, nu e nu ştiu cât, / O lună chinuită, / Şi-o să te strâng de după gât, / Măicuţa mea iubită... // Aşa mi-a spus Ion să-ţi scriu, / Iubească-ţi-l pământul! / Şi-am tot lăsat, pân-a fost viu, / Şi-mi ţin acum cuvântul. / Să te mângâie Dumnezeu, / C-aşa e la bătaie, / Şi-am scris această carte eu, / Căprarul Nicolae."
La 9 Mai 1877, mare eveniment istoric pentru români, moment în care am „rupt legăturile noastre cu Poarta", a fost declarată „independenţa absolută a României", „una din cele mai mari sărbători naţionale". „Proclamarea Neatârnării a pus capăt dependenţei, sub orice formă, faţă de puterile străine, afirmându-se caracterul de sine stătător al naţiunii noastre." La 9 Mai, Adunarea Deputaţilor a proclamat, la Bucureşti, Independenţa de Stat a României, Mihail Kogălniceanu, ministrul de Externe, declarând că „suntem independenţi!". Suntem „naţiune de sine stătătoare": „Domnilor deputaţi, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara, în faţa Reprezentaţiunei Naţionale, că noi suntem o naţiune liberă şi independentă." Adunarea Deputaţilor „a luat act de războiul dintre România şi Turcia, de ruperea legăturilor cu Poarta, de independenţa absolută a României şi a votat acea confirmare oficială". Senatul i-a urmat exemplul în aceeaşi zi!
Conform mărturiilor vremii, Independenţa de Stat, deplină, a României, „a fost primită cu entuziasm, atât de deputaţi, cât şi de mulţimea strânsă în jurul clădirii Adunării Naţionale şi pe străzile alăturate." „În Dealul Mitropoliei, mulţimea a arborat drapele, a manifestat cu torţe pe străzi, cântând «Deşteaptă-te, române!». Acţiuni asemănătoare au avut loc în oraşele şi satele ţării."
Să nu uităm ce înseamnă pentru noi, românii, Ziua de 9 Mai!
De atunci au trecut cei 140 de ani!
