DE ZIUA INDEPENDENŢEI ROMÂNIEI

Distribuie pe:

Cu prilejul celebrării Zilei Independenţei României, Partidul Noua Dreaptă, membru al Alianţei politice BINE (Blocul Identităţii Naţionale în Europa) îşi exprimă recunoştinţa faţă de marele român Mihail Kogălniceanu, cel care pe 9 mai 1877 proclama independenţa de stat a României în Adunarea Deputaţilor, şi faţă de cei peste 10.000 de eroi ai Armatei Române care au făcut sacrificiul suprem pentru atingerea acestui ideal naţional.

Tuturor acestor eroi, unii fără morminte şi cruci la căpătâi, le aprindem în suflete candela recunoştinţei. Avem convingerea că fără 9 mai 1877 nu ar fi fost posibil 1 decembrie 1918, că fără o Românie mică dar independentă, nu ar fi fost posibilă România Mare de mai târziu. Că fără victoriile de pe câmpurile de luptă de la Plevna, Griviţa, Opanez, Smârdan şi Vidin nu ar fi fost posibilă unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei cu Patria Mamă.

Partidul Noua Dreaptă constată însă cu îngrijorare cum de mulţi ani autorităţile s-au obişnuit să aniverseze pe 9 mai „Ziua Europei" sau „Ziua victoriei împotriva fascismului", „uitând" de 9 mai - Ziua Independenţei României cucerită cu preţul atâtor jertfe în Războiul de Independenţă din anii 1877-1878. Observăm deci cu regret cum an de an această zi excepţională în istoria noastră a românilor este maculată de Ziua Europei, sărbătorită la aceeaşi dată. Vedem cum primari de municipii din România alocă sume exorbitante de la bugetul local pentru sărbătorirea Zilei Europei şi niciun leu pentru Ziua Independenţei noastre naţionale. Vedem cum mulţi români pe bună dreptate nici nu mai înţeleg ce sărbătorim pe 9 mai: Ziua Independenţei sau Ziua Europei? Sau poate Ziua Victoriei? Dar care victorie şi cu ce pierderi teritoriale? Căci pentru români şi România „victoria împotriva fascismului" a însemnat în fapt pierderea unei treimi din teritoriul naţional şi începutul a 50 de ani de tiranie comunistă. În 1945, pe 9 mai, după patru ani de război şi 700.000 de vieţi pierdute, României nu i s-a recunoscut statutul de ţară cobeligerantă, ci de ţară învinsă. Trupele sovietice au staţionat pe teritoriul României până în 1958, Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa rămânând captive în componenţa URSS. Începând cu luna mai a anului 1945 încep primele procese ale „Tribunalului Poporului", epurări şi deportări, internări în lagăre de deţinuţi politici, se instituie cenzura, se proclamă Republica Populară şi se trece la naţionalizarea întreprinderilor, la colectivizarea forţată a agriculturii şi dictatura partidului unic comunist.

Constatăm deci semnificaţia profund nefastă a acestei „zile a victoriei" care pentru România a adus o robie de peste patru decenii. Este momentul să ne întrebăm: victoria cui o sărbătorim pe 9 mai 1945? Evident, noi românii nu avem niciun motiv de sărbătoare şi acest circ grotesc pus în operă de unii edili cu spectacole şi concerte costisitoare trebuie să înceteze. „Ziua Victoriei" a reprezentat pentru noi românii căderea în robia comunistă, deportarea a sute de mii de basarabeni şi bucovineni în pustiurile Siberiei, ocuparea României de către sovietici, cu tot cortegiul de violuri, crime şi jafuri. La 9 mai 1945, România era o ţară ocupată de către trupe străine şi i se impunea un regim comunist, care a distrus elitele, tradiţiile şi fiinţa spirituală a Naţiunii, iar despăgubirile de război pretinse de ruşi au fost colosale.

Lasă un comentariu