Manifestare culturală de amploare, la Reghin

Distribuie pe:

Ziua de 9 mai are o întreită semnificaţie cu caracter istoric pentru poporul român. Astfel, ziua de 9 mai este ziua Europei, este ziua când s-a proclamat Independenţa de Stat a României (anul acesta se împlinesc 140 de ani de la acest eveniment) şi, totodată, tot în această zi este marcat sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Marţi, 9 mai 2017, de la ora 13,00, la Biblioteca Municipală „Petru Maior" din Reghin a avut loc un eveniment cultural de anvergură. În cadrul acestei manifestări culturale, după alocuţiunile susţinute de prof. Gabriela Atănăsoaie, inspector şcolar prof. drd. Constantin Bogoşel, inspector şcolar pr. prof. dr. Claudiu-Dorin Chiorean, prof. dr. Florin Bengean a vorbit despre întreita semnificaţie a zilei de 9 mai, cu accentuare pe momentul aniversării a 140 de ani de la proclamarea Independenţei de Stat a României şi 200 de ani de la naşterea marelui om de cultură şi de stat Mihail Kogălniceanu, care rostind în ziua de 9 mai 1877, de la înalta tribună a parlamentului român, memorabilele cuvinte: „... sîntem independenţi, sîntem naţiune de sine stătătoare... sîntem o naţiune liberă şi independentă... ", vestea în faţa întregii lumi hotărârea cârmuirii ţării de proclamare a independenţei de stat a României şi, totodată, dădea expresie convingerii adânci şi simţirii înalte de care a fost însufleţit poporul nostru în toată curgerea anilor existenţei sale.

Proclamarea independenţei în parlamentul român n-a fost decât scânteia care a aprins flacăra dragostei de libertate a tuturor românilor. Ostaşii acceptau jertfa supremă cu conştiinţa împlinirii celei mai înalte datorii; ei se simţeau înconjuraţi neîncetat cu dragoste fierbinte de întregul popor care participa cu bucurie la greutăţile războiului. Tânăra noastră armată îşi sporea neîncetat rândurile cu voluntari care veneau nu numai din principate ci şi din toate celelalte provincii româneşti aflate sub dominaţie străină. Sub stindardul român, împreună cu moldoveni şi munteni, au trecut Dunărea ţărani şi muncitori, elevi şi studenţi, intelectuali de toate categoriile, tineri din Banat, Transilvania, Maramureş şi Bucovina. Bani pentru armament, medicamente, îmbrăcăminte şi alimente se colectau din toată ţara şi din toate gospodăriile. Principalul efort l-a făcut însă ţărănimea, cea mai numeroasă pătură a poporului nostru. Astfel, dacă la 1859 se spunea că „unirea, naţiunea a făcut-o", tot aşa s-a putut spune la 1877-1878 că independenţa, poporul a dobândit-o.

În cadrul manifestării culturale ce a avut loc marţi, 9 mai 2017, de la ora 13,00, la Biblioteca municipală reghineană s-a desfăşurat simpozionul şi concursul naţional „Europa în şcoală", ediţia a IV-a. Instituţiile organizatoare au fost: Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, Biblioteca Municipală „Petru Maior" Reghin, Şcoala Gimnazială „Alexandru Ceuşianu" Reghin, iar parteneri au fost: Comisia Naţională a României pentru UNESCO, Institutul Român pentru Drepturile Omului, Colegiul German „Goethe" Bucureşti, Primăria Municipiului Reghin, DAREGHIN TV.

Tematica concursului/simpozionului a fost reprezentată de manifestările dedicate zilei de 9 mai, Ziua Europei. Concursul s-a adresat elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Simpozionul s-a adresat cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar tradiţional şi alternativ de nivel gimnazial şi liceal, din palate şi cluburi ale copiilor, din Case ale Corpului Didactic, reprezentanţilor organizaţiilor nonguvernamentale care desfăşoară activităţi educaţionale şi/sau culturale. Obiectivele acestei activităţi culturale au fost: susţinerea valorilor fundamentale precum toleranţa, non-discriminarea, multiculturalitatea; optimizarea colaborării între toţi cei implicaţi în direcţia schimbului de bune practici educaţionale, în beneficiul tinerei generaţii; discutarea modalităţilor de diversificare şi implementare a metodelor didactice moderne, interactive şi nonformale, precum şi dezvoltarea unor strategii multi- şi transdisciplinare; realizarea unor viitoare parteneriate interşcolare şi interinstituţionale.

Concursul s-a desfăşurat pe mai multe secţiuni: Secţiunea I/Elevi: Eseu (istoric, literar, pe teme culturale, religioase etc.); Secţiunea a II-a/Elevi: Creaţii plastice (lucrări grafice - inclusiv realizate pe computer, pictură, postere, colaje); Secţiunea a III-a/Elevi: Materiale Power-Point/multimedia; Secţiunea a IV-a/Elevi: Expoziţia mea multiculturală. Simpozionul pentru cadrele didactice a cuprins: comunicări, eseuri, proiecte educaţionale, soft educaţional, parteneriate şcolare, schimburi de bune practici.

În concluzie, putem spune că a fost o activitate culturală extrem de interesantă, desfăşurată sub semnul înaltului profesionalism, dovedindu-se totodată a fi şi foarte utilă. Acest tip de activităţi culturale constituie şi un model şi imbold şi pentru alte instituţii de cultură sau de învăţământ ca să desfăşoare la rândul lor astfel de proiecte educative extrem de folositoare tuturor.

Lasă un comentariu