Trăim într-o lume nebună. Afirm asta în adevăratul sens al cuvântului, în sens propriu, nu figurat...
Ducem o viaţă dezordonată, suntem nişte roboţi la locul de muncă. Nu ne mai preocupă persoana noastră, suntem mereu stresaţi, agitaţi, iar acest lucru ar trebui să ne dea de gândit… Nu mai avem răbdare… ne trezim, mergem la lucru, iar asta se întâmplă zi de zi, aproape în fiecare zi, o rutină interminabilă, obositoare, sufocantă…
Societatea s-a schimbat, vremurile în care trăim s-au schimbat, implicit, ne-am schimbat şi noi, oamenii, dar în ce sens?
Dacă generaţia din ziua de azi este aşa, stau şi mă întreb: cum vor fi generaţiile viitoare? Oare vom putea să le oferim un viitor mai roditor prin propriile noastre fapte? Răspunsul la această întrebare este unul foarte incert deoarece trebuie privite absolut toate aspectele.
Am ajuns să furăm (fac referire la unii dintre noi… se ştie cine), nu mai avem suflet… Până şi animalele au „raţiune". De ce am ajuns în acest punct? Cine e de vină? De ce există răutate, invidie, trufie, când noi, oamenii, se presupune că ar trebui să fim egali, să ne respectăm unii pe ceilalţi?
Sunt întrebări, poate, fără răspuns. Aş putea vorbi despre acest lucru mult de acum înainte, însă, în zadar… Nimic nu se va schimba, dacă noi, oamenii, nu facem nimic… dacă noi, oamenii, nu ne schimbăm, dacă nu încercăm să fim mai buni… Mai bine - nicidecum nu va fi…. Mai rău - cu siguranţă!
Aşa cum am spus: trăim într-o lume nebună. Dar e prea puţin spus.
Totuşi, odată cu venirea primăverii, vom renaşte şi noi, oamenii, şi vom încerca să fim mai buni, ca să putem avea forţa necesară de a schimba rânduiala lucrurilor…
Speranţa moare ultima!
