Folclorul şi trăsăturile lui

Distribuie pe:

Prin folclor se înţelege totalitatea producţiilor artistice literare, muzicale, coregrafice, mimice şi dramatice create de popor, care se transmit pe cale orală şi au trăsături de conţinut şi formă specifice.

Folclorul face parte integrantă din cultura naţională, reprezentând o etapă a acestuia, perpetuată prin tradiţie orală. Conţinutul folclorului reflectă în mod veridic, în imagini artistice specifice, ideile şi sentimentele poporului, concepţia sa despre lume şi viaţă, despre natură şi societate. Folclorul românesc a constituit secole de-a rândul una din principalele forme de reprezentare artistică, atingând un nivel de înflorire maximă în evul mediu, iar după apariţia literaturii şi muzicii profesioniste, aşa-zise culte, a rămas principala formă de manifestare a maselor largi şi sursa constantă de inspiraţie, „izvorul pururea reîntineritor" pentru creatorul individual, profesionist.

Din punct de vedere etimologic, termenul folclor este alcătuit din două cuvinte din limba engleză: folk - popor şi lore - înţelepciune, ştiinţă. Într-o accepţie mai restrânsă, prin folclor se înţelege deci ştiinţa despre creaţia poporului sau despre înţelepciunea poporului. De la folclor derivă cuvintele folcloric (care aparţine folclorului), folclorist (persoana care studiază folclorul) şi folcloristică (ştiinţa care se ocupă cu studiul folclorului).

În ceea ce priveşte folclorul muzical, trebuie să precizăm că la români, ca de altfel şi la alte popoare, s-a creat o artă colectivă, cu un limbaj muzical propriu, care precede arta scrisă, profesionistă. Limbajul său muzical, a cărui geneză şi evoluţie au fost determinate de anumiţi factori (economic, politici, geografici, psihici etc.) şi de condiţii istorice concrete de dezvoltare, se deosebeşte, în elementele sale esenţiale, de limbajul muzical al altor popoare.

Studiul folclorului ne ajută să cunoaştem şi să iubim poporul, creatorul culturii şi istoriei naţionale, să înţelegem mai bine calităţile sale artistice, trăsăturile morale, aspiraţiile sale, viaţa sa zbuciumată şi lupta continuă împotriva nedreptăţilor sociale, concepţia despre lume şi viaţă, precum şi credinţa lui religioasă. Totodată, studiul folclorului ca artă, ca moştenire a experienţei artistice de veacuri a poporului, ne dezvăluie valoarea superioară, nivelul înalt la care au ajuns unele genuri şi specii, şlefuirea maximă, echilibrul dintre conţinut şi formă.

Frumuseţea şi originalitatea folclorului nostru au fost remarcate de către cercetători români şi străini. George Enescu spunea: „Socotesc folclorul perfect", iar Dimitrie Kiriac considera cântecul nostru popular „sincer, trainic şi perfect". Prin conţinutul său profund realist şi prin valoarea moral-educativă, folclorul constituie o şcoală de patriotism din care se poate învăţa dragostea de ţară, atitudinea morală demnă pe care a avut-o poporul în clipele cele mai grele din viaţă. „Cântecul popular - afirmă George Coşbuc - este un fel de şcoală a memoriei şi a spiritului de observaţie, de poveţe şi satirizări, iar cântecele epice ale haiduciei constituie o adevărată şcoală de patriotism".

Referitor la trăsăturile specifice ale folclorului muzical, putem spune despre creaţia muzicală populară că este colectivă, orală, anonimă şi sincretică.

Caracterul colectiv al folclorului se referă la modalitatea de creare şi interpretare a muzicii populare. Fiecare creaţie folclorică este iniţial opera unui creator de talent, exponent al unei colectivităţi care, impresionat în mod deosebit de un eveniment sau de un fenomen, dă viaţă sentimentelor sale prin cântec. Odată creat, cântecul este preluat de colectivul din care face parte creatorul său. Prin interpretare, cu scurgerea vremii, i se aduc modificări, i se adaugă noi elemente, fiind cizelat şi îmbogăţit continuu. Trecând de la un interpret la altul, de la o generaţie la alta, cântecul păstrează doar ceea ce este esenţial, se cristalizează şi devine operă de artă folclorică. Caracterul colectiv al folclorului deschide fiecărei creaţii drumul unui întreg şir de variante în strânsă corelare cu cerinţele individuale şi temperamentale ale fiecăruia. Numărul mare de variante al aceluiaşi tip melodic se datoreşte şi stilurilor regionale. Un cântec din Muntenia preluat de interpreţi din Transilvania, Banat, Oltenia, Moldova etc., va suferi unele transformări în procesul asimilării sale în stilul local.

Caracterul oral al folclorului muzical constă în transmiterea pe cale orală, de la om la om, de la un loc la altul. Această caracteristică oferă cântecului posibilitatea de a suferi modificări, dar care nu sunt esenţiale. Deşi în epoca noastră întreaga populaţie a ţării este ştiutoare de carte şi, este cunoscută obişnuinţa unora de a nota cântecele (versurile şi muzica) în caiete speciale, deşi au fost publicate antologii şi colecţii de cântece populare, caracterul oral al folclorului se păstrează în continuare.

Transmiterea pe cale orală precum şi contribuţia colectivă în procesul de cristalizare are drept consecinţă caracterul anonim al folclorului muzical. Chiar dacă numele creatorului iniţial este cunoscut, poporul se comportă faţă de cântec în calitate de creator însuşindu-şi-l ca pe un bun al său, interpretându-l, adaptându-l şi transformându-l după dorinţa sa.

Prin caracterul sincretic al folclorului muzical înţelegem îmbinarea dintre text, muzică şi joc pentru a reda mai complet şi mai convingător un fapt, o idee. Datorită mijloacelor de interpretare, cântecul popular se manifestă pe două planuri distincte: vocal şi instrumental, dar muzica şi textul sunt însoţite adesea de mimică şi dans. Aşa sunt de exemplu Paparudele, Drăgaica, Căpriţa etc.

Pe lângă cele arătate, folclorul are un pronunţat caracter naţional deoarece, fiind creat într-un spaţiu geografic anume, în anumite condiţii istorice, el reflectă în imagini artistice specifice, ideile, sentimentele şi concepţiile poporului, limba vorbită punându-şi amprenta şi asupra structurii muzicii. De aceea, folclorul rămâne principala modalitate de manifestare artistică a poporului şi izvorul de inspiraţie nesecat al creatorilor individuali, profesionişti.

Lasă un comentariu