Era Emil Rebreanu.
Pe crucea mormântului din Palanca sunt încrustate cuvintele: „Sublocotenentul Emil Rebreanu spânzurat de unguri la 14 mai 1917 pentru că a vrut să treacă în rândul Armatei Române, să lupte pentru reîntregirea neamului."
Ofițer în armata austro-ungară, a luptat în Rusia, Galiția, pe Frontul Italian, fiind transferat, apoi, pe Frontul Ghimeș-Palanca, unde a hotărât să treacă linia frontului către partea română. Într-o scrisoare din 9 septembrie 1916 scria: „Rănile mi s-or vindecat, dar ce-s acestea pe lângă cele sufletești de-acum". Rănile sufletești îl fac să dezerteze. Drama eroului, alături de înalta lui umanitate, jertfa și mântuirea sa sunt întruchipate in aeternum de personajul Apostol Bologa din romanul Pădurea spânzuraților, pe care Liviu Rebreanu i-l dedică fratelui. Îi rememorăm,astfel, lui Emil Rebreanu, prin Apostol Bologa, destinul tragic.
***
Omul, scria Heraclit, își aprinde sieși lumină în noapte, murind.
Lui Apostol Bologa, înainte de a fi executat prin spânzurare, „lumina îi înăbuși întrebările și-i liniști inima ca și cum i-ar fi deschis o cale dreaptă, netedă, într-un ținut sălbatec și neumblat". Cu conștiința neîntinată, „își potrivi singur ștreangul, cu ochii însetați de lumina răsăritului". Împăienjenișurile destinului și ale istoriei îi par reverberate în crestele munților ce „se desemnau pe cer ca un fierăstrău uriaș cu dinții tociți". Imaginea spânzurătorii nu-l înspăimântă, dimpotrivă își plimbă liniștit privirea peste mulțimea de chipuri ciudate, ascunse sub metalicul căștilor, în lumina făcliilor. Sufletul lui, până acum o temniță de plumb, își află liniștea „ca pânza de zăbranic", inventariind calm detaliile locului de execuție, pământul „deschis ca o rană urâtă", coșciugul așezat la marginea gropii, crucea de lemn cu slovele strâmbe ale numelui. Văzul i se pierde în imensitatea celestă care-i reverberează numele: „Apostol... Apostol... Apostol..." Observăm o grație a intrării lui Apostol Bologa în iubirea morții. Petre Țuțea în Cartea întrebărilor nu concepea definiția omului în afara grației și a revelației, așezând lumea de aici și cea de dincolo, viața și moartea, mântuirea și învierea înlăuntrul triunghiului ce trezește și rafinează spiritul: Dumnezeu - natură - om.
Demnitatea jertfei, forța spirituală și puritatea în fața morții pe care le întruchipează Apostol în roman sunt trăite cu adevărat de sublocotenentul Emil Rebreanu, după cum reiese din declarațiile caporalului Emil Trif din localitatea Vâlcele-Cluj, martor ocular la executarea lui Emil Rebreanu în Ghimeș, la 14 mai 1917. Așadar, se împlinesc 100 de ani de la martiriul sublocotenentului.
***
Din declarațiile caporalului:
„Într-una din zilele lunii mai 1917, pe când mă aflam în gara din Ghimeș apăru o patrulă formată din câțiva ofițeri și soldați escortând între baionetele puse la arme un tânăr ofițer de artilerie ale cărui haine erau sfârtecate și stropite cu noroi (...) Ca înfățișare era chipeș. Bărbat înalt, svelt, brunet, cu cioculeț în bărbie, amănunt care îi dădea un aer și mai semeț, mai sever. În dimineața zilei când trebuia să se desfășoare execuția, s-a anunțat în tot satul că seara va fi spânzurat un valah spion și trădător. Populația era invitată să asiste la sfârșitul lui, cu toate că se auzise despre cererea acuzatului înaintată telegrafic regelui, apelând la comutarea pedepsei cu spânzurarea în aceia prin împușcare. Pe la orele 9 seara, o companie de soldați purtând torțe aprinse, cu baioneta la arme și căști de oțel pe creștet, mărșăluia în ropot de tobe spre comandament unde se afla arestul curții marțiale. De acolo l-au ridicat pe osândit și l-au condus până la locul supliciului într-o livadă situată pe malul râului Trotuș. Emil Rebreanu purta veșmânt civil, cu pălărie pe cap. Pășea în fruntea convoiului, sprijinit de brațul unui preot militar. Spânzurătoarea fusese ridicată din vreme, așișderea și groapa era săpată. Înainte de a i se trece ștreangul în jurul gâtului, preotul militar dădu citire sentinței în limbile germană și ungară, apoi au răsunat comenzi tăioase (...)
În următoare dimineață am trecut să văd mormântul unde zăcea Emil Rebreanu. Era presărat cu flori. Faptul repetându-se, autoritățile au luat măsuri postând acolo doi jandarmi. Crucea așezată pe locul execuției a dispărut, iar mormântul a fost nivelat, astfel încât nici nu mai puteai bănui locul unde zăceau rămășițele pământești ale martirului Emil Rebreanu."
