„În aeru-mbătat de roze, veniți: privighetoarea cântă!"

Distribuie pe:

Ca de fiecare dată, în zilele și în nopțile de Armindeni, ne amintim acel vers macedonskian, memorabil, învățat, de noi, elevii de liceu, pe vremea când încă, în școala românească, se făcea carte adevărată: „Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit!".

Un vers din poezia „Noapte de mai", a lui Alexandru Macedonski, autorul ciclului „Rondelurilor", adunate, postum, în anul 1927, în „Poema Rondelurilor", autor al „Nopților", poet dificil uneori, în relațiile cu semenii, fiu de general, cu moșii pe Valea Amaradiei, din Oltenia.

Născut la 14 martie 1854, la București, într-o familie cu origini de revoluționari sârbi, din Macedonia ocupată de Imperiul Otoman, familia Macedonski a dobândit un statut de „aristocrați valahi", cu ranguri militare în armata țării, tatăl ministru de război, veteran de la 1877.

Macedonski este inițiatorul revistei „Literatorul", al altor multe ziare și publicații, aflat într-o continuă polemică cu jurnaliștii, dar și cu Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Luca Caragiale.

Este admis la Facultatea de Litere din București, dar nu frecventează cursurile cu regularitate, face excursii prin țări europene, precum Austria, Elveția și Italia.

Macedonski este primul reprezentant al simbolismului în literatura română, îi sprijină, la începutul activității lor, pe George Bacovia, Tudor Vianu, Tudor Arghezi și Gala Galaction.

Debutează cu volumul „Prima Verba", în anul 1872, dar, pasionat de jurnalismul politic, scrie poeme antidinastice împotriva regelui Carol I. În martie 1875 este arestat, la Craiova, acuzat de „defăimare și incitare la rebeliune", fiind condamnat la trei luni de închisoare și închis la Văcărești.

Eliberat, intrând în politică, devine prefect interimar de Bugeac, la Bolgrad, ocupă diferite funcții, beneficiază de medalia „Bene-Merenti" - Clasa I. Editor de ziare și reviste, trece, apoi, chiar și la experiențe științifice! La 29 iunie 1918, fiind un filogerman, publică un articol elogios la adresa feldmareșalului Mackensen, Macedonski supunându-se dezaprobării publice.

După ce-i ridiculizat de Ion Luca Caragiale, în revista „Ghimpele", după ce-i sever sancționat, de opinia publică, după acea epigramă împotriva lui Mihai Eminescu, ziarele îi refuză, categoric, cuvântul de disculpare. Pe stradă devine „obiect al oprobriului public". Se stabilește la Paris și începe să scrie în limba franceză.

Întors în țară, trece prin mari greutăți materiale, respins de societate. Listele de subscripție ale lui, când nu mai avea pâinea zilnică pe masă, nu sunt luate în seamă. Macedonski plătește pentru firea lui rebelă!

„Poetul Rondelurilor", al „Nopții de mai", „Nopții de noiembrie", „Nopții de decemvrie", scrise fiind inspirat de poetul romantic francez, Alfred de Musset, moare la 24 octombrie 1920, „cerând roze" pe patul de moarte. Este înmormântat la Cimitirul Bellu. În anul 2006 devine membru, post-mortem, al Academiei Române.

Prin ciclul „Nopților", prin „Rondeluri", Alexandru Macedonski parcurge un „proces de esențializare prin sugestie și muzicalitate". O poezie care, prin forța ei creatoare, lasă impresia, în toată strălucirea ei, a unei inspirații fericite „într-o cristalizare sufletească". Dovadă-i acea „Noapte de mai", prin „viziunea ei clasică și o stare emotivă aproape unică", cum se exprima Eugen Lovinescu. Reluăm doar câteva versuri din „Noapte de mai": „Închisă dacă vă e lumea, recoborâți-vă-ntre roze. / Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze, / Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități / Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută / Și-atotputerea Veciniciei, de om abia întrevăzută. / Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit; / Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit. / Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară / Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară, / Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit, / Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit. //…// Și astăzi e parfum de roze și cântec de privighetoare. // Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer. //…// Reînviază, ca prin farmec, idilele patriarcale, / Cu feți-frumoși culcați pe iarbă, izbindu-se cu portocale, / Pe dealuri clasice s-arată fecioare în cămăși de in, / Ce-n mâini, cu amforele goale, își umplu ochii de senin, / Și, printre-a serii lăcrămare de ametiste și opale, / Anacreon re-nalță vocea, dialoghează Theocrit... / Veniți: privighetoarea cântă în aerul îmbălsămit. //…// În aer cu parfum de roze și cântec de privighetoare. / Veniți, privighetoarea cântă în aeru-mbătat de roze. //…// Și-această noapte fericită la gâtul ei cu sălbi de astre / S-a coborât pe flori roz-albe și pe pădurile albastre, / A-ntins subțirile-i zăbranic, și peste câmp, și peste văi, / A-nseilat nemărginirea cu raze de argint și aur / Și o cusu cu mii de fluturi și o brazdă cu mii de căi, / A revărsat peste tot locul dumnezeiescul ei tezaur //…// Cu voci de frunze și de ape, cu șoapte ce s-armonizară, / Și zise pasărei să cânte, și la porunca uimitoare, / Se înalță parfum de roze și cântec de privighetoare…//…// Spre înălțimi neturburate mă reurcă pe-o scară sfântă… / În aeru-mbătat de roze, veniți: - privighetoarea cântă".

Dincolo de crizele, de excesele, de veleitate, uneori, cum s-a văzut, de lipsa lui de tact, bântuit chiar de „grandoarea literară", Macedonski ne-a lăsat poemele „Nopților" și ale „Rondelurilor". „E vremea rozelor ce mor, / Mor în grădini și mor și-n mine - / Ș-au fost atât de viață pline, / Și azi se sting așa ușor. // În tot, se simte un fior, / O jale e în orișicine. / E vremea rozelor ce mor - / Mor în grădini și mor și-n mine. // Pe sub amurgu-ntristător, / Curg vălmășaguri de suspine, / Și-n marea noapte care vine / Duioase-și pleacă fruntea lor.../ E vremea rozelor ce mor." („Rondelul rozelor ce mor").

În această nouă primăvară, îngăduită de Părintele Îndurărilor, ca de fiecare dată poetul rozelor ne cheamă: „Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-n florit!".

Lasă un comentariu