Premieră în Târgu-Mureș Conferința Națională a Asociațiilor de Proprietari

Distribuie pe:

La sfârșitul săptămânii trecute, în sala nr. 45 a Primăriei municipiului Târgu-Mureș, s-a desfășurat Conferința Națională a Asociațiilor de Proprietari. La eveniment, organizat de Liga Asociaților de Proprietari Mureș - președinte ing. RUS Dumitru, au participat reprezentanți ai structurilor asociative din peste 30 de județe.

Dr. Dorin Florea, primarul municipiului Târgu-Mureș, care a onorat cu prezența, a subliniat, printre altele, rolul și locul asociațiilor de proprietari, raporturile corecte ale acestora cu autoritatea locală, sprijinul pe care îl au în susținerea unor proiecte de interes general. Claudiu Maior, consilier al primarului, a adus în atenție și sprijinul pe care îl acordă autoritatea locală multiplelor probleme din cartierele de blocuri, dar și serviciilor publice, consultarea asociațiilor de proprietari în generarea și implementarea unor proiecte fiind o experiență pozitivă la Târgu-Mureș.

De asemenea, printre invitații la lucrările conferinței s-au numărat reprezentanți ai Guvernului (secretarul de stat de la Ministerul Consultării Publice și Dialog Social), ANRSC, ANRE, mai multe instituții și agenți economici din zona bancară, a asigurării locuințelor, precum și parlamentari din localitate, consilieri locali, alți reprezentanți ai autorității administrației publice locale Târgu-Mureș.

Tematica abordată a vizat aspecte de interes în domeniu privind: organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari; eficiența energetică a clădirilor de locuit; rolul asociațiilor de proprietari în designul și aplicarea strategiilor locale în domeniul serviciilor publice, eficienței energetice, locuitului; reglementarea organizării și funcționării asociațiilor de proprietari (nr. proiect de lege, aflat în Parlament, privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor).

Peste 100 de persoane care au asistat la conferință, dintre care 45 reprezentanți ai structurilor asociative din țară, 40 președinți de asociații de proprietari din țară și invitați.

,,Structura asociativă națională a asociațiilor de proprietary este un ONG puternic"

,,Prin problematica supusă dezbaterii și prin interesul manifestat din partea participanților s-a confirmat, încă o dată, că structura asociativă națională a asociațiilor de proprietari este un ONG puternic, cu o reprezentare și reprezentativitate care nu pot fi contestate, și de aceea autoritățile ar trebui să utilizeze expertiza și inițiativele pe care le generează!", susținea ing. Dumitru RUS, președintele Ligii Asociaților de Proprietari Mureș. Domnia sa adăuga: ,,Conferința a oferit posibilitatea autorităților și instituțiilor interesate să constate direct problemele reale asociate condițiilor de viață pe care le au concetățenii noștri care locuiesc în cartierele de blocuri, fapt ce le va permite să-și optimizeze politicile privind problematica specifică. La o primă evaluare, relevăm trei aspecte de interes general care au reținut interesul delegaților și invitaților.

Cadrul legal (Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, cu nenumăratele modificări) este caduc, depășit și nu răspunde exigențelor pentru buna funcționare a structurilor asociative ale proprietarilor de apartamente și de administrare a condominiilor. Având în vedere că proiectul de lege depus în parlament a fost clasat la sfârșitul precedentei legislaturi, s-a relevat necesitatea susținerii și aprobării acestui proiect pentru care s-a reluat procedura de obținere a avizelor. Se consideră drept o anomalie ca la elaborarea unui proiect de lege, care reglementează activitatea asociațiilor de proprietari, structura asociativă de reprezentare la nivel național a asociațiilor de proprietari să fie consultată mai mult formal! În legătură cu acest proiect de lege, au fost opinii diferite cu privire la utilitatea capitolului care reglementează raporturile asociațiilor de proprietari cu autoritățile administrației publice locale, câțiva delegați la conferință susținând că nu ar fi necesare astfel de reglementări. Liga Asociațiilor de Proprietari Mureș, împreună cu mai multe structuri asociative din țară susțin, în continuare, existența unor reglementări explicite pe linia sprijinului și îndrumării asociațiilor de proprietari de către autoritatea administrației publice locale, pentru îndeplinirea scopurilor legale ale acestora în administrarea condominiilor, dar și a proiectelor de îmbunătățire a calității serviciilor publice, a altor proiecte de interes pentru comunitate care să contribuie la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din blocuri".

Al doilea aspect vizat de președintele Ligii vizează ideea ce se conturează în tot mai multe comunități locale potrivit căreia distrugerea (n. n. falimentarea) serviciilor de termie în sistem centralizat este o mare eroare, cu consecințe dintre cele mai grave pentru populație: creșterea semnificativă a nivelului poluării în cartierele de blocuri, mai ales în sezonul rece, precum și riscurile de securitate asociate sistemelor alternative de încălzire (nr. centralele murale) ori creșterea costurilor cu încălzirea apartamentelor urmare a preconizatei majorări a prețului gazelor naturale pentru consumatorii casnici.

Perpetuarea unor practici abusive ale furnizorilor de servicii

În al treilea rând, ing. Dumitru RUS spunea că se mențin unele anomalii și o lipsă de coerență în reglementările privind serviciile publice, fapt ce favorizează perpetuarea unor practici abuzive ale furnizorilor de servicii, dintre care debranșarea colectivă de la serviciul de apă-canal nu mai poate fi tolerată. Se solicită intervenția hotărâtă a autorităților locale și centrale, cu competențe în domeniu, pentru stoparea acestor practici. Cesionarea de către asociațiile de proprietari către furnizorul de servicii a debitelor (nr. generate de către rău-platnici) și trecerea la distribuția pe orizontală sunt două modalități de acțiune pe care Liga Asociațiilor de Proprietari Mureș le susține.

Condițiile de viață ale locuitorilor din cartierele de blocuri - obiective importante

,,Din perspectiva atribuțiilor legale și statutare, pentru structurile asociative ale asociațiilor de proprietari aspectele care vizează condițiile de viață ale locuitorilor din cartierele de blocuri sunt obiective importante. De aceea, considerăm că tematica propusă Conferinței, dezbaterile și generalizarea experienței pozitive au adus clarificări, care pot genera inițiative și proiecte în zona ce circumscrie rolul și locul asociațiilor de proprietari, a raporturilor acestora cu autoritățile locale și centrale, a strategiilor în domeniul serviciilor publice, a eficienței energetice și locuitului", sublinia ing. Dumitru RUS, președintele Ligii Asociațiilor de Proprietari Mureș.

 

Lasă un comentariu