Acum, când natura reînvie, când florile fac spectacolul cel mai minunat cu putință, inundând, cu parfumul lor, Universul, dându-ți sentimentul că, peste toate mizeriile și nimicurile vieții, Iubirea trebuie receptată și urmată, Dumitru D. Silitră scoate o nouă carte de versuri: „Chipul umbrei" (Ed. Nico, Târgu-Mureș, 2017, 76 pp. ).
Pasărea cântă în zăvoi și-n ambianța imediată. De ce n-ar cânta și Poetul?
„Mi te arăți, / nemilos de frumoasă, / în ochii tăi / primăvara / îți aduce păsările acasă, / buzele tale înfloresc trandafirii / la un semn al brațelor tale / se aprind stelele / prezența ta mă îngenunchează, / zână a visului meu" („Zâna visului meu").
Poetul retrăiește o vârstă, parcă adolescentină, cu toată acuitatea unui perpetuu îndrăgostit. Dacă iubirea e „nevinovată", cine ar avea curajul s-o acuze sau s-o interzică?
„Iubirea - spune poetul într-o meditație de la sfârșitul volumului - este una și singura, pentru totdeauna, singura stare de dragoste în care sufletul și inima întâlnesc cealaltă jumătate, făgăduită și dăruită de bunul Dumnezeu" („Iubirea este" ).
Iată-l pe poet exersând, pe aceeași tonalitate frenetică și îmbietoare, iubirea!
Toată gama de gesturi și reacții ale tânărului, care se lasă prins în plasa iubirii, o prezintă această carte, „Chipul umbrei".
Nu e un timp revolut, este prezentul care implică toate dimensiunile temporale (trecutul și viitorul).
Și totuși poetul realizează că are o anume vârstă: „Șaizeci de ninsori, / năvală / peste tâmplele mele, / alb / de jur împrejur / alb (...) Doamne, / viața asta să fie oare / doar un derdeluș / alb, / de jur împrejur / alb" („Clipe fulguind").
Și totuși e minunat să fii tânăr, fie și la modul imaginar.
Al douăzecilea volum de versuri - „Chipul umbrei" - e ceva. Înseamnă că poezia în viața lui Dumitru D. Silitră nu e o întâmplare, ci o condiție existențială, asemănătoare cu „Apa Vieții"!
Îl felicit pe Poet și-i doresc să ajumgă membru al U.S.R.
