Mintea și coșul de nuiele

Distribuie pe:

De câte ori nu se întâmplă, când ne aflăm într-o biserică la slujbă sau când deschidem acasă cartea de rugăciuni, ca gândurile să ne zboare în altă parte?! Ele o iau pur și simplu razna, încât ne trezim că slujba se apropie de sfârșit sau că paginile cărții s-au terminat, iar noi n-am reținut mai nimic.

Așa a pățit pe vremuri și călugărul Ilarion, pomenindu-se că la un moment dat nu-i mai rămânea nimic în minte din toate predicile și citirile din biserică. Gândindu-se că probabil trece printr-o perioadă de oboseală, i-a mărturisit toate acestea starețului mănăstirii, rugându-l să-i îngăduie ca o vreme să nu mai participe la toate slujbele și poate astfel își va odihni mintea și va putea iarăși să se concentreze la rugăciune. Starețul l-a privit cu luare aminte și i-a spus:

- Părinte Ilarioane, du-te în grădină și ai să găsești acolo două coșuri de nuiele. Sunt cam murdare fiindcă s-a cărat cu ele bălegar de la grajduri. Alege unul și timp de trei zile să cari cu el apă de la izvor și să uzi răsadurile de varză.

Călugărul Ilarion și-a privit nu fără mirare starețul, dar fiindcă ascultarea e una din îndatoririle de căpătâi ale monahului, n-a prididit să îndeplinească porunca. După trei zile, starețul s-a dus în grădina mănăstirii și l-a găsit pe Ilarion posomorât. În tot acest timp cărase apă, făcând drumul de la izvor și până la răsadniță, dar de fiecare dată ajungea cu coșul gol. Bine că plouase, altminteri răsadurile s-ar fi uscat de tot!…

- Ei, părinte Ilarioane, unde sunt cele două coșuri de nuiele?, l-a întrebat starețul.

- Aici, preacuvioase - mormăi înciudat călugărul.

- Și nu vezi nicio diferență între ele?, l-a mai iscodit starețul.

- Ba da, a răspuns luminat călugărul: cel cu care am încercat să car apa e curat, celălalt e murdar.

Atunci starețul l-a bătut ușor pe umăr și a adăugat:

- Așa se întâmplă și cu mintea, părinte Ilarioane. Ți se pare că nu reține, dar auzind cuvintele din predică ori de la slujbă, ele te curăță pe dinăuntru chiar fără să bagi de seamă…

De atunci, când bătea toaca pentru slujbă, părintele Ilarion era cel dintâi care se îndrepta spre sfânta biserică.

Din volumul „Condamnat la iertare", apărut la Editura „Vatra Veche" Târgu-Mureș

Lasă un comentariu