Deși nu sunt originară din acest frumos oraș, m-am îndrăgostit de Târgu-Mureș încă de când eram studentă. Eram mândră că am ajuns să locuiesc în „Orașul florilor", oraș cunoscut ca fiind unul dintre cele mai curate din țară. Poate o asemenea priveliște nu m-ar fi deranjat dacă o vedeam într-unul din cartierele mărginașe ale orașului. Însă simplul fapt că acest „spațiu verde" este practic la doi pași de centru, lângă gară, ascuns de str. Gheorghe Doja, una din arterele principale ale orașului, doar de un gard viu, mă face să mă întreb dacă într-adevăr putem spune că trăim într-un oraș curat. Acesta nu este singurul loc din oraș care poate fi dat ca exemplu negativ, însă de acesta m-am împiedicat joi seara.
Iarba părea proaspăt cosită, însă gunoaiele tronau peste tot, o cărare bătătorită de oameni taie locul în două, câteva scări, care mă gândesc că ar trebui să fie cale de acces, nu duc spre nicio cărare, iar pe margine domnesc munți de pietriș și dale. Ar putea fi un loc minunat pentru relaxare sau loc de joacă pentru copii. În schimb, este loc de odihnă pentru boschetari, care mai trag câte un pui de somn din când în când la umbra tufișurilor, și bineînțeles loc de picnic și grătar pentru cetățeni de etnie rromă.
Știu că persoanele responsabile sunt probabil foarte capabile și foarte ocupate, înțeleg că există probleme poate mai presante, dar sper ca într-o zi să trec pe lângă acest loc și să nu trebuiască să grăbesc pasul din cauza mirosului și să mă pot opri un minut pe o bancă.
