„CUNOAȘTE ȘI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL" CONTINUĂ ȘI ANUL ACESTA LA INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE MUREȘ ÎN CADRUL PROGRAMULUI „ȘCOALA ALTFEL"

Distribuie pe:

Proiectul ,,Cunoaște și protejează patrimoniul cultural național", derulat la nivel național de Inspectoratul General al Poliției Române în parteneriat cu Fundația Colegium XXI, continuă și anul acesta, în județul Mureș.

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din Inspectoratul Județean de Poliție Mureș au continuat activitățile acestui proiect la Sighișoara, în data de 15.05.2017.

Ofițerul specialist pe probleme de patrimoniu cultural național din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Mureș le-a vorbit elevilor din clasele V-VIII de la Gimnaziul de Stat „Aurel Mosora" și Gimnaziul de Stat „Victor Jinga", din vechiul oraș transilvănean Sighișoara, despre ceea ce înseamnă munca poliției române în domeniul protecției patrimoniului cultural național.

Celor prezenți la activitate li s-a explicat motto-ul proiectului ,,Trecut spre viitor", respectiv importanța protejării patrimoniului cultural național ca mijloc de cunoaștere a trecutului național și o înțelegere mai bună a prezentului și viitorului pentru generațiile ce vor urma.

Polițiștii le-au mulțumit participanților din cele două școli sighișorene, elevi și cadre didactice deopotrivă, pentru interesul manifestat, înmânându-le la finalul activității diplome nominale de participare la activitățile proiectului, precum și brățări tricolore, pentru ca aceștia să păstreze vie în sufletele lor amintirea acestui moment al proiectului și să transmită mai departe importanța păstrării și valorificării patrimoniului cultural național.

La activitățile din cadrul proiectului ,,Cunoaște și protejează patrimoniul cultural național", desfășurat la unitățile de învățământ din județul nostru, în cadrul programului ,,Școala Altfel", au participat 363 de elevi și profesori.

Lasă un comentariu