,,Zilele Târgumureșene" - ediția 2017 „VESELIE ȘI VOIE BUNĂ!"

Distribuie pe:

Dl Claudiu Maior - consilierul personal al primarului Municipiului Târgu-Mureș, s-a declarat optimist și plin de încredere în reușita ,,Zilelor Târgumureșene", și crede că atmosfera va fi de:,,veselie și voie bună".

În cadrul unei conferințe de presă, a prezentat atât ultimele detalii pe tema - ,,Zilele Târgumureșene" ediția 2017, dar, mai mult, a făcut declarații în premieră referitoare la alte evenimente importante, pe care, Primăria le are în vedere într-un viitor apropiat.

,,Zilele Târgumureșene" au fost organizate pentru prima dată în urmă cu 20 de ani, la inițiativa Primăriei și a Consiliului Local Municipal, iar de 12 ani au loc în luna mai, programate pentru perioada 22 - 28 mai, cuprind anul acesta peste 200 de activități.

În acest context, dl Claudiu Maior a făcut referire și la noutățile din acest an:,,Cred că vor fi puțin mai diferite, față de alte zile târgumureșene, pentru că în program vom avea și o scenă alternativă, tot în Parcul Municipal, unde vor veni firme din Târgu-Mureș care vor avea baruri și vor vinde produse (...), o parte din formațiile pe care le aducem la scenele alternative sunt și din banii primiți de la aceste societăți, prin sponsorizări."

Tot ca o noutate, față de edițiile anterioare, o constituie scena amenajată sub Podul Mureș, destinată concertelor de muzică electronică cu DJ.

,,Încet, încet, o să facem o tradiție, va fi o minidiscotecă, lucru pe care ni l-am dorit demult, dar din păcate unii s-au opus (…) în ceea ce privește tineretul, îi rog să vină la astfel de întâlniri pentru că, până la urmă, ei sunt cei care dau frumusețe orașului și, împreună, români și maghiari, am arătat în acești ani că putem face lucruri frumoase împreună."

Manifestările programate sunt dintre cele mai diverse și se adresează tuturor vârstelor și preferințelor, în ciuda cârcotașilor care nu sunt de acord cu unele și altele, de ce așa și nu altfel.

Discutatul concurs de Miss și Mister va fi și anul acesta în programul ,,Zilelor Târgumureșene", iar pentru că este aniversarea de 20 de ani a evenimentului, vor fi invitate la Nunta de aur toate cuplurile care au fost sărbătorite în ultimii 20 de ani. Corina Chiriac este invitată la un spectacol dedicat cuplurilor târgumureșene care își aniversează 50 de ani de căsătorie, organizat de către Primărie, la Casa de Cultură Mihai Eminescu.

„Fiind aniversarea de 20 de ani, chemăm toate cuplurile, bineînțeles, cei care mai trăiesc, din urmă cu 20 de ani, la Casa de Cultură Mihai Eminescu, unde actualele cupluri își vor lua micile atenții oferite din partea Primăriei."

O declarație în premieră a fost cea referitoare la posibilitatea ca de la sfârșitul lunii august cununiile de stare civilă să se desfășoare în Cetatea Medievală: „pentru că avem foarte multe cereri din partea celor care se căsătoresc și, poate, va fi de bun augur (...) rămâne de văzut dacă reușim să achiziționăm tot ceea ce este nevoie" - a declarat dl Claudiu Maior.

Un alt proiect, care speră să fie realizat în această vară, este un festival mare de muzică, așa cum este și la Cluj, dedicat tinerilor, ținând cont și de faptul că municipiul Târgu-Mureș dispune de cel puțin patru locații adecvate pentru desfășurarea unui astfel de eveniment, ,,important este ca să fie voință politică, oamenii să își dorească și, de ce nu, toate societățile și societatea civilă să vină să ne dea idei" - a precizat dl Claudiu Maior.

Timp de o săptămână, în perioada 22-28 mai, cu activități în 10 locații, cu doar 600.000 lei-cel mai mic buget aprobat și alocat târziu - ,,Zilele Târgumureșene" - ediția 2017 - este dedicată tuturor vârstelor, dorind să satisfacă chiar și pretențiile cârcotașilor.

 

Lasă un comentariu