Era luna mai 1970!
Era luna în care „rozele-nfloresc, privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit" în versul acela sublim, macedonskian!
Tocmai atunci s-au răscolit, învolburându-se, apele Mureșului, ieșind, cu o furie nestăpânită, din matcă! Apa, ca un bivol negru, amenințător, s-a năpustit și peste orașul Luduș.
Ceva mai înainte, a avut loc acea încleștare dramatică de la Târgu-Mureș, Sighișoara, și prin localități din Bistrița-Năsăud, unde, apele Mureșului, Târnavei și Someșului, au lovit năprasnic în a lor besmetică furie. Și s-au născut, atunci, chiar legende. O femeie din Beclean, își leagă părul lung de ramurile unor sălcii, pentru a nu fi dusă de ape, ținându-și în brațe fetița. La Sighișoara, OMUL Otto Lurtz salvează 50 de cetățeni, dar nu reușește să-și salveze tatăl, înghițit de ape. La Podul Mureș din Târgu-Mureș, are loc eroicul episod al vitejiei militarilor David Ioan Rusu, Mircea L. Robu, Ioan P. Roman, Lazăr I. Blejnari, Ionel P. Giurchi. La apelul de seară, în cazarmă, strigându-li-se numele celor înghițiți de ape, în locul lor au răspuns camarazii, pentru fiecare în parte: „Căzut la datorie!".
Deschidem paginile cărții-album „Luduș, 13-15 mai 1970. Un oraș acoperit de ape", ca autori avându-i pe Ovidiu Horațiu Crișan, Antoniu Ioan Berar, Marcela Berar, Artemiza-Zoia Cazan, și, într-adevăr, ești convins de un mare adevăr, anume că o fotografie poate spune mai mult și mai multe decât o mie de cuvinte!
Fie că-s privite de la cabana „Stejarul", din turnul bisericii, dinspre cimitirul orașului, imaginile acelea, ale revărsării furibunde ale apelor, de pe străzile Republicii, Mureșului, 8 Martie, Vânătorilor, Mihai Eminescu, Tineretului, Liliacului, de pe Aleea Parcului, Stadionul orașului, Bulevardul 23 August, dinspre Liceul nr. 1, Calea ferată Luduș-Bistrița, Fabrica de Lapte-Praf, clădirea Poștei, Fabrica de Zahăr, Centrul de Legume și Fructe, Topitoria de cânepă, Podul CFR, imaginea dezastrului este aceeași. Cutremurătoare!
Apă! Apă! Apă! Case, instituții, întreprinderi lovite crunt de acea furie nestăpânită. Imagine tulbure și mâloasă. Noroi! O dezlănțuire oarbă. O dezlănțuire sălbatică a naturii, cu o forță înspăimântătoare, telurică. Parcă avem în față imagini dintr-un război nimicitor. Imagini terifiante. Numele acestei dezlănțuiri? Unul singur: catastrofă! Până și fierul și betonul au cedat în fața dezlănțuirii oarbe!
Puhoaiele lacome au înghițit totul în calea lor, în stihia dezlănțuirii lor. O revărsare, nebună, a răului, în acel vârtej al demenței care ia și înghite totul, stârnind groază, frică și îngrijorare.
Asta reținem, întorcând filele cărții-album, pe retina memoriei unei întoarceri în timp, ale momentelor încleștării și furiei.
Toate acestea se petreceau în acea lună mecedonskiană, „în aeru-mbărbătat de roze", când „privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit!".
Desigur, e greu să mai adaugi acele cuvinte potrivite, în astfel de cazuri, în astfel de imagini, precum cele cuprinse în cartea-album, o carte-document, pentru care autorii Ovidiu Horațiu Crișan, Antoniu Ioan Berar, Marcela Berar, Artemiza-Zoia Cazan merită toate felicitările.
Sub aura speranței „ce mângâie dulce și-alină ușor", cum spunea Înaltul Domn al Poeziei și al Limbii Române - Mihai Eminescu, omul luptător a mai învins, o dată, în bătălia de pe frontul dezastrelor, și a luat totul de la capăt. El, omul, poate fi, precum și trestia, bătut de vânturile vremilor, în toate părțile, îndoit uneori de apăsări și vitregii, dar nu înfrânt, nu învins. Acesta ar putea fi unul din mesajele cărții-album, mesaj așezat de autori alături de un mare, incontestabil adevăr: o fotografie poate însemna mai mult decât o mie de cuvinte!
