Vulpile mureșene vor fi vaccinate oral de DCVSA!

Distribuie pe:

Până spre sfârșitul acestei luni (30 mai 2017), Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DCVSA) Mureș și-a planificat campania de primăvară pentru distribuția aeriană a momelilor vaccinale la vulpi, în funcție și de condițiile meteorologice.

DSVSA Mureș precizează, prin directorul executiv, dr. Kincses Sandor, că acțiunea, care a început în 16 mai, are loc cu decolare de pe Aeroportul Aeroclubului Mureș și va acoperi județele Mureș, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Neamț, Bacău, Vrancea, Cluj, Bihor și Alba, fiind planificată să distribuie un număr de 873.100 momeli vaccinale.

Conform aceleiași surse, în conformitate cu programul strategic privind supravegherea, controlul și eradicarea turbării la vulpe în România, se procedează la vaccinarea orală a vulpilor, prin distribuirea de momeli vaccinale cu ajutorul avioanelor (pe suprafețe întinse sau în zone greu accesibile), iar în jurul localităților și pe alte suprafețe stabilite împreună cu reprezentanții fondurilor de vânătoare se distribuie manual, cu asistență din partea medicilor veterinari.

Lasă un comentariu