„Moda" zilei - Înșelăciunea

Distribuie pe:

După „revoluție", românii au avut parte de nenumărate înșelăciuni din partea guvernanților, politicienilor democrați, a băncilor. Cele mai dureroase, susținute din umbră, au fost legate de partea financiară, de buzunarul omului sărac. Mă refer la Caritas, FNI, Banca Religiilor, Banca Dacia Felix, Columna. Au fost oameni care au rămas pe drumuri, fără case, fără o brumă de avere, după ce și-au investit banii în promisiuni amăgitoare. Din păcate, au fost și „beneficiari", puțini la număr, care au reușit să-și agonisească un capital pe care l-au investit în teren agricol, case de vacanță, unii au reușit chiar să pună pe picioare o afacere profitabilă. Subsemnatul am cumpărat un teanc de acțiuni la Banca Religiilor, considerând că mai marii acestor bănci sunt oameni cu frică de Dumnezeu. Au profitat de credite avantajoase de la această bancă întreprinzătorii rromi, din neamul gaborilor cu pălărie, de religie adventistă, iar membrii fondatori de bună credință au rămas cu niște certificate frumos colorate, fără nicio valoare, Banca a dat faliment, iar la masa credală nu am fost invitat. Este prea dureros să mai amintesc de publicitatea susținută de anumite cercuri politice și din mass-media pentru Caritas, un joc piramidal care a „înnebunit" lumea însetată după câștig ușor, fără muncă. Probabil, se va găsi un sociolog, care să-și scrie o teză de doctorat despre „Fenomenul Caritas".

Din nefericire, țepuirea săracilor României, în special a pensionarilor, continuă sub diferite forme și în zilele noastre, când vidul legislativ în domeniul prevenirii și combaterii înșelăciunii a fost completat cu structuri și legi capabile să facă ordine în aceste domeniu, în aparență minor. Cei mai vulnerabili la asemenea fapte sunt persoanele în vârstă, pensionarii. Iar fenomenul a luat o amploare alarmantă, mulți dintre cei țepuiți, din rușine sau de teamă să nu fie atacați, nu se adresează Poliției. De pildă, sute de români au fost și sunt țepuiți prin metoda „Accidentul" promovată de deținuții din Penitenciare. Sună un individ la o familie despre care deține informații că ar avea bani, se recomandă avocat sau procuror și spune că fiul, fiica sau nepotul au suferit un accident, iar pentru a-l salva de un proces, trebuie să achite o sumă de bani într-un anumit cont. Speriați, rudele, părinții sau bunici, pe moment nu sunt inspirați să solicite informații despre locul unde s-a întâmplat accidentul, dacă sunt victime etc., și mulți depun banii în contul transmis, de unde, o persoană din rețeaua infractorilor îi ridică. Pentru prevenirea fenomenului, Poliția recomandă să se sune la 112, la Poliție, Smurd, să fie apelată persoana despre care se spune că a provocat accidentul, mai ales că procurorii sau polițiștii nu pretind bani pentru a salva un anchetat pentru accident rutier.

O altă metodă de înșelăciune este invitația la diverse prezentări de oferte, organizate în hoteluri de calitate. De regulă aceste oferte se țin în zilele când se primesc pensiile și mulți mureșeni i-au căzut victimă. Pensionarii sunt adunați într-o sală de conferință, tratați cu un suc, eventual o masă. După prezentarea unor oale de firmă sau alte obiecte, urmează o loterie și ești anunțat discret că ai câștigat premiul cel mare, un set de 19 oale sau alt obiect în valoare de peste 20.000 de lei, dar pentru a lua premiul cel mare trebuie să achitați 3.700 de lei, contravaloarea obiectului câștigat. Un participant, pus de organizatori, vine și vă propune să-i cedați premiul cel mare, dacă nu-l doriți. Dacă ați intrat în joc, vi se oferă chiar și o factură pentru obiectul în valoare de 3.700 de lei, celelalte obiecte fără valoare mare sunt bonusuri acordate. Este adevărat că legea permite să solicitați returnarea întregii sume și înapoierea produsului.

Dezinsecția apartamentului este o altă metodă de înșelăciune frecvent întâlnită. Vine la ușă o echipă dotată cu tot echipamentul și spune că au concesionat lucrarea de la primărie, au și ecuson pe piept. În timp ce unul dintre lucrători aplică o soluție cu un detergent, unul din echipă îl ține de vorbă pe proprietar, iar altul scotocește prin casă după banii din pensie, de multe ori lăsați la vedere. În acest caz se recomandă legitimarea persoanelor care vor să intre în casă, eventual să vă informați la asociație dacă s-au anunțat lucrări de dezinsecție.

Apelul umanitar este o metodă mai sensibilă de înșelăciune, practicată prin mass-media, SMS, fax, e-mail. Se solicită ajutor financiar pentru un copil grav bolnav care necesită tratament în străinătate. După ce s-au depus banii în contul indicat, banii sunt transferați rapid și simplu prin serviciile de curierat bancar.

Subsemnatul am fost victima unui sondaj pe telefonul mobil. După două zile m-au sunt să-mi comunice că sunt fericitul câștigător al unei asigurări de viață, fiind selectat dintre mii de pensionari. Pentru a beneficia de o poliță extrem de avantajoasă mi se vor trimite niște documente pe care să le semnez, iar contribuția lunară o vor reține de la banca unde am cardul. I-am refuzat categoric, înainte de a-i întreba de unde au numărul meu de telefon și informații despre banca la care am cont. Discuția s-a încheiat fără niciun răspuns.

Lozul în plic câștigător este o altă metodă practicată în târgul nostru. Mai amintesc și de faptul că prin piețe, pe stradă apar indivizi bine îmbrăcați, care se străduiesc să-ți vorbească în limba română, oferindu-ți diferite obiecte de uz casnic, spunând că este delegatul unei firme renumite, și că a participat la o expoziție de unde i-au rămas niște expozante de valoare și le oferă la un preț mic, numai să scape de ele. Acești comercianți, chiar dacă sunt parfumați și îmbrăcați curat, cu mașini înmatriculate în țări străine, sunt niște bișnițari de care trebuie să vă feriți, țigani de-ai noștri instruiți prin țări străine.

Foarte important de reținut este și recomandarea Poliției, de a nu furniza informații despre membrii familiei, despre vecini persoanelor pe care nu le cunoașteți!

 

Lasă un comentariu