Întâlnirea „veteranilor" absolvenți ai Liceului ,,Al. Papiu Ilarian"

Distribuie pe:

Fiecare întâlnire are farmecul ei, sentimente din trecut, momente care ne-au marcat, oameni care pentru o anumită perioadă de timp ne-au întregit existența, formează trecutul care ne definește. În urma anilor de liceu, absolvenții își urmează propriul destin și, astfel, urmând „un pas, o treaptă, un vis", prin hățișul vieții, fiecare absolvent devine, urcând câte o treaptă cu perseverență, cu determinare și, bineînțeles, cu multă muncă, ceea ce și-a dorit. Periodic, absolvenții de liceu se întâlnesc, deapănă amintiri și retrăiesc cu bucurie parte din trecutul anilor trăiți împreună, pe băncile școlii.

Absolvenții Liceului ,,Al. Papiu Ilarian", ai claselor A și B din annul 1956, s-au întâlnit după 61 de ani, acum în anul 2017, la începutul lunii mai, în fața liceului. Anii au trecut și adolescenții de altădată sunt acum la o vârstă respectabilă. Anii care le-au înseninat adolescența, anii de liceu, au rămas în mintea tuturor o amintire care va rămâne neștirbită de trecerea timpului. Anii au cernit tâmplele celor 12 foști elevi, din cei 87 care au absolvit în anul 1956, dar au împlinit visele tinereții. S-au adunat, din București, din Cluj-Napoca, din Deva, din Luduș și din Târgu-Mureș, cu dorința de a se revedea: Ștefan Babă, Valentin Bârlean, Emil Coman, Constantin Constantinescu, Aurel Dan, Paul Matic, Ioan Moga, Ilarie Gh. Opriș, Dumitru Pascu și Octavian Pleșa.

În urma absolvirii, foștii elevi au devenit oameni cu funcții importante în țară și peste hotare: ambasadori, generali, ofițeri, medici, profesori, ingineri, scriitori, prefecți, primari, directori, contabili șefi, oameni care prin voință, prin pasiune și prin devotament

și-au construit visele. Fiecare și-a amintit cu mare plăcere și cu mult respect de dascălii excepționali ai liceului, din acei ani, care le-au călăuzit pașii: Petru Simon, Dumitru Mărtinaș, Teodor Jovmir, Bazil Ciacoi, Ioan Lupșa, Alexandru Nedelcu, Gheorghe Pop, Iustin Sfâriac, Ștefan Surdu, Elvira Zoe Lazăr, Emilia Goleanu, Simion Sălăgean, Irina Simovici, și Corina Târnăvean.

Cu tristețe în suflete, cei prezenți, au pomenit colegii plecați în ultimul an la „cele veșnice" și, în memoria dânșilor s-a ținut moment de reculegere. Plecarea inginerului Gavrilă Țâru, nu demult, a întristat pe toți cei prezenți, el fiind unul din liderii și organizatorii întâlnirilor cu colegii în fiecare an, în prima sâmbătă din luna mai, din ultimii 12 ani. A întristat și absența mai multor colegi care domiciliază în municipiul Târgu-Mureș, dar sunt așteptați la întrunirea de anul viitor.

Întâlnirea a fost o sărbătoare, o bucurie, a fost nemaipomenită și, la un pahar de vin, la o masă comună, cu speranța întâlnirii în 2018, și-au făcut promisiuni și angajamente: sigur se vor revedea!!!

Lasă un comentariu