Oamenii s-au plâns mereu de diferite suferințe și nenorociri, de boli și ispite. Atât de des ne plângem de ispite și nu știm că de fapt ele sunt atât de binefăcătoare pentru sufletul nostru, pentru mântuirea noastră. Ba, mai mult, în loc să-i fim recunoscători lui Dumnezeu pentru ceea ce ne trimite, de multe ori îi cerem seama, așa cum a procedat și un preot cu binefăcătorul său:
Acest părinte a povestit că atunci când era mic, într-una din zile, mânca liniștit o felie de pâine cu marmeladă în mijlocul unei străzi din orașul său natal. Pe neașteptate la puțini metri de el își face apariția un autocar în plină viteză. Simțind pericolul, un tânăr din apropiere a încercat să-l salveze și a avut timp doar atât ca să-l îmbrâncească la pământ. Copilul era atât de mic, încât autocarul a trecut pe deasupra lui fără ca măcar să-l atingă. Abia ridicat de jos, copilul a început să plângă cu disperare:
- De ce plângi, ce ți-am făcut?, l-a întrebat tânărul.
- Uite ce ai făcut la marmeladă! Privește, ai murdărit-o toată, a răspuns copilul. Și a început din nou să plângă.
