CONDIȚIA DE ACTOR

Distribuie pe:

Pentru că spațiul virtual este al tuturor, unii chiar cred că pot să spună orice, fără niciun Dumnezeu, fără pic de respect față de cei pe care-i judecă (înjură, uneori), ca la ușa cortului.

Mai ieri, un Neicanimeni, în totală necunoștință de cauză, îl acuza pe Facebook pe Florin Piersic că stă în crâșmă, iar prima sa soție, Tatiana Iekel, murise.

În primul rând, Florin Piersic nu era într-o crâșmă, era într-un local unde servea masa cu niște cunoștințe, în seara de dinaintea unui spectacol când, firește, el nu știa nimic despre Tatiana Iekel, care avea să moară în ziua următoare.

Și n-a aflat decât în timpul spectacolului, și nu de la staful său tehnic, care a amânat să-i spună trista veste, ca să nu-l afecteze și să-l dea peste cap acolo, pe scenă. A aflat, însă, într-un moment de respiro, de la fiul lui și al Tatianei, Florin jr., despre moartea acesteia.

Și-a păstrat calmul, deși ne-a spus celor din sală, la un moment dat, că nu ar vrea să i se întâmple nimănui ceea ce i s-a întâmplat lui atunci.

Vădit afectat, a urcat pe scenă, după ce înainte venise în sală, aproape de publicul său, abia ținându-se pe picioare și ne-a spus că „Tatiana nu mai e!"

S-a adus din culise o lumânare aprinsă, care a ars până la sfârșitul spectacolului.

O sală întreagă a ținut un moment de reculegere în memoria Tatianei Iekel, iar Florin Piersic, a adus un gând pios memoriei acesteia.

Grăitor este chiar mesajul marelui actor, postat pe Facebook:

„Tatiana, scumpa mea, de când ți-ai luat zborul către stele, mă gândesc neîncetat la tine, la noi, la cum ai apărut în viața mea și m-am îndrăgostit definitiv de tine, la cum ne-am iubit, la cum ne-am despărțit, la cum a apărut pe lume băiatul nostru pe care tu îl adorai și de care eu sunt atât de mândru și mai ales la cum am rămas prieteni, până la sfârșitul sfârșitului. Eu, Florin, cu durere și lacrimi în ochi și în suflet, îți sărut mâna și îți mulțumesc că mi-ai fost alături și m-ai însoțit cu gândul tău bun, chiar și atunci când am fost departe unul de celălalt. Dar tu știi bine că, deși viața ne-a despărțit, noi am rămas mereu aproape."

Și ne întoarcem la ideea din titlul acestor însemnări, la condiția de actor, pentru că acesta, orice i s-ar întâmpla în viața lui, bine sau rău, trebuie să urce pe scenă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Într-un moment de cumpănă, poate amâna un spectacol, două, trei, dar apoi revine pe scenă și joacă roluri tragice, chiar dacă, în particular, e în culmea fericirii, sau joacă roluri umoristice, chiar dacă viața lui e cernită.

„Că bea, că iubește, că trece prin momente dificile din varii motive, spune dramaturgul George Astalos, într-un interviu realizat de Titus Suciu în „Vatra veche" nr.4/2017, el trebuie să apară pe scenă, să interpreteze rolul ales ori încredințat".

Până la urmă, capacitatea aceasta de transfigurare ține de talentul actoricesc, de puterea de a lăsa toate ale vieții la intrarea în teatru, ca să intre apoi în pielea nu știu cărui personaj.

Dar nu numai actorul e supus unor astfel de trăiri, pentru că în orice profesiune - dascăl, medic, preot etc. - trebuie să-ți pui viața ta deoparte, ca să te poți dărui celorlalți, să-ți îndeplinești ce știu ce obligații instituționale, indiferent ce se întâmplă în viața privată.

Dar, spre deosebire de toate celelalte profesiuni, în actorie îmi pare că e imperativ să te desparți de tine când intri în scenă.

Florin Piersic ne-a mai dat o probă a altitudinii condiției sale de actor.

Lasă un comentariu