GALA TINERETULUI MUREȘEAN - Ediția I -

Distribuie pe:

Vineri, 19 mai 2017, în sala de spectacole a Ansamblului Artistic Profesionist „Mureșul" din Târgu-Mureș a avut loc o interesantă manifestare tinerească. Manifestarea pentru tinerii liceeni talentați a fost organizată de Asociația Euro-Media Advertising care a luat ființă în anul 2007.

La această ediție au participat liceele mureșene: Colegiul „Gheorghe Marinescu", Liceul cu Program Sportiv „Szasz Adalbert", Liceul Tehnologic „Traian Vuia", Colegiul Vocațional Pedagogic „Mihai Eminescu", Liceul Tehnologic „Electromureș" și Colegiul Economic „Transilvania". Toți cei 12 reprezentanți ai colegiilor și liceelor târgumureșene, după cum ne spunea Andrei Chelbezan, un voluntar al asociației menționate mai sus, dar și regizorul programului, au fost cadeți.

Într-o anumită ordine, prezentatorul programului, Cosmin Kioran, a invitat pe scenă reprezentanții primelor trei școli mureșene: Colegiul „Gheorghe Marinescu", Liceul cu Program Sportiv „Szasz Adalbert" și Liceul Tehnologic „Traian Vuia", care au prezentat în fața publicului interesante numere din ce au știut ei mai frumos.

În cea de a doua repriză au fost invitați pe scenă reprezentanții celorlalte trei școli mureșene: Colegiul Vocațional Pedagogic „Mihai Eminescu", Liceul Tehnologic „Electromureș", Colegiul Economic „Transilvania", care au prezentat interesante momente. Ca și cei dinaintea lor au primit numeroase aplauze.

Programul a cuprins și câteva surprize, ca dansul micuților de la Timi Time, pregătiți de Koncz Timea, cât și câteva întrebări surpriză adresate fiecărui concurent.

La final, un juriu, format din loan Chiorean, de la Radio România Târgu-Mureș, Bari Dorottya, de la Direcția Județeană de Sport și Tineret, Storceac Olga Caius, Simona Boantă, jurnalistă la TVR, a deliberat și a premiat fiecare reprezentant. După acest moment a urmat prezentarea perechilor școlilor care au concurat în această primă ediție dedicată cadeților mureșeni.

În final, au fost solicitați să vorbească fiecare concurent care, emoționați, au recunoscut că, cu acest prilej, au legat noi prietenii și au învățat ceva.

Regizorul acestui program, Andrei Chelbezan, a mulțumit tuturor sponsorilor care au sprijinit această activitate și le-a dat întâlnire cadeților la o nouă ediție.

Lasă un comentariu