„Tu ai să vii de pe altă planetă/ Când eu voi părăsi lumea aceasta/ Și nu vor mai fi nici un fel de/ Viclenii,/ Trădări,/ Prefăcătorii./ Și totuși inima ta/ Va fi îndurerată,/Și tu vei privi înapoi cu neliniște,/ Și nu vei mai înțelege/ Ce cauți./ Va rămâne doar un ecou de demult,/ Iar în depărtare va fulgera/ Versul argintiu al poemelor mele." (Maro Markarian)
Sâmbătă, 27 mai, începând de la ora 16, Casa de Cultură din orașul
Dumbrăveni (județul Sibiu) va găzdui a patra ediție a prestigiosului Simpozion Național de Istorie având ca temă „Repere istorice și culturale", urmat de recitalul pianistului Horia Mihail, în cadrul celebrului său turneu cu „Pianul călător". Organizat de Primăria din localitate și Uniunea Armenilor din România, simpozionul va fi moderat de tânărul istoric Dr. Oana Habor, de la Universitatea „Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, invitată fiind să conferențiez alături de domnii Dr. Marius Chelcu, cercetător științific la Institutul „A. D. Xenopol" din Iași al Academiei Române, care va prezenta „Mărturii și documente despre armenii din Iași", și Prof. ing. Dr. Gheorghe Moldovan, din Timișoara, care va vorbi despre „Contribuția comunității armenilor din Elisabethopolis la înființarea și funcționarea primei școli pentru surdo-muți din România".
Invitația de a participa la o asemenea manifestare de prestigiu cu o comunicare, pe care am intitulat-o „Timp și memorie. Armenii din sufletul meu", mă onorează, îmi încălzește inima și îmi dă prilejul de a-mi onora, la rândul meu, și în acest mod, prieteni dragi și membri ai familiei trecuți în lumea drepților.
Orașul Dumbrăveni (denumit, mai demult, Elisabetopole, Ibașfalău, Ibișfalău, Bășcăleț, Elisabethstadt, Epeschdorf, Erzsébetváros, Ebesfalva) are o lungă istorie multiculturală. De-a lungul timpului, aici au trăit români, maghiari, sași și armeni.
Conform documentelor, localitatea, atestată documentar în 1332, a fost locuită încă din epoca fierului, pe terenul actualei clădiri a Poștei fiind identificate urme ale civilizației umane datând de peste 3.000 de ani. Cariera de pământ de lângă Gară avea să distrugă, din păcate, și alte materiale arheologice de factură celtică din perioada Latene. Toate acestea relevă, însă, fără niciun dubiu, existența așezării dacice de la Dumbrăveni, caracteristică zonei fiind ceramica prelucrată în secolele III-I î.H. În vatra orașului a mai fost descoperit, de asemenea, un cuptor de pâine dacic din pietre de carieră. În timpul dominației romane, prin Dumbrăveni trecea drumul care lega Alba-Iulia (Apulum) de Sighișoara, aflându-se localizate unități ale Legiunii a XIII-a romane.
În secolul al XV-lea, domeniul Dumbrăveni este stăpânit de influentele familii Bethlen, Fejerdi și Apafi. În 1552, Grigore Apaffy, pe atunci prefectul județului Dobâca și locțiitorul guvernatorului Transilvaniei, cumpără toate moșiile existente în Dumbrăveni și construiește castelul-cetate de aici, astăzi Muzeul Armenilor Transilvăneni - o adevărată fortificație cu ziduri înalte de piatră, cu bastioane și șanțuri de apărare umplute cu apă. La 1590, Nicolae Apaffy, prefectul comitatului Cetatea de Baltă (Târnava), își mută sediul oficial la castelul din Dumbrăveni.
Un eveniment istoric este considerată vizita, în Dumbrăveni, la 1 iunie 1773, a viitorului împărat Iosif al II-lea, pe vremea când era coregent cu Maria Tereza. Iosif al II-lea a fost cazat în casa armeanului Martin Gaspar, care ținea Hanul Ibașfalăului. În urma vizitei împărătești, pe Hanul Ibașfalăului a fost pusă o placă ce avea inscripționat: „Benedictus Iosephus II Imperator Augustus atque Pius Rex Paterpatriae nos hoc anno 1773 in Junio visitavit". După 1989, placa a dispărut de pe clădirea transformată astăzi în magazin alimentar. Ca la noi!
După mai multe răscoale ale iobagilor și secuilor, culminând cu cea din 1562, care a distrus castelul feudal de la Dumbrăveni, în 1506 localitatea avea să fie cucerită și stăpânită de oastea lui Radu Șerban, domnitorul Țării Românești.
Un alt urmaș al familiei Apaffy, Mihai, instaurat ca principe, va asigura hegemonia turcilor în zonă, perioada sa de domnie, 1661-1690, fiind considerată una nefericită pentru Transilvania. Înfrângerea turcilor de către habsburgi va determina reorientarea spre Viena a lui Mihai Apaffy I, care, în 1685, va semna, la Dumbrăveni, un tratat prin care se obliga să întrețină armata imperială, transformând astfel târgul într-unul cu intense relații politice și economice cu toate cele trei Țări Române. Cele mai intense relații Mihai Apaffy I le-a avut cu Constantin Brâncoveanu, căruia, în 1672, i-a donat moșia și Castelul de la Sâmbăta de Sus, dar și cu stolnicul Cantacuzino.
Pentru prima dată, armenii sunt amintiți în Dumbrăveni în anul 1671.
Cunoscuți ca oameni întreprinzători și negustori pricepuți, o parte a armenilor din Transilvania, obțin o serie de privilegii din partea principelui Apaffy și populează masiv orașul Dumbrăveni. Toate acestea vor conduce la o dezvoltare puternică a localității, căreia, în 1726, i se vor subordona celelalte centre armenești din Transilvania și Moldova. Dovada elocventă a bunăstării armenilor cu simț comercial dezvoltat o reprezintă Catedrala Armenească, ridicată între anii 1766-1783, un edificiu monumental, în stil baroc, una dintre cele mai frumoase din țară, cu un interior impresionant, ornat cu altare și orgă. (Biserica arată acum mai neobișnuit, deoarece îi lipsește cupola unui turn, care a fost dărâmată de o furtună puternică în 1927.) Ca detaliu cel puțin straniu, în biserică a fost descoperită, mumificată de un secol, inima unui preot al lăcașului, Avedik Likacs, care, în anul 1896, a editat prima monografie a Dumbrăveniului, în limba maghiară.
Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, Dumbrăveniul este menționat drept centru economic pe același plan cu Sibiu și Cluj, figurând printre cele 10 orașe regești din Transilvania. În 1871, se construiesc linia ferată și Gara, iar după 1875 clădirea Tribunalului - actuala Școală Profesională - și cea a Liceului Teoretic - actualul Liceu Agricol „Timotei Cipariu". Făcând parte din categoria orașelor libere, i se schimbă definitiv denumirea, din Ebesfalva, în Elisabetopole, nume pe care îl va păstra până la Marea Unire de la 1918.
Mă voi afla, așadar, sâmbătă, la Dumbrăveni, pentru a vorbi publicului despre armenii din sufletul meu și pentru a mă bucura de marea muzică în compania talentatului artist Horia Mihail și a pianului său călător.
Între armenii dragi sufletului meu, imagine vie mereu va fi chipul regretatului și respectatului prieten Acad. Prof. Dr. Berdj Asgian (27 noiembrie 1924 - 11 decembrie 2010), pe care, jurnalist radiofonist bucureștean în deplasare fiind, aveam să-l cunosc în 1976, la pupitrul Orchestrei Medicilor din Târgu-Mureș. Un intelectual de rasă, un om de înaltă ținută morală, un etnic armean mai român decât mulți nativi cu pretenții. „Cel care avea să devină una dintre cele mai mari somități ale vieții medicale românești s-a născut la Constanța, într-o familie de refugiați armeni. Tatăl său, Onig Asgian, a reușit să-și salveze familia și s-au refugiat la Constanța din calea Genocidului din Imperiul Otoman.
Fiul său, Berdj, va absolvi prestigiosul liceu tomitan „Mircea cel Bătrân" și apoi se va orienta către studiul medicinei, la Facultatea din Cluj. După absolvire, a trecut practic prin toate ierarhiile specifice profesiei sale. A fost medic rezident intern la Cluj, apoi medic secundar, primar, preparatory, și în cele din urmă, profesor universitar. S-a specializat în Franța, într-un domeniu deloc facil, electroencefalografie și neuropsihiatrie infantilă.
Devine doctor în neurologie în 1969. Se va stabili la Târgu-Mureș, unde își va desfășura întreaga sa carieră. În 1984, a fondat Secția de Neuropsihiatrie pentru Copii de la Târgu-Mureș. De-a lungul vieții sale a scris și publicat peste 200 de articole de specialitate, 16 monografii, tratate și lucrări medicale, dar a cochetat și cu literatura. A primit numeroase premii și recunoașteri românești și internaționale. Printre cele mai importante sunt Premiul Gheorghe Marinescu al Academiei Române, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Târgu- Mureș și Cluj. În 2003 a fost decorat de către Președintele României cu ordinul Serviciu Credincios în rang de Cavaler. În 1993 a fost ales și membru în Consiliul Științific al Institutului de Sănătate Publică și Cercetări Medicale al Academiei de Științe Medicale. Tot în 1993 a fost ales Membru Corespondent și, în 1994, Membru Titular al Academiei de Științe Medicale. Chiar și după pensionare, Profesorul Asgian a continuat neobosit să-și desfășoare activitatea atât în domeniul medical, cât și în plan social. A fost un membru de vază al Comunității Armene (care de altfel i-a decernat și Premiul Uniunii Armenilor, în 1993).S-a stins la 86 de ani după o viață în slujba medicinii. A fost un om deosebit cu niște criterii morale desăvârșite." (Eduard Antonian)
Profesorul Dr. Academician Berdj Asgian a fost și rector al Universității Culturale și Științifice din Târgu-Mureș, omniprezent la toate manifestările culturale, inclusiv onorându-mă, nu o dată, cu aprecieri în cadrul lansărilor mele publice de carte, dar și în coloanele cotidianului „Cuvântul liber". A fost un Om și un Prieten loial, căruia îi voi păstra totdeauna un loc special în sufletul meu.
Despre Berj Asgian și despre alți armeni dragi mie va fi vorba la Dumbrăveni, sâmbătă, 27 mai! Să ni-i amintim! Uităm prea repede.
