Mai înainte de toate, mulțumesc tuturor celor care s-au gândit să mă invite în fața dumneavoastră, onorându-mă cu această calitate.
Mulțumesc, doamnelor și domnilor consilieri!
Mulțumesc, domnului primar!
Trebuie să vă mărturisesc că mă simt stânjenit de atenția ce mi se acordă și cu atât mai mult cu cât, la finalul ceremoniei, va trebui să arăt mai aplecat de umeri și mai preocupat de viitorul meu, pentru că apăsarea obligațiilor și îndatoririlor numite și nenumite ce vor urma va fi atât de mare, încât munca lui Sisif va părea o nimica toată pe lângă greutatea celor pe care va trebui să le desăvârșesc în fața concetățenilor mei.
Mă gândesc că tot ceea ce se petrece aici, mișcarea aceasta de trupe ar fi trebuit să fie mult mai simplă, mai liniștită, universul să fie în repaus, dar am uitat că, astăzi, se pare că „Toate drumurile nu mai duc la Roma, ci la Tg.-Mureș". Firesc, îmi iubesc orașul în care m-am născut, în care am urmat liceul și în care m-am desăvârșit profesional după anii de facultate petrecuți în Cluj-Napoca, iubesc locuitorii acestui oraș și pe toți cei veniți de pretutindeni pentru creșterea și măreția lui.
Întâmplător sau nu, odată ce am fost elev al liceului ce poartă numele marelui om de cultură, jurist, doctor în drept al Universității din Padova, ministru de justiție în guvernul lui Mihail Kogălniceanu și procuror general, Alexandru Papiu Ilarian, am ales profesia de slujitor al zeiței Themis, încrezător că drumul început se va împlini potrivit maximei juristconsultului roman Celsus, „Ius est ars aequi et boni".
Viața mi-a oferit drept călăuză două formule ale alchimiei înțelepciunii universale:
- prima formulă, pe care mi-am însușit-o încă în timpul studenției și o preluasem în viața mea de student, a fost, aparent, chiar banală: „Cine stă mult acasă capătă spirit casnic" (primele versuri din comedia lui William Shakespeare, „Doi tineri din Verona"). Dar, așa cum am aflat, formula înseamnă îndemnul spre neliniștea căutării noului, curajul schimbării și chiar fără a o rosti, a speranței de zi de zi, și toate la un loc mi-au cerut să fiu permanent pe câmpul de luptă, căci „o luptă este viața, deci te luptă" (George Coșbuc);
- a doua formulă a fost cea care venea din miezul profesiei alese, din sentimentul că datoria rostirii dreptului înseamnă mult mai mult decât scrierea normei juridice sau cunoașterea tehnicii juridice, a combinării logicii și raționamentelor juridice. Nu trebuie uitat că juristul, după cum rostea poetul grec Sofocle, se întâlnea în munca lui cu cea mai mare minune a lumii, adică: „în lumea asta multe mari minuni mai sunt, minuni mai mari ca omul nu sunt". Și astfel, l-am descoperit pe Ulpian, jurisconsultul roman al împăratului Alexandru Severus, care trasa în tratatul său juridic Liber singularis regularum, celor ce au îmbrățișat această carieră, preceptele de viață, de muncă și corectitudine în dictonul: „Iuris praecepta sunt haec: honeste vivere, alterum non laedere, suum cuique tribuere" (principiile dreptului sunt: să trăiești cinstit, să nu dăunezi altuia, să dai fiecăruia ce i se cuvine).
Dacă ar fi să aleg care sunt realizările, astăzi nerealizările nu se pun, la care țin cel mai mult, fără a sta mult pe gânduri, aș spune participarea mea la creșterea și dezvoltarea învățământului universitar și juridic în Târgu-Mureș. Am fost alături și m-am străduit să contribui la „creșterea" Universității „Dimitrie Cantemir" (cu patru facultăți, cea mai apropiată de suflet, firesc, fiind, cea de drept), am fost alături la așezarea pe temelii a specializării „administrație publică", dar, și cea mai dragă mie, a specializării de drept, de la Universitatea „Petru Maior", începând cu primul an 2003. Avem 26 de ani
de învățământ juridic în Alma Mater Marisiensis. Nu în ultimul rând, am reluat drumul istoriei, refondând în 1997, atunci, alături de colegul meu, profesorul Ioan Pop Sabău, revista „Curentul Juridic", care a avut prima apariție în 1936 în Tg.-Mureș, astăzi revistă de specialitate (seria nouă a împlinit în acest an vârsta de 20 de ani), ce se regăsește în nu mai puțin de 9 (nouă) baze științifice internaționale și în peste 50 de locații ale schimburilor științifice, biblioteci și Universități din toată lumea.
Și când te uiți în jurul tău și când îți recunoști foștii studenți, această „pădure tânără", în vorbele lui Delavrancea, astăzi oameni cu carte, importanți, te gândești că trecând Rubiconul, nimic nu a fost fără folos. Marele poet Ady Endre spunea: „Jumătate, să nu primești, să pretinzi totul și să dai totul". („Amifél, azt el ne fogadd, Egészetakarjésegészet adj!")
Sentimentele te poartă de la prezent spre viitor, așa gândesc și despre orașul meu de suflet, Târgu-Mureș. Mi-am permis, preluând versul și simbolul eminescian, printr-o licență poetică, să urez orașului meu, concetățenilor mei, următoarele:
Ce-ți doresc eu ție, dulce Tg.-Mureș,
Orașul meu de glorie, orașul meu de dor,
La trecutu-ți mare, mare viitor!!!
Vivat, crescat, floreat!
