Iar, interlocutorii Lilianei Moldovan urcă muntele. Și urcând, chiar spre acolo unde muntele atinge cerul, ei află ce înseamnă să refaci un spațiu și un timp prin voință, încredere în puterea spirituală, tenacitate și acea iubire largă ce-nvârte lumea mai departe; ce înseamnă să te înalți, înveșmântat în cămașă de aloe (în scrierea cu sine însuși a lui Ioan Alexandru, cămașa de aloe e armura înlăuntrului) și, înălțându-te, să-i găsești lumii o altă numire, poate numai a ta, dar atât de izbăvitoare. Este mesajul cărții „Convorbiri sub aura speranței" pe care Liliana Moldovan ne-o propune ca noutate editorială.
După ce autoarea și-a numit interlocutorii eroi ai imposibilului, într-o altă emoționantă carte, le dăruiește, acum, aura speranței sau curcubeul magic al unui răsărit ce nu se mai termină. Litera cărții este încărcată în emoție, ceea ce face ca, la rândul nostru, să-i dăm comentariului emoție, fiind tentați să cităm din plămade lirice, simțind cum convorbirile sub aura speranței ca și cele printre eroii imposibilului au fior divin. Eroii din cărțile citate au trăit situații-limită prin care cursul firesc al vieții le-a fost spulberat, numai că vine o învățătură nouă și o nouă putere, ca în minunile evanghelice, să le deschidă rost, vrere și bucurie. Monica Radu rămâne paralizată în urma unui accident, dar nu cedează, nu acceptă mila, înlătură depresiile, descoperind căi de acces la esențele lumii prin „efort și îndârjire", respect, iubire și implicare. Cei pe care îi întâlnim sub aura speranței nu poartă sentimentul inutilității, anxietatea și frica, dimpotrivă, dau consistență vieții prin optimism, încredere și iubirea aproapelui. Picturile lui Gheorghe Aștileanu, în scaun rulant, sunt pline de viață, de acțiune, într-o fascinantă întrepătrundere de forme dinamice și culori, obstacole în fața urii, violenței, spaimei și ipocriziei. Dizabilitatea pictorului Aștileanu, cel care are o lucrare în Colecția Vaticanului, prezentată fiind de Papa Ioan Paul al II-lea, nu-i împiedică iluminarea ființei, mărturisind lucid: Cu fiecare zi îmbătrânim, dar poate devenim mai înțelepți, mai răbdători și mai folositori celor din jur. Convorbirile Lilianei Moldovan devin, astfel, câmpuri de refecții și dezbatere, de căutare a sensurilor existențiale, a idealului, a prim-planurilor de viață. Doar tu ești cel care decizi cum și în ce fel îți este viața - mărturisește Marta Bencze Iozefina - și cât de mult timp acorzi lucrurilor cu adevărat importante, care e rolul tău pe pământ și cei vei lăsa în urma ta.
În aparență, interlocutorii Lilianei Moldovan sunt înfrânți, cu poveri în măsură să le șteargă până și dârele vreunei șanse. Numai că șansa lor e tocmai înlăturarea neșanselor. Psihoterapeutul Lucian Negoiță mărturisește: Am traversat în primii 5 ani după accidentul meu din 1991 multe stări emoționale. Am fost prieten cu Depresia, Furia, Negarea, Frica, însă, încet, încet, am avut și alți prieteni aproape.
Interlocutorii sunt cu deficiențe vizuale și de mobilitate, sunt fără vedere sau în scaune rulante, însă - și aici e frumusețea cărții Lilianei Moldovan - ei scriu povești de succes. „Convorbiri sub aura speranței" are ca subtitlu „15 povești de succes" și un motto din Robin Sharma ce îndeamnă la îndelungi reflecții: Transformă rănile în bine, durerea în înțelepciune și suferința în putere. Cei care transformă suferința în putere, sub aura speranței, se nasc din nou, desigur în zbuciumul durerii, dar și al freamătului de lumini venind din gând temerar și apertus animus. Spunea Lucian Blaga că nicio durere nu-i atât de mare să nu se preschimbe în cântare. Pentru cei intervievați de Liliana Moldovan, cântarea e echilibru, zidire și generozitate, este noua viață. Ceea ce ar fi putut fi întunericul devine cristalinul, aidoma celui din curgerea rugăciunii în fața unui altar. Eroii imposibilului nu vin din locuri banale și clipe de zgură, din urâtul cotidian în care se năruie înțelesul ca frunza pe apă (vorba cronicarului), ci par a trece pe sub o poartă a Învierii spre acolo unde omul află că e în fața lui Dumnezeu, nu în umbra Lui. Sunt fără vedere, dar văzul lor, cel lăuntric, e pătrunzător, scrutând adâncimi și depărtări spre a depune mărturie despre frumusețea lumii. Sunt în scaune rulante, dar mersul lor e fără șovăire. Ei - privindu-i, ascultându-i, înțelegându-i - ne sunt dascăli ai vieții, prin cartea Lilianei Moldovan intervievându-i și noi, cititorii. Astfel, îi repetăm autoarei întrebările - dacă e bine să receptăm dizabilitatea ca pe o pedeapsă ori ca pe o modalitate de a evolua, dacă există vreo cale de recuperare a umanismului din noi sau ce înseamnă zâmbetul pentru tine, Nicoleta Chiș -, miezurile cărții insuflându-ne o stare de catharsis.
Este o carte pe care, după ce o citim, nu o închidem. O lăsăm deschisă, cum deschise sunt aripile păsării în zbor.
În imagine:
La Biblioteca județeană Mureș, la lansarea cărții „Indiscreții în bibliotecă" de Liliana Moldovan
