Municipiul Sighișoara a aderat la Strategia Națională Anticorupție!

Distribuie pe:

Anunțul a fost postat pe site-ul instituției, fundamentat fiind pe adoptarea de către Guvernul României a Strategiei Naționale Anticorupție (SNA) pe perioada 2016-2020, a Inventarului măsurilor preventive anticorupție și a indicatorilor de evaluare, precum și a Planului național de acțiune pentru implementarea SNA 2016 - 2020 și a celorlalte norme legale în domeniu.

În acest sens, primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean - în calitate de autoritate cu rol de a asigura respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor și aplicarea normelor legale emise de autoritățile competente - a adoptat Planul de integritate al Municipiului Sighișoara și a unităților subordonate, pe perioada 2016-2020 și Declarația de aderare, prin care își exprimă, în mod ferm, angajamentul de a continua eforturile de combatere a corupției, prin toate mijloacele legale și administrative corespunzătoare.

Primarul își asumă îndeplinirea măsurilor specific care țin de competența exclusivă a instituției pe care o reprezintă și, împreună cu reprezentanții acesteia, se angajează să adopte toate măsurile necesare pentru evitarea situațiilor de conflict de interese și incompatibilități, precum și pentru situarea interesului public mai presus de orice alt interes, în acord cu respectarea principiului transparenței procesului decizional și accesului neîngrădit la informațiile de interes public.

Eforturile municipalității se vor concentra asupra promovării și implementării cadrului legislativ anticorupție ce vizează, în principal, prevenirea corupției în instituțiile publice, creșterea gradului de educație anticorupție, combaterea corupției prin măsuri administrative etc.  Secretariatul tehnic al SNA va fi informat în mod corespunzător asupra gradului de implementare a planului anticorupție și a măsurilor preventive obligatorii în materie, potrivit legis-lației în vigoare, se mai arată în documentul citat.

Lasă un comentariu