În numele adevărului!

Distribuie pe:

Să admiri, din depărtare, muntele Ararat, înzăpezit, într-o zi cu un soare poleind cu aur Erevanul, întreaga Armenie, este o reală încântare trecând în cutele memoriei.

Să privești Araratul, locul unde legenda spune că acolo s-ar fi oprit, la marele potop, arca lui Noe, este, parcă, o deplină împăcare și cu vremea, tot mai mult aruncându-ne în trecut.

Să vezi acele biserici, mănăstiri și monumente, venind din marea vechime, din credință și cultură, întâmpinându-te la tot pasul, deodată cu timpul născându-se, din acea sămânță de demult roditoare a nașterii unui străvechi popor, a unei țări atât de greu, de dureros încercate, mereu în calea învolburărilor timpului, în a ei istorie plină de furtunile și de torentele vremii, este, desigur, o împlinire a gândului sub pecetea trecutului neliniștilor.

Priveam, cu uimire, acea sculptură din marmură, din inima Erevanului, denumită „Mâini", dăruită capitalei armene, din solidaritate pentru trecutul zbuciumat al istoriei Armeniei, de locuitorii italieni din Carrara, iar inima, mintea și ochii vedeau și auzeau, parcă, acele patru versuri: „Patria noastră, liberă, independentă/ Ce de veacuri ai trăit,/ Pe fiii tăi aici chemându-i,/ În libera, independenta Armenie". Versuri din acel început al Imnului Național al Armeniei, redate, de subsemnatul, cu acele necesare scuze, într-o traducere mai mult aproximativă.

Am avut rara bucurie de a vedea Armenia, în două rânduri, ca deputat în Parlamentul României, membru al Comisiei Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre, și ca scriitor român, din partea Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților, și, într-adevăr, pentru mine a fost o încântare!

Știam bine bucuriile Armeniei. Dar și lupta. Îi cunoșteam, așadar, și tristețile ei de după crâncenul an 1915. O realitate, prea dureroasă, într-o stare a istoriei în care, nici după o sută de ani nu a fost încheiat un tratat de pace! Pentru că, iată, partea criminală, turcă, vinovată, nu dorește acest pas!

La cei 102 ani de la cumplitul masacru împotriva armenilor, comis de Imperiul Otoman, președintele american - Donald Trump, făcându-și public gândul, spunea despre crima imprescriptibilă otomană: „Este unul din cele mai grave atrocități în masă ale secolului al XX-lea!". El folosește sintagma „atrocități în masă", dar, din considerente politice, probabil, el evită să folosească termenul de dicționar - „genocid". Or, atunci, în anul 1915, genocid a fost! Ciudat! Ministrul de Externe al Turciei de azi, statul succesor al fostului Imperiu Otoman, iritat la culme, consideră că cele spuse de președintele SUA, de pagina îndoliată a istoriei, nu sunt decât o „propagandă" deșănțată. Deci, după el și Erdogän, al lui șef, nu-i vorba despre genocid, ci doar despre o pură „propagandă". Oare? Propagandă să fie, când sunt uciși, bestial, peste un milion și jumătate de armeni? Când moare un om - așa se spune -, moare un întreg univers! Dar când mor, asasinați, peste un milion și jumătate de oameni? Asta nu mai e „propagandă"!

Armenilor, de pe pământ românesc, primiți cu drag și cu o ospitalitate proverbială, tradițională, și celor din țara lor, fraților noștri întru credință, întru ortodoxie, locuitorilor Dumbrăveniului, din partea mea, membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Uniunii Ziariștilor Profesioniști, președinte al Despărțământului Central Județean Mureș al ASTREI, redactor-șef al cotidianului „Cuvântul liber", le alătur urarea împrumutată din titlul celui mai frumos basm al românilor: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte!"

(Cuvântul-salut, rostit la 27 mai a.c., la Casa de Cultură din Dumbrăveni, în fața reprezentanților comunității armene din România, a autorităților locale și a unui numeros public).

Lasă un comentariu