HOLOCAUSTUL ÎN ARDEALUL DE NORD GHETTO-URILE (I)

Distribuie pe:

Până în primăvara anului 1944, evreii din Ungaria se găseau, cu toate constrângerile datorate desfășurării războiului, într-o stare de relativă siguranță. Aceasta se datora stării avansate de integrare a evreilor în societatea maghiară.

Atât de sigură părea situația lor, încât evrei refugiați din Bucovina de nord din calea terorii sovietice au ales calea Ardealului cedat Ungariei în locul teritoriului României.

Siguranța majorității evreilor din Ungaria era însă aparentă. Activitatea extremei drepte, care asocia revizionismul cu antisemitismul, în condițiile internaționale extrem de favorizante, a determinat stimularea pornirilor xenofobe, în primul rând antisemite, în rândul maghiarilor. Invidia economică față de evreii înstăriți a augmentat aceste porniri.

Liderii maghiari din perioada interbelică au fost obligați să țină seama de interesele Germaniei naziste, în plan extern, mai ales în urma succeselor revizioniste din anii 1938-1941. În paralel, în plan intern, presiunea creștea din partea extremei drepte, Partidul Crucilor cu Săgeți, care cerea eliminarea privilegiilor vechilor conservatori și cerea, de asemenea, soluționarea problemei evreiești.

Astfel, legislația antievreiască devine din ce în ce mai draconică din 1938. Prin legea nr. XV din 1938 și legea nr. IV din 1939 se impune numerus clausus (20%, respectiv 6%) pentru evrei. Legislația rasială din 1939 și îndeosebi din 1941 (legea XV) interzice căsătoria și relațiile sexuale între creștini și evrei. Acestea au fost urmate de o serie de legi vizând subminarea bazei economice a comunităților evreiești, atenuată parțial datorită existenței instituțiilor educative și organizațiilor de binefacere din cadrul acestora.

De pe această bază, pasul spre înlăturarea fizică a evreilor a venit firesc, deși ezitant și mai târziu decât în restul teritoriului aflat sub controlul sau influența Germaniei naziste. Până în martie 1944, aproximativ 60.000 de evrei au fost exterminați, fie în companiile de muncă ale armatei maghiare, fie în masacrele de la Kameneț-Podolsk în august 1941 și Novi Sad în ianuarie-februarie 1942.

Intrarea Ungariei în Al Doilea Război Mondial a avut ca una dintre consecințe intensificarea campaniei antisemite. Evreii au fost identificați ca fiind cauza principală a disfuncționalităților din statul maghiar, în primul rând criza economică și piața neagră; acuzația părea credibilă datorită rolului important al evreilor în industrie, comerț, finanțe. În plus, în contextul războiului împotriva U.R.S.S., au fost acuzați de simpatii comuniste sub forma așa-numitului iudeo-bolșevism. Naționaliștii și extremiștii de dreapta cereau ca Ungaria să urmeze exemplul Germaniei în privința evreilor, inclusiv strămutarea acestora în afara granițelor.

În mod straniu, convingerea evreilor că sunt în siguranță, mai ales a celor asimilați în societatea maghiară, nu a fost clintită de nimic din ceea ce li se întâmpla. Certitudinea că vor fi protejați de conservatorii maghiari, apropiații și partenerii lor de afaceri, i-a făcut pe liderii lor să nu ia nicio măsură de protecție pentru comunitățile locale, care au fost luate complet pe nepregătite de evenimentele ulterioare.

Un fapt care ar fi trebuit să fie un semnal clar de alarmă a fost expulzarea în Polonia a evreilor străini, refugiați în statele vecine ocupate de Germania nazistă în 1938-1939. Decisă de Consiliul de Miniștri, detaliată în decretul 192/1941 din 12 iulie, a fost îndeplinită până în 27-28 august, când, la Kameneț-Podolsk, 16.000 din cei 18.000 evrei expulzați au fost asasinați.

Mai mult, acest masacru a fost urmat de unul chiar pe teritoriul statului maghiar, la Novi Sad, unde între 13-22 ianuarie 1942, în contextul luptei contra partizanilor iugoslavi, au fost uciși peste 3.300 de evrei, sârbi și chiar ruși și maghiari.

Pentru evreii nativi din Ungaria, în interiorul frontierelor, așa cum au evoluat acestea în anii 1938-1941, a fost organizat serviciul militar în cadrul subunităților de muncă, în care evreii purtau uniforme fără niciun fel de însemne, inclusiv de grad, iar din martie 1942 portul uniformei a fost sistat, livretele militare fiind înlocuite cu altele, fără precizarea gradului militar, dar cu ștampila „Zs" (Evreu).

În timpul ocupației germane, acest sistem a fost, cu toate vicisitudinile lui, calea cea mai sigură de salvare a multor evrei de la moarte sigură, mai ales din 7 iunie 1944, când membrii companiilor de muncă au dobândit statutul de prizonier de război.

(va urma)

 

Lasă un comentariu