Animația Deep (în adânc) - aventura nesfârșită - i-a cucerit și pe cei mici și pe cei mari!

Distribuie pe:

În genul lui Nemo și Dory, dar totuși nu la fel de bun ca primul, filmul care a rulat săptămâna trecută la Arta este, într-un rezumat, o călătorie plină de umor, culoare și magie tocmai în adâncul oceanului, printre creaturi marine nemaivăzute și creaturi spectaculoase, plasată într-un viitor îndepărtat în care oamenii au părăsit planeta acoperită aproape în totalitate de apă. Micul Deep este o caracatiță în căutarea aventurii alături de cei doi prieteni ai săi, Evo, peștele undițar, și Alice, crevetele nevrotic. În anul 2100, aceștia împreună cu alte înotătoare ciudate par a fi singurele vietăți care mai dau culoare clădirilor întunecate de sub apă. Însă un cutremur le distruge căminul, iar cei trei amici pornesc în aventura la care visau, cu speranța că vor găsi salvarea în New York-ul scufundat. Faptul că am găsit din nou pe pagina domnului profesor Vlad Rădescu o poză cu el și afișul acestui film de animație este însă adevărata surpriză, fiindcă eu credeam că sunt singura adultă care mai merg la astfel de filme. Probabil a făcut o voce din castingul filmului sau pur și simplu a fost spectator împătimit cinefil ca foarte puțini dintre noi, care consumă filme doar din pasiunea de a afla care sunt noutățile în domeniu! Din Zilele acestea târgumureșene mi-a atras atenția doar Alexandra Ușurelu, o solistă cu adevărat delicată și cu o voce de o sensibilitate rară, în concertul bine organizat de Ioan Chiorean în colțul din cetate unde s-a amenajat un mic amfiteatru destinat Concertelor orașului, din care viitorul va fi pe 18 iunie, la care gazdă amabilă a fost și Dana Ardelean, de asemenea o cinefilă pasionată pe care am văzut-o și la Cealaltă parte a speranței în Festivalul de Film European. Dar cea mai reușită ediție a Zilelor târgumureșene a fost tot cea la care profesorul meu de actorie amintit, care apare și în fotografia cu filmul, a fost invitat la cel mai frumos cinematograf posibil nu doar din țară, ci unul din cele mai frumoase din Europa cum spun mulți invitați, Arta din Târgu-Mureș. În rest, Zilele târgumureșene, care au început prost, s-au terminat bine.

 

Lasă un comentariu