„DE LA ÎNCEPUT, ÎMPREUNĂ CU HRISTOS"

Distribuie pe:

Cu binecuvântarea ÎPS Irineu Arhiepiscopul Alba Iuliei, în duminica a șaptea după Sf. Paști - 28 mai 2017 - în cadrul parohiei noastre s-a desfășurat activitatea catehetică pe care noi am intitulat-o „De la început, împreună cu Hristos". În cadrul acestei întâlniri „actorii principali" au fost pruncii, și nu numai, pe care i-am botezat în cursul anului 2016 în biserica noastră parohială cu hramul „Sf. Arhid. Ștefan".

Pentru că a fost o zi dedicată lor merită să-i amintim pe toți cei care au fost prezenți: Cîmpean Ana Maria, Moldovan Alexandru Marius, Gliga Isaac Adrian, Mureșan Daria Alexandrina, Baghiu Dascăl Tania, Stuparu Denis Vasile, Colcer Moga Laur Ionuț, Nireștean David Ștefan, dar și pe cei care din binecuvântate pricini nu au fost prezenți: Furezeș Preda Rupi, Lacatușu Klara, Simon Ferdican Daniel, Vacaru Dragoș, Cristea Sara Ioana, Harapașcu Alexandru, Gabor Iancu.

Cu toate acestea spuse ziua a fost una deosebită pentru toți: credincioșii prezenți că nu au știu de această întâlnire, părinții, nașii, bunicii celor sărbătoriți, datorită emoțiilor trăite alături de copii lor, dar și pentru mine, văzându-mă în fața tuturor celor care prin preoția mea au intrat pe porțile Bisericii celei adevărate, prin Sf. Taină a Botezului.

După participarea la Sf. Liturghie și împărtășirea tuturor celor sărbătoriți la momentul potrivit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, am înălțat cu toții o rugăciune către Tatăl ceresc pentru cei menționați, urându-le sănătate, binecuvântare, credință, spor în viața care pentru ei este abia la început, apoi cei mici au primit în dar câte o icoană spre amintirea acestei frumoase zile și o mică atenție specifică vârstei lor.

La finalul slujbei, toată suflarea am cântat pentru sărbătoriții noștri tradiționalul „La mulți ani!", urmat de o mică agapă creștină cu toți cei prezenți, îndulcindu-ne înainte de despărțire cu o felie de tort și un pahar de suc pentru cei mici sau de vin pentru cei mari (părinți și bunici, nași sau nașe).

Mulțumim Domnului pentru această frumoasă primă întâlnire, pentru că dorim ca ea să se repete în fiecare an în preajma zilei de 1 Iunie. Apoi, ca și preot paroh, aș dori să mulțumesc încă o dată părinților că au răspuns prezent cu atâta dragoste la această bucurie a noastră, a tuturor, credincioșilor noștri care au contribuit într-un fel sau altul: fam. Oltean Aurel, fam. Pop Teodor, fam. Sotan Cristina.

Așa cum le spuneam și părinților la acest moment festiv, doresc ca astfel de întâlniri să fie un imbold pentru părinții tineri de a da copiilor lor și hrana sufletului, să înțeleagă că este foarte important și necesar în același timp ca copii lor să trăiască de la început cu Hristos, cu Biserica Sa, cu sfinții săi, pentru ca atunci când în viață vor da de greutăți să știe că Dumnezeu este alături de ei.

Le spunem încă o dată tuturor celor amintiți „LA MULȚI ȘI BINECUVÂNTAȚI ANI!" și nădăjduim ca prin voi Biserica noastră drept slăvitoare va dăinui și va birui, părinților și tuturor celor care se ocupă de creșterea lor putere, răbdare, credință puternică și binecuvântare în toată viața lor. AMIN.

Lasă un comentariu