Întâlnirea rezerviștilor militari, mie, ca ofițer în rezervă al Armatei Române (pe vremea studenției noastre se făcea militărie pentru obținerea gradului de sublocotenent!), mi-a oferit prilejul potrivit să-mi îndrept gândul, într-o întoarcere în timp, ca de fiecare dată, spre înaintemergătorii care, cu arma în mână, au apărat țara și demnitatea românească! Pentru că așa se cuvine, ca, în astfel de momente, să ne amintim de ei, de înaintași, de lupta și de jertfa lor.
Atunci, când au răsunat, prelung, clopotele bisericilor românești, mai dureros, parcă, ale Ardealului, rupt după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940, ostașii Armatei Române s-au aruncat în focul ucigător al luptelor, al crâncenelor bătălii.
Au mai făcut-o moșii și strămoșii lor, înainte, la Plevna, Grivița, Smârdan, în Războiul de Independență, de la 1877-1878, apoi la Turtucaia, pe Jiu, în Moldova Primului Război Mondial.
În vara anului 1941, au trecut Prutul, la ordinul mareșalului Ion Antonescu: „Ostași, vă ordon: treceți Prutul!". Au luptat în Stepa Calmucă, la Odessa, Cotul Donului - Stalingrad. Au luptat cu gândul la eliberarea fraților basarabeni și bucovineni de pe teritoriile furate de Moscova, în urma pactului Ribbentrop-Molotov, dar și cu gândul la întoarcere, la eliberarea părții Ardealului, dat Ungariei hortyste și fasciste, prin Diktatul de la Viena. Au căzut ca brazii pădurii tinere!
S-au întors, cântând, de data aceasta, „Treceți, batalioane române, Carpații!" și au roșit, cu sângele lor tânăr, Mureșul acelei luni septembrie 1944, la Oarba de Mureș! Ei au luptat, mai departe, la Debrețin, în Munții Tatra, până la porție Vienei!
Să nu-i uităm! Și să facem ce trebuie pentru jertfa, pentru memoria lor. De două ori, de la tribuna Parlamentului României, de vreo trei ori, în calitate de consilier județean, am reiterat propunerea ridicării unui mausoleu, la Oarba de Mureș, precum cel de Mărășești, chiar prin contribuție publică, pentru cei căzuți acolo, pe Mureș. Nicio reacție din partea autorităților locale și centrale! Ei, eroii Neamului, au luptat pentru Patrie. Acolo a fost, în crânce-nele bătălii, Oștirea Română! Acolo a fost Țara!
Cu acest gând, pe căile memoriei și ale timpului, m-am întors, tocmai într-o „Zi a Rezervistului Militar", la înaintemergătorii care s-au jertfit pentru Țară, au dat Patriei tânăra lor viață, însoțindu-le jertfa de câteva din versurile poeziei lui Nicolae Iorga - „Nu ne uitați!": „Noi suntem mulți: e codrul plin / De noi e plin muntele tot, / În șiruri crucile se țin / Pe gropi ce nu se mai socot. // …. // Dar cum suntem, din moși-strămoși, / Deprinși toți cu-aceleași sorți, / Ne-am dus la moarte bucuroși / Și nu le cerem alte morți. / Români am fost, când am luptat, / Până la urmă, neclintit, / Creștini suntem, că am iertat, / Dormind acuma liniștit. // Și după câte le-am făcut, / Noi mai simțim un singur dor / Al celor care s-au trecut / Și n-au văzut isprava lor. / Și fiindc-am fost tot ce v-am fost, / Când ne-am făcut al vieții rost, / În bucuria voastră, frați, / Nu ne uitați!".
Să nu-i uităm!
