Mai zilele trecute, doi guvernanți le-au prilejuit românilor acel moment pentru descrețirea frunților și pentru un zâmbet cam demult uitat. Daniel Daia, ministrul Agriculturii, vrea oaia simbol național - „o statuie vie!". Domnul Dobre - ministrul Turismului, crede că turiștii ar putea fi atrași „cu balada «Miorița»". Astfel să fie înlocuită „frunza", cam uscată, a altui ministru al Turismului, vrăbiuța Elena Udrea, care, darnică, a pus în palma unui șmecher străin 900.000 de euro, din fonduri europene, pentru „o frunzuliță" care nu merita, de fapt, mai mult de 50 de euro!
Frunză la câini s-a tăiat, chiar multă, de atunci!
Ar mai fi un argument, să nu fie chiar așa ușor, luate în bășcălie cele două propuneri. O spunea chiar un ziarist, în una din serile trecute. După 1990, dar mai ales în ultimii ani, „oieritul s-a întors în România, fiind o îndeletnicire tradițională. Pe piețele noastre au apărut cunoscutele produse românești, tradiționale, turmele s-au înmulțit, mai ales în Ardeal, s-a hotărât ca lâna să nu mai fie arsă, cum s-a întâmplat din 1990 încoace, ci să fie folosită eficient." Da, oaia, chiar și balada „Miorița" ar putea deveni, prin inteligență, o sursă de turism. Oieritul de azi și agricultura românească trebuie să devină o forță demnă de luat în seamă. Au dovedit-o cei 5.000 de ciobani, veniți cu mioare, cu câinii lor, în fața Parlamentului (atunci când acea gureșă, senator, le striga în față: „Sunteți niște proști! Noi facem legile!"), protestând împotriva absurdității parlamentarilor care, ei atunci decideau, nu ciobanii: un câine la turma din șes, doi - la cea din deal, trei - la cea de la munte, lunile în care oile puteau paște! Niște penibili habarniști! Acele prevederi au căzut! Erau o stupiditate. În fața celor două propuneri, deja luate în bășcălie, am și eu, o părere personală. Mi-s dragi mielușeii, mi-s dragi oile, ca fiu de țăran. Iar, decât frunzulița Udrei, prefer oaia lui Daia!
