„Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori!"

Distribuie pe:

Motto: „Vin alegerile. Se declară pace universală și vulpile au interesul sincer de a prelungi viețile orătăniilor." (T. S. Eliot)

La Londra, 3 arabi = 7 morți și 48 de răniți; la Mancester, 1 arab = 22 morți. Avem aproape 60 de milioane de arabi în Europa, calculați voi dacă avem suficienți arabi pentru genocid!" - exclama, deunăzi, supărat, un cunoscut.

Desigur nu putem generaliza, fiindcă ar fi ilogic și nedrept. Cunosc arabi de foarte bună condiție, la fel de marcați ca și noi de crimele comise de „fundamentaliști" mai mult sau mai puțin islamici, în numele lui Allah, și de ruptura ce pare a se adânci iremediabil între cele două culturi majore ale umanității. Dar, dar, dar....

Conform BBC și Reuters, autoritățile britanice au anunțat, luni seara, identitatea a doi dintre cei trei teroriști care, sâmbătă, intraseră, dezinvolt, cu o furgonetă, în pietonii de pe London Bridge, înainte de a-i ataca pe trecători cu cuțite. Aceștia sunt (erau) Khuram Butt și Rachid Redouane.

Primul, în vârstă de 27 de ani, deși cetățean britanic, se născuse în Pakistan, în 1990. Era căsătorit, avea copii și locuia de mai mulți ani în cartierul est-londonez Barking. Mică „celebritate" locală, apăruse chiar într-un documentar realizat de televiziunea Channel 4, despre o grupare de islamiști extremiști formată în jurul predicatorului Anjem Choudary. El se afla și în atenția agenților de la MI5 (contraspionajul britanic).

Tot degeaba, după cum avea să se constate!

Al doilea atacator, Rachid Redouane, de origine libiană și marocană, nu era cunoscut autorităților britanice, anchetatorii neputând, ulterior, decât să-i aproximeze data nașterii (1986 sau 1991). Cel de-al treilea individ implicat în atacul soldat sâmbătă cu șapte morți, pe London Bridge și în Borough Market, este un marocano-italian pe nume Youssef Zaghba - a scris ieri, pe site-ul său, cotidianul italian Corriere della Sera, preluat de Reuters, fiul unui marocan și al unei femei din Bologna, născut în Fes (Maroc), în ianuarie 1995. Potrivit sursei citate, Zaghba a fost oprit în Italia în 2016, când încerca să plece în Turcia, de unde plănuia să ajungă în Siria, iar autoritățile italiene informaseră omologii din Marea Britanie și din Maroc în legătură cu intențiile acestuia. Părinții săi au locuit o perioadă împreună în Maroc și, când s-au despărțit, mama s-a întors în Italia și s-a stabilit la Bologna.

Ne amintim că, în anii 2010-2011, o serie de demonstrații de stradă, izbucnite în Tunisia, urmate de altele similare în Egipt, în Siria, în Libia etc., declanșau ceea ce avea să se numească „Primăvara Arabă". Mișcarea apărea din disperarea tinerilor lipsiți de șanse, striviți de sărăcie, inechități și discriminare, care doreau o schimbare categorică. Dar, ca toate mișcările negândite, nestructurate, în absența unor lideri autohtoni suficient pregătiți, aceasta a fost capturată rapid și instrumentată, din afara fenomenului, de putenici „binevoitori", care au oferit soluții și programe „nepotrivite" cu nevoile și interesele revoltaților, transformând zona într-un dezastru total. „Libia și Siria sunt în plin război civil, cu sute de mii de morți și milioane de refugiați, cu infrastructurile distruse. Forme agresive de extremism sunt în plină dezvoltare și exportă violență dincolo de zonă, inclusiv în Europa, vezi atentatele de la Paris. Egiptul este, practic, o dictatură militară, și se confruntă cu un început de război civil. Democrația este mai departe ca niciodată. Sărăcia este și mai adâncă. Situația femeilor s-a înrăutățit dramatic. Singura țară care părea că reușise să iasă mai bine de pe urma acelor evenimente, Tunisia, cunoaște acum noi revolte, tot ale tinerilor marcați de sărăcie, după ce a cunoscut câteva atentate sângeroase. (…) Unul dintre cei care au declanșat manifestațiile din Tunisia, dându-și foc și supraviețuind cu răni îngrozitoare, declara că astăzi n-ar mai face așa ceva, că situația este mai rea decât acum cinci ani.

Nici Siria, nici Egiptul, nici Libia, nici Yemenul nu pot ignora faptul că soluțiile la problemele lor sunt politice. Bombele nu rezolvă nimic. Indiferent cine le fabrică, și cât de inteligente sunt. Strada este un instrument periculos, când este folosit pentru a genera schimbări. Este o lecție pe care nu trebuie s-o uite cei care invocă «strada» pentru a scoate din joc politica. Ne place sau nu, nimic nu se poate petrece fără implicarea politicului. Dacă vrem democrație. Dacă vrem altceva, se poate. Dar este rețeta perfectă pentru un eșec. Cu tot ce înseamnă el." (Ionuț Vulpescu)

De ce m-am dus atât de departe? Încerc să văd lucrurile și din altă perspectivă, deși nu exclud nicio teorie din multitudinea celor care circulă.

Încă de la debutul „Primăverii Arabe" se putea presupune că revoltele vor deschide noi oportunități rețelei Al Qaida, care încearca să se reconstruiască. Instabilitatea apărută în urma colapsului regimurilor răsturnate de mișcările arabe a creat un „mediu permisiv pentru Al Qaida", afirma, încă din 2012, șeful contraspionajului britanic (MI-5), Jonathan Evans, în cadrul unei conferințe de presă, la Londra, comentată de France Presse. Acesta semnala riscurile de atac din partea eventualilor „candidați" britanici racolați pentru acțiuni teroriste. „Candidații britanici la britanici efectuează călătorii în străinătate, în căutarea unor posibilități de antrenament și acțiuni militante", avertiza directorul general MI-5, încă din 2012, indicând că serviciul său are dovezi în acest sens: „Unii vor reveni în Marea Britanie și vor constitui o amenințare chiar și aici, există posibilitatea unei evoluții noi și îngrijorătoare, ce s-ar putea agrava. (...) Influența Al Qaida se îndepărtează de Afganistan și Pakistan, pentru a se ancora în Yemen, Somalia sau Sahel. (...) Ieșim dintr-o perioadă de amenințare acută și precisă, pentru a intra într-una în care amenințarea este mai puțin monolitică, dar mult mai difuză". A estimat corect șeful contraspionajului britanic, din păcate!

În 2005, patru militanți fundamentaliști britanici provocaseră moartea a 52 de persoane, în transportul în comun la Londra, în urma unei operațiuni sinucigașe coordonate. Era doar vârful aisbergului.

Revin în 2017. Atacul de la Londra are loc la aproape două luni și jumătate de la cel din apropierea Parlamentului britanic, soldat cu moartea a șase persoane, inclusiv a unei românce, și cu rănirea altor 50, și la mai puțin de două săptămâni de la atentatul de la Manchester Arena, când 22 de persoane au fost ucise, iar alte 116 au fost rănite.

În 22 martie, atacatorul Khalid Masood a intrat cu mașina în pietoni pe Podul Westminster. A intrat apoi cu vehiculul într-un gard, a ieșit din mașină având în mână un cuțit, și a fugit spre Parlament, fiind împușcat. În 22 mai, un bărbat de 22 de ani, identificat ca Salman Abedi, a detonat o bombă artizanală în timp ce spectatorii părăseau Manchester Arena, unde avusese loc un concert al artistei Ariana Grande.

Cum spuneam, polițiștii britanici au reușit să-i ucidă pe jihadiști, la aproximativ opt minute după declanșarea carnagiului, după ce au tras peste 50 de gloanțe în direcția acestora.

Florin Morariu, românul descris drept un erou în presa internațională, care a ajutat polițiștii în mod spontan, lovindu-l cu o ladă mare de pâine în cap pe unul dintre atacatori și oferind adăpost, în brutăria unde lucrează, oamenilor îngroziți de ce se întâmpla pe străzi, este revoltat de modul în care, ulterior, a fost ignorat de autorități. În cadrul unui interviu acordat jurnalistei Maria Coman, a declarat: „M-am panicat. Nu știam ce să fac. Mi-a fost milă de om, se uita la mine și eu nu puteam să fac nimic. Am încercat să fac un bine, dar pe mine nu mă ajută nimeni. Nu cer ajutor material. Dar cer protecție. (...) Posibil, mâine, unul dintre aceștia să vină să mă împuște. Arestările s-au făcut aici, unde stau eu. Am stat de vorbă cu toată lumea, dar pe mine nu mă sună nimeni. Nu m-a sunat nimeni, un cadru militar, de poliție, să întrebe dacă sunt OK".

Cu sau fără legătură directă cu cele întâmplate, potrivit agenției oficiale Spa, citată de AFP, luni, la câteva ore după ruperea relațiilor cu Qatarul de către Regatul Saudit și patru aliați ai săi, „Ministerul Informațiilor a închis birourile televiziunii Al Jazeera". Înființată în urmă cu peste 20 de ani de către guvernul Qatarului, televiziunea Al Jazeera, care dispune de aproape 80 de birouri în întreaga lume, și transmite în mai multe limbi, a reprezentat cutia de rezonanță a mișcărilor „Primăverii Arabe". Dar criticii săi consideră linia sa editorială prea favorabilă islamiștilor, văzând în ea uneori un instrument în serviciul diplomației Qatarului. AFP amintește că Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Yemen și Egipt au rupt relațiile cu Qatarul, pe care îl acuză că „susține terorismul". Cairo, precum și șase companii aeriene din Golf și-au suspendat zborurile către Doha. Așa o fi, dacă zic ei!

În fine. În urma atacurilor de sâmbătă seara, din centrul Londrei, Partidul Conservator și-a suspendat a doua zi campania electorală națională în vederea alegerilor legislative din 8 iunie.

În același timp, primarul Londrei, Sadiq Khan, susține că alegerile parlamentare nu ar trebui amânate din cauza atentatelor. El a spus că londonezii vor vedea o prezență crescută a poliției pe străzile orașului, dar a asigurat că nu există motive de panică. Totuși, le-a cerut oamenilor să rămână calmi și vigilenți, fiindcă nivelul amenințării teroriste se menține la nivelul „sever", adică un atac este foarte probabil - relatează Reuters și AFP, preluate de Agerpres. „Unul din lucrurile pe care le putem face este să arătăm că nu putem fi intimidați și, votând joi, vom demonstra că înțelegem importanța democrației noastre, a libertăților noastre civice și a drepturilor omului. (…) Nu sunt un avocat al amânării alegerilor. Cred în democrație (...)", a reiterat primarul Londrei, adăugând că „teroriștii urăsc votul, ei urăsc democrația".

Eu îmi rezerv dreptul să nu-l cred. Primarul pakistanez și-a găsit găsit cale liberă către un auditoriu înspăimântat și dornic să se termine totul cât mai repede. Oamenii nu realizează că, de fapt, teroriștii nu urăsc deloc votul, că îi doare în cot de democrație - oricum, habar nu au despre ce e vorba. Dimpotrivă, ei așteaptă să iasă „ai lor", fiindcă englezii îi vor vota de frică, așa cum au procedat când și-au votat primarul. După alegeri, își vor arăta adevărata față și vor stăpâni după bunul plac probabil nu doar Londra, impunând Sharia. Deocamdată, ucid câte puțin, nu contează unde și câți, și sperie „cu lingurița", în ideea de a ne termina nervos pe toți. Este un război al nervilor, dirijat cu cinism din încăperi umbroase.

Ne interesează? Eu cred că da. Doamne, ferește-ne de mai rău! Dar, citându-l pe Jim Morisson, consider că... „Dacă pentru a trăi trebuie să te târăști, ridică-te și mori!" Cred că și Constantin Brâncoveanu gândea la fel.

Lasă un comentariu