• Acuma e mai periculos, ca înainte de `89, să zici ceva. Facebook-ul și posibilitatea oricăruia de a filma și fotografia oricând și oriunde, lucrează la… „Dosarul (tău) de cadre".
• A luat foc (desigur, nu de la sine) în apropiere de București, mai exact de la Dărăști, jud. Ilfov, arhiva băncilor din România! Probabil, cineva care a luat împrumuturi de zeci sau sute de milioane de euro de la bănci vrea să-și șteargă urmele! Desigur, cu tetea Gheorghe a luat astfel de împrumuturi! Vom trăi și vom vedea. Dacă vom vedea!
• Este o cutumă aproape generală la români. Mai mereu, în competițiile sportive, ne plângem de tragerile la sorți, privind valoarea adversarilor. Mereu vrem adversarii cei mai facili. Dar avem pretenții. Spuneam, cândva, într-un vers: „O superfurnică va duce întotdeauna în spate o supercoajă de sămânță!". Cu alte cuvinte, dacă ne simțim puternici, să ne dorim adversari pe măsură!
• Este „rara avis" solidaritatea la noi. Doar când suntem puși în situația de a avea nevoie de solidaritate, o invocăm. În rest, când trebuie să fim solidari, ne găsim altă treabă.
• Mâncăm chimicale, bem chimicale, respirăm chimicale, astfel încât ne vom împăia singuri! Când vom muri vom putrezi tot mai greu în pâmânt. Cei găsiți cu trupurile neputrezite vor fi declarați sfinți. Se riscă o inflație, în această direcție!
• Vreau ca la fiecare tăiere de pădure să se planteze 10 politicieni. Tineri ecologiști să vină cu uneltele care se impun și să sape gropi lângă fiecare ciot de pe versanții de munte, să ude bine picioarele acestora, obișnuite să calce doar pe covoare moi și să-i îngroape până la genunchi. Să-i îngroape bine cu tot ce vor să ia cu ei: haine de firmă, bani din off shore, amante întreținute, viața de până atunci, ca în sânul lui Adam, inclusiv lenea lor endemică, lipsa de respect față de cei care i-au ales, preocuparea doar pentru buzunarele proprii, nesimțirea etc. Totul, simplu, fără preoți, fără bocitoare și fără televiziuni. Se va da o lege ca politicienii proaspăt plantați să fie ocrotiți, astfel încât să aibă liniștea interioară necesară și să mediteze acolo la ploaia care nu mai vrea să vină, vântul care nu mai are ce crengi să clatine, răcoarea care nu mai are unde să se cuibărească, păsările cerului care nu mai au unde să-și facă cuiburi, lupii și urșii care nu mai au unde să se ascundă, cerbii care au uitat să boncănească, aerul ozonat ce va fi o foarte, foarte rara avis. În acest fel se va asana clasa politică numită minus unu, acea clasă care s-a aciuat la noi în numele democrației, parazitând societatea. Vom evita în felul acesta și alunecările de cuvânt, care atâta rău au făcut organismului numit încredere. Vor crește în timp ramuri ale respectului, iar parazitismul de lux al celor cu logoree fără fond și finalitate va putea fi eradicat. Țara va reînvăța să respire de sus în jos. Mai apoi, când vom avea păduri hibride din politicienii din tot arcul politic, dar absolut tot arcul politic, vom putea să exportăm capetele lor de lemn ajunse la maturitate, desigur, pentru cine va dori să le mai ia. Să vedem atunci dacă vor mai vrea să se încuscrească cu drujbele, să se șogorească cu gaterele. Dacă da, nu se va supăra nimeni. Desigur, acest lucru nu se va întâmpla niciodată și asta pentru că noi, ceilalți, suntem prea preocupați cu îmbrâncelile din supermarketurile unde se dau tigăi. (Acest material este un pamflet și trebuie citit ca atare).
