Cazul Roșia Montană este poate cel mai bun prilej, înainte de a se închide dosarul în speță, oficial și definitiv, să ne amintim cu toții de importanța apărării intereselor noastre naționale! În consecință, vreau să subliniez faptul că, dincolo de toate semnele de întrebare care planează asupra „cazului Roșia Montană" (mă refer, de exemplu, la: felul cel puțin dubios în care unii reprezentanți ai statului român s-au implicat într-o relație de parteneriat economic cu o suspectă companie „canadiană" în „spatele" căreia figurează și niște persoane recunoscute pentru implicarea lor în acte de corupție; la modul cum de a fost posibil ca aceștia să dețină informații importante, secrete (hărțile geologice ale statului român), care țin de siguranța națională în materie de metale rare; la o posibilă trădare de țară, deoarece s-au cedat aproape pe nimic resursele naționale în virtutea unei privatizări ținute la „secret"; la felul cum de a fost posibil ca din minele românești declarate „epuizate" în anul 2005 - și sigilate - unul din cei mai renumiți geologi ai noștri (prof. univ. Gheorghe Popescu de la Facultatea de Geologie) să afirme de fapt că România ar mai dispune de 6.000 tone de aur în zăcăminte estimate la sute de miliarde de euro - chiar și reprezentanții RMGC spun că au descoperit 250 tone de metal prețios în valoare de 11 miliarde $; la faptul că România primește din partea companiei de exploatare a bunurilor subterane o redevență de doar 6% din tot ce se extrage, în timp ce Africa de Sud primește o redevență pentru exploatarea aurului său de 20%, așadar, pe tot acest fundal sumbru, constat că a existat și există o tendință periculoasă de a ne focaliza (exclusiv) atenția doar asupra Roșiei Montane, când, de fapt, avem de-a face, pe de-o parte, cu o „hartă" a secătuirii resurselor naturale la nivelul întregii Românii, iar, pe de altă parte, știut fiind că valorile spirituale sunt superioare celor materiale, ar fi bine să se înțeleagă că s-ar putea pierde mult mai mult decât aurul de la Roșia Montană - este vorba despre ștergerea identității poporului român (a vestigiilor dacice existente nu numai acolo), în schimbul unui pumn de bani prin care consimțeam - în „cazul Roșia Montană" - la pierderea unor informații definitorii pentru certificatul de naștere al neamului nostru creștinesc.
În acest sens, mai multe personalități de calibru din diferite domenii, de la Biserica Ortodoxă la Academia Română, s-au exprimat public, în sensul că mai important decât aurul este localitatea Roșia Montană și istoria ei. Iar istoria ei este parte a Istoriei românilor și ea semnifică în fond nu numai valoarea noastră ca români, dar și prestigiul României în lume!
Celor care nu știu sau celor care au uitat le reamintesc faptul că, conform textului scripturistic, omul a fost așezat de Dumnezeu - încă de la creație - în mijlocul naturii, ca fiind un stăpân al ei. Dar puterea omului asupra naturii nu este una absolută, deoarece nu omul, ci însuși Dumnezeu este Creatorul ei. Raportul acesta moral al omului față de natură este precizat în Cuvântul lui Dumnezeu din momentul creației lumii înconjurătoare: „Stăpâniți pământul" (Fac. 1,28; Ps. 8,7). Omul este deci rânduit să domnească și să stăpânească nu numai pământul, ci și „peste toate vietățile care se târăsc pe pământ(...) V-am dat vouă toată iarba... și tot pomul care are întru sine rod cu sămânță de semănat vor fi vouă de mâncare" (Fac. 1,28-29).
Așadar, natura este pentru om un mare izvor al bunurilor materiale trebuincioase vieții, omul trebuind să-și exercite autoritatea sa relativă de stăpân al naturii, în principiu, exercitându-și astfel întreaga sa activitate de ființă rațională, potrivit cu voința lui Dumnezeu, Care își și extinde propria Sa autoritate asupra întregii Lui creații.
Neglijarea istoriei poate fi cel puțin la fel de letală pentru neamul nostru ca și cele 15 milioane kilograme de cianură preconizate a fi folosite de susținătorii activității miniere de la Roșia Montană.
