Bogăția care produce sărăcie la români

Distribuie pe:

Afirmația din titlu nu este un paradox, ci o realitate tristă care ni se potrivește nouă, românilor. Într-adevăr, România este o țară bogată, dar locuitorii ei au avut din vechime și continuă să aibă un standard scăzut de viață. Cauzele sunt foarte multe. Unele izvorăsc din adâncul istoriei, dar le avem și noi pe ale noastre, și care nu sunt puține deloc. Vorbind de ceea ce ni s-a întâmplat de-a lungul istoriei, constatăm că alții înaintea noastră au avut ochi să vadă pe ce morman de frumuseți și bogății stăm noi, acesta fiind unul din motivele pentru care ne-au ocupat și ne-au divizat pentru a ne putea stăpâni mai bine, și pentru a le da posibilitatea celor puternici ai vremii să guste fiecare din preaplinul nostru. Ca urmare, am fost sub romani, au trecut pe la noi zeci de seminții barbare, ne-au ocupat, pe bucăți, ungurii, apoi turcii, austriecii și rușii. Germanii au susținut cu petrolul nostru mașinăria celui de Al Doilea Război Mondial. Teama lui Hitler ca ungurii lui Horthy să nu pună mâna pe aceste resurse a constituit principalul motiv care l-a determinat să nu fie de acord cu solicitarea acerbă a acestora de cedare a întregii Transilvanii, prin Dictatul de la Viena. La rândul lor, sovieticii și-au redresat, după război, o bună parte din economia țării distruse, prin sovromurile constituite anume pe teritoriul nostru pentru exploatarea resurselor naturale și minerale: de la cereale și păduri, la petrol și cărbune, de la aur și argint la uraniu și alte metale rare. Uraniul nostru a stat la baza construirii primei bombe atomice sovietice. Să nu uităm, de asemenea, că Imperiul roman, de acum două mii de ani, secătuit de războaie și de hărțuieli din partea popoarelor migratoare a reușit să se redreseze după înfrângerea Daciei, în anul 106, și să omagieze victoria prin mari petreceri populare, preț de 120 de zile, datorită imenselor cantități de aur și de argint care au luat drumul Romei, ca pradă de război, și apoi din exploatări. Ca să revenim mai aproape, aurul, lemnul și celelalte bogății, pe care le-au exploatat cei care ne-au exploatat de-a lungul vremii, stau la temelia și măreția celor mai frumoase edificii ale epocii: de la Istanbul, Moscova și Leningrad, la Viena, Budapesta și Berlin. Dar sunt și altele pe care noi le admirăm acum, ca turiști, fără a le cunoaște proveniența.

Dacă preț de mai bine de două mii de ani străinii s-au înfruptat copios din bogățiile noastre, și ne-a mai rămas și nouă câte ceva, înseamnă că, într-adevăr, atunci când Dumnezeu a presărat cu minunății Pământul, sacul s-a spart deasupra noastră, iar când a văzut ce s-a întâmplat a și numit România Grădina Maicii Domnului.

Am fost plăcut surprins să constat că, cu toate aceste imense scurgeri în afară, de-a lungul vremii, România continuă să fie una dintre cele mai dotate țări de pe continent la capitolul resurse minerale, energetice și agricole. Mai precis, este vorba de locul patru, după Franța, Italia și Polonia. Informația am obținut-o din cartea „Banii României" a renumitului specialist în economie, prof. univ. dr. Mircea Coșea, și care citează în acest sens un studiu din 2013 al Comisiei Europene.

Așadar, suntem bogați, dar numai pe hârtie, cum se spune, pentru că în realitate suntem săraci lipiți pământului, din moment ce această bogăție nu se reflectă în buzunarele noastre, în starea națiunii, în nivelul ei de viață și de civilizație. Nu întâmplător , din vechime s-a născut acea tristă vorbă de duh a românilor: „Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă". Realitate tristă care ne marchează și ne guvernează viața și în zilele de azi.

Dar să nu dăm vina doar pe vicisitudinile istoriei, ci să vedem și bârna din ochii noștri. Trebuie să recunoaștem că alături de răul pe care ni l-au făcut ocupanții, ținându-ne în ignoranță pentru a ne exploata mai bine și pe termen lung ( vezi ocupația maghiară, sau turcii cu tributurile și peșcheșurile lor, ori rușii cu râvna lor expansionistă), stă și lipsa noastră de suficientă voință pentru a ne afirma personalitatea și conștiința de sine, de a profita de avantajele de care vorbim în momentele de respiro ale națiunii. Evident, am făcut uniri frumoase: la 1859, apoi la 1918. Ne-am câștigat pentru prima oară independența de stat, la 1877, am reîntregit în bună parte țara, dar nu i-am dat suflul și vigoarea pentru a ne depăși pe noi înșine, condițiile, statutul. Această formă de a ne complace, această lentoare, vine tocmai din acest plus de bogăție care ne-a mai și rămas și care ne-a fost de mare sprijin pentru supraviețuire, fără a face mare efort în a ne mobiliza inteligența. Am fost și continuăm să fim în ipostaza arabilor de azi care trăiesc din petrol fără a mai fi obligați să-și valorifice alte oportunități. Cu alte cuvinte, românii n-au pierit și au reușit să-și mențină identitatea pentru că pământul lor le-a oferit de toate. A fost fertil pentru hrană, iar codrul le-a fost și adăpost, dar și sursă de supraviețuire. Așadar, au furat străinii, dar ne-a mai rămas și nouă. Necazul nostru este că văzându-ne îndestulați cu de toate nu prea ne-am mai ostenit să ne punem și mintea la contribuție pentru a depăși fazele primare de prelucrare a resurselor, pe care le-am avut din abundență, deși s-a putut vedea de atâtea ori că românii dispun atât de inteligență, cât și de fantezie. Cu alte cuvinte materia cenușie n-am prea pus-o la treabă, și nici n-a prea rodit pe pământ românesc, fiind recunoscut faptul că marile noastre minți luminate au strălucit mai mult în mediul străin decât acasă Dar vechile metehne înrădăcinate în suferințele noastre au rămas.

Lucrul acesta nu este de azi, de ieri, dar s-a accentuat în perioada comunistă când practic ni s-a impus modelul sovietic de dezvoltare a țării bazat pe industria grea, cu pivotul ei principal, industria constructoare de mașini. Și, uite așa, țara a fost împânzită de furnale și cocserii, uzine metalurgice mamut, combinate chimice pe zeci de hectare etc., toate mari consumatoare de energie și poluante în același timp.

Desigur, mai bine așa, decât deloc, numai că mergând pe această linie noi am cam pierdut lupta cu progresul tehnic, care s-a învârtit și se învârte în jurul ideii de a realiza produse sofisticate, complexe, cu încorporări de puțină materie primă și multă inteligență, stare de fapt care nu poate exista în afara unui amplu proces de cercetare-inovare. În acest sens modelul japonez de dezvoltare, dar nu numai el, este foarte elocvent.

Dezvoltarea noastră economică și îndeosebi industrială din perioada comunistă, care deși n-a fost cea mai bună, dar a fost, a primit aspre critici postdecembriste, mai mult de către ai noștri diriguitori decât din partea străinilor, ajungându-se chiar la completa ei descalificare prin punerea în circulație chiar de la nivelul unui prim-ministru a apelativului de „morman de fiare vechi". Gest iresponsabil care a dăunat enorm și a dat frâu liber procesului de punere la pământ a industriei noastre, cu consecințele grave știute, și asupra căreia s-au aruncat ca niște hiene afaceriști și ratați din țară și străinătate, în goana lor după chilipiruri și de a găsi colac de salvare împotriva falimentului de la ei de acasă.

Așadar, am distrus o întreagă industrie, ca bază a economiei românești, fără să punem altceva mai bun în loc. Am distrus, de asemenea, și bruma de cercetare pe care o aveam, punându-ne total la dispoziția străinătății cu spațiul nostru mioritic. Numai că, din păcate, din tot ceea ce am întreprins n-am cules decât o imensitate de supermarketuri, unde se vând produsele acesteia, și cu ceva investiții străine tot cam în aceleași domenii pe care le-am repudiat, unde rolul nostru pare pur manufacturier. Adică foarte rar produse indigene realizate de noi de la cap la coadă. În schimb și multă asamblare și montaj de piese fabricate de alții, sau confecționări de haine prin metoda lohn, adică cu utilaje și material exclusiv din străinătate.

Am căzut, cum se spune, din lac în puț sau, dacă vreți, am ajuns din rău în mai rău, iar după 27 de ani hălăduiți prin tot felul de tranziții, din punct de vedere al bazei materiale și al gradului de securitate națională suntem mult sub ceea ce am fost. Din păcate, lucrul acesta nu l-au văzut și nu-l văd noii guvernanți, iar românii și România au ajuns într-o dependență de străinătate totală, în ciuda bogățiilor pe care le avem pentru că nu am știut și nu știm ce să facem cu ele altceva decât să le oferim străinilor. Evident, pe ceva comisioane, adică pe bani în buzunarul celui cu tranzacția, iar dacă mai rămâne, și pentru umilul nostru Buget. Atunci, cum să se mai dezvolte țara, cum mai poate prospera națiunea?

Lasă un comentariu