Nemulțumiri și proteste

Distribuie pe:

Nemulțumiți de proiectul Legii Salarizării Unitare, „care prevede, pentru soldații români, un salariu de 704 lei", membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), marțea trecută, au protestat în fața Parlamentului României. Spunând că „soldații români sunt trimiși să moară în țări străine, pentru un salariu de bază de 704 lei", președintele SCMD, Mircea Dogaru, a declarat: „Protestăm mai mult pentru aliații noștri. Ca să înțelegeți fenomenul, așa-zisul proiect al salarizării unitare a fost făcut de mafiile a două ministere, respectiv Ministerul Muncii și Ministerul Apărării (…) În momentul în care dai mafioților dreptul de a angaja și salariza pe nepoate, netoate, fini și așa mai departe, s-a terminat cu statul de drept." „În ceea ce privește grila de salarizare – a precizat Mircea Dogaru -, au dreptate majoritatea sindicatelor. Culmea culmilor, la noi juriștii și finanțiștii au făcut grila pentru sistemul militar, dar trimitem, în continuare, soldați să crape pentru interese străine, cu salarii de bază de 704 lei, poate ceva mai mult 900 de lei, la SRI și la Interne, adică jandarmi (…) Perioada teatrelor de operații nu este luată în calcul, ca vechime, asta dacă vor mai apuca vreodată să iasă la pensie. Ei nu beneficiază de nimic, pentru că așa au decis domnii care fac strategii din birouri. Toată nenorocirea din sistemul militar vine din interiorul sistemului militar. Ați vrut mercenari, plătiți ca atare, nu vă mai bateți joc de ei! Dacă ei mor sau rămân schilozi, ce se întâmplă cu copiii lor?!".

(Sursa: AGERPRES)

Lasă un comentariu