Nu obrăzniciei! Nu insultei! Nu ignoranței!

Distribuie pe:

Atunci, când publicam acel editorial „Buni rromâni" (cu doi „r"), la 24 septembrie 1999, m-am trezit cu câteva telefoane injurioase. „Cum îți permiți?" - mă apostrofa unul. Răspuns simplu: „Uite așa!". Așa-i răspundeam celui regăsindu-se, ușor, în acele gânduri și rânduri ale mele. Mă refeream, în acel editorial, nu la acei, într-adevăr, buni, cinstiți, loiali și curați români, ci la aceia care se dau „buni rromâni" (cu doi „r"), care vâră mâna până la cot în banii statului, fură din buzunarul nostru, al contribuabilului zilnic, mint, șmecheri ai tranziției postdecembriste, puși pe căpătuială, îmbogățiți peste noapte, hoți care aduc o insultă moralei noastre creștine, hârșiți prin afaceri oneroase, maeștri ai scamatoriei politice, care, de fapt, își bat joc de naționalismul și de patriotismul național, ardelenesc. Niște fățarnici, unii dându-se mari și buni români. Mă refeream acolo și la cei care, fără să clipească, au semnat tratatul bilateral cu Ucraina, o trădare (cum se va întâmpla și în cazul celui cu Ungaria), dar și la parlamentarii din loja Puterii, inși care, de fapt, au vândut o țară, dând legi care, în final, vor duce la ruperea, la federalizarea României. Asta spuneam, asta i-a deranjat și i-a enervat, atunci, pe unii. Poate că așa va fi și dedata aceasta în fața acestor gânduri și rânduri redate acum hârtiei spre publicare.

Ce s-a întâmplat? Nici nu m-am așezat bine, în acea zi de 31 mai a.c., în taxiul acela, când eram deja interogat: „Vă numiți Lazăr Lădariu?". Îmi confirm identitatea, deoarece am un nume și un loc de cinste în acest spațiu social târgumureșean. Și nu numai! Nu am motive să n-o fac. Dar când află că sunt Lădariu, că vin tocmai de la o întâlnire a rezerviștilor militari, fiind și eu ofițer în rezervă al Armatei Române, încă din timpul studenției, când făceam militărie studenții României, și mă îndrept spre o activitate culturală, care are loc la Casa Memorială „Avram Iancu", insul ia, pur și simplu, foc, uitând că, de fapt, nu el mă plătește pe mine, ci eu îl plătesc pentru un serviciu. Insul explodează: „Ești om de stânga! Ești omul lui Iliescu!". Rămân perplex! Eu, omul lui Iliescu? O culme a ironiei! Încerc să-l temperez, în aberațiile năucitoare, în a lui săritură peste cal. Fără succes! Țipa ura și ignoranța din el. Iar când află că sunt și ortodox, furia lui crește. „Ortodox comunist! Omul lui Iliescu!" Mă mir că, în noaptea minții lui, nu m-a considerat și omul lui… Lenin! Rotițele minții lui întunecate, care o luau razna de-a binelea, peste arătură, erau în stare să debiteze până și această aberație. O stupiditate într-un total conflict cu o realitate!

N-avea insul cum să știe, deoarece el singur recunoștea că n-a citit un rând scris de mine în „Cuvântul liber" și în cele 45 de cărți publicate, că, la 24 octombrie 2008, scârbit de această murdară politică românească, am părăsit, definitiv, scena politică, urmând să mai fac o singură politică: cea a Neamului meu, a interesului național, a adevărului și a culturii românești! Ce să-i faci? Lipsa informației și a culturii, în astfel de cazuri, ca a individului, se plătește scump!

Și mai sus a sărit, ca ars, aflând că, în două legislaturi, 1992-1996, 1996-2000, am fost deputat de Mureș în Parlamentul României, unde, se știe, am apărat și am luptat pentru acest neam românesc. „PUNR-ul? Partid socialist! Partid de stânga! Partid comunist! Partid tot sub comanda lui Ion Iliescu!" - îi dădea insul înainte în țăcăneala lui. De unde să știe, tocmai el, ignorantul, că, după alegerile parlamentare din toamna anului 1992, PUNR-ul, partidul românilor, nu numai din Ardeal, ci din toată țara, care avea, în Parlamentul României, 31 de deputați și 15 senatori, al cărui vicepreședinte eram, a fost votat, în județul Mureș, de 127.000 de români, vot nemaiîntâlnit vreodată, cum spunea și deputatul PNȚCD - Ion Rațiu, prin această parte de țară! Oare atunci ne-au votat, pe cei de la PUNR (Partidul Unității Naționale Române), 127.000 de comuniști, „oamenii lui Iliescu"? Stupidă judecată. În Parlament pe Iliescu îl ciupeam, noi, PUNR-iștii! Oare o făceam că eram „oamenii lui Iliescu"? Pentru el, ignorantul, PUNR era „de stânga, partid comunist, format tot din oamenii lui Iliescu!". Ce tâmpenie!

Ce mai puteai să-i spui insului, în fața atâtor aberații debitate dintr-o totală, penibilă ignoranță?!

Un prieten ziarist îmi sugera: „Lasă-l în mama dracului de golan! Nu merită să fie prăpădit, pentru un nemernic ca el, spațiul tipografic!". Numai că, din păcate, de la o vreme încoace, în situațiile de acest fel, nimic nu mai este întâmplător! Și pe măsură ce ne apropiem de acea sută de ani de la Marea Unire, de la 1 Decembrie 1918, cea mai mare sărbătoare a românilor, atacurile vor fi tot mai frecvente! Totul se derulează conform unor scenarii abil croite și puse la cale în bârlogul cavernos al unor provocatori, al unor unelte bine plătite din umbră.

Să tac? Oare n-am tăcut destul, noi, românii, în acest Ardeal? Ca român, ca om care am trăit multe la viața mea, inclusiv în studenție, mereu hărțuit și amenințat, iar profesorul Onufrie Vințeler, la cei 85 de ani, ai lui, poate depune mărturie ce mi s-a întâmplat pe timpul în care studiam Filologia la Universitatea din Cluj, Heidelbergul Ardealului. Așa că înțeleg multe. Dar când vine un nimenea-n drum, un sicofant, cu o cultură până la genunchiul broaștei, din studii echivalente cu cele două clase ale trenului, e altceva. E prea de tot! Nu poți rămâne fără replică! Nu poți accepta insulta și jignirea unui derbedeu! Replica e necesară. Chiar cea foarte dură. Mai ales când individul, auzind că ești și ortodox, după el, desigur, ești, și „de stânga și comunist"!

Sunt o persoană publică, mă bucur de respectul, de aprecierea și de prestigiul cuvenite din partea românilor din acest întreg județ Mureș (și nu numai!), iar mârlăniile de acest fel nu trebuie iertate! Ele trebuie, imediat, taxate, sancționate. Până la cei 78 de ani ai mei, mi-am slujit, ca un soldat, Țara și Neamul, am apărat interesul național și adevărul. N-am alergat, se știe bine, după avantaje și bogăție, niciodată nu m-am gândit la vreun interes personal, mulțumindu-mă cu ce mi-a dat Dumnezeu. Sunt membru al Uniunii Scriitorilor din România, din anul 1988, am lăsat după mine 45 de cărți, cu cuprinderea în antologii cu tot, am fost onorat cu 6 premii ale Uniunii Scriitorilor, Filiala Mureș, sunt membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, uniune care, pentru cartea „Veghe", apărută în anul 2015, mi-a acordat cea mai înaltă distincție care se acordă slujitorilor condeiului profesionist, am „Medalia Muncii" și Ordinul religios „Unitate și Credință", în două mandate am fost deputat, din partea PUNR și a Vetrei Românești, în Parlamentul României, sunt Cetățean de Onoare al Târgu-Mureșului, Târnăveniului, Sărmașului, al localităților Idicel-Sat, Deleni, Urisiul de Sus, posesor al „Fibulei de la Suseni", fost cadru universitar, prin repartiție guvernamentală; în urma rezultatelor din cei cinci ani de facultate, consilier județean. Amănunte care, lui, mocofanului-năcădău, nu-i spun nimic? Toate acestea nu le-am obținut, pentru că aș fi fost, cum el clamează, „de stânga", de „centru-stânga" sau de „dreapta" (și chiar de-aș fi fost, asta nu-i treaba lui!), ci pentru merite deosebite, ca intelectual, ca scriitor român, ca ziarist care, de 54 de ani, port condeiul, fiind mereu acolo unde este Neamul meu românesc, fidel versurilor lui Ioan Nenițescu: „Acolo este țara mea și neamul meu cel românesc, / Acolo eu să mor aș vrea, acolo vreau eu să trăiesc!".

Și încă o dată cred, sunt convins, că nu toți cei care, în acte, figurează că sunt români, că vorbesc românește, sunt și români! Sunt mai răi decât dușmanii noștri tradiționali și au făcut și fac mult rău acestui Neam. Insul, cel care, fără minimul respect, te tutuiește, se trage de brăcinar cu tine, parcă am fi păzit gâștele împreună, pe maidan, se declară român? Orice, dar român nu-i. Nu spunea marele poet Grigore Vieru: „Ca să fii român, trebuie să poți!?" Or, el nu poate! Atunci de ce să tac în fața insultei, în fața jignirii unui pițârău?! Ar fi culmea!

A venit vorba, în acele discuții aprinse, și despre acea, invocată de el, pagină neagră, tragică, din 20 martie 1990, de la Târgu-Mureș. Atât i-a trebuit ignorantului! „20 martie? Iliescu, comuniștii și securiștii! Ei au făcut totul!". După el, scenariile rocambolești, puse la cale pe la Budapesta, cu separatiștii-autonomiști din țară. Pentru el, acea cazarmă Becske din Ungaria, de pregătire a celor trimiși, în decembrie 1989, cu anumite sarcini, în România, n-a existat! Iar dacă-i arăți documentele de arhivă ale generalului Rogojan, documente reale, originale, despre cele petrecute în decembrie 1989, el refuză, categoric, să le vadă. „Sunt falsuri ale lui Iliescu și ale comuniștilor!" - clamează el, din nou, văzând doar comuniști, inși de stânga, „oameni ai lui Iliescu!". Atâta știe cel cu pironul „socialist" și „comunist" în cap. O totală lipsă de respect față de valorile reale ale acestei țări, lovită din toate părțile.

Ar fi acesta și locul pentru o altă precizare. Dacă atunci, când eram student, și, sub impresia lecturilor operelor lui Dostoievski și Tolstoi, eram adeptul „tolstoismului", al „neîmpotrivirii răului prin rău", azi, când se împlinesc 53 de ani de la absolvirea Filologiei clujene, de când credeam, că, în conformitate cu preceptele biblice, dacă ți se dă o palmă, să întorci și celălalt obraz, fac o precizare, cea a totalei schimbări de atitudine și de concepție uman-filosofică. Acelei palme îi răspund cu zece, date înapoi! Viața, de multe ori, atât de aspră cu mine, mi-a dat multe palme și m-a învățat. Și așa fac. Asta s-o știe și acel golan, unul din repetenții începutului de secol 21!

Cu gândul la cel pornit împotriva valorilor cu orientare de stânga sau de centru-stânga, nu poți să nu te întrebi, ca om cu capul pe umeri, cu logica și dreapta judecată: ce ar face el, după capul sec al insului, al ignorantului, cu acei mari scriitori interbelici și cu opera lor, foarte mulți, într-o perioadă, de orientare de stânga și de centru-stânga? Ce ar face cu un Topârceanu, cu un Sadoveanu, cu un Zaharia Stancu, cu un Panait Istrati, chiar cu un Călinescu? Ce s-ar face, venind mai încoace, cu marii poeți Adrian Păunescu, Grigore Vieru, cu fabrica de metafore Fănuș Neagu, cu trăitorii încă Ion Brad, Ion Gheorghe, D. R. Popescu, Ileana Vulpescu, pentru a ne referi doar la câteva exemple? Le-ar arde cărțile, în piețele publice, precum Hitler, i-a scoate din groapa cimitirelor să-i împuște pe cei duși, odată cu cei încă trăitori, valori care au lăsat o operă în urma lor, doar pentru că au fost de stânga sau de centru-stânga? Îi pune ignorantul acesta la zid, pentru că au avut o orientare, o credință a lor, ca români, care nu-s pe placul insului de azi, negativistul total, care, cu ură și ignoranță, șterge totul în urma lui?! Ce nenorocit! Ce jigodie! El, cel care, de fapt, se știe, nu are minima rușine de a-l nega pe Dumnezeu! Indivizii de acest fel nu au niciun Dumnezeu! Un ins care, după comportament, dovedește ce se poate vedea, încă de la o poștă, că n-a citit nici măcar un rând din „Cuvântul liber", ne înjură copios! Ca să faci așa ceva, îți trebuie obraz de toval!

Dragi români! Dragi cititori ai „Cuvântului liber"! Paradoxal, sicofantul acesta este trăitor printre noi. Nu-i dau nici numele, deși îl am, nu-i fac publicitate, nu ofer vreun semn de identitate al ignorantului, deoarece nemernicul nu merită nici măcar o publicitate negativă! Poate că n-o fac și din grija de a nu i se aplica vreo corecție, atât de meritată de ticălos, de nemernic de felul lui! Însă, totul face parte din acea agresivitate, prevăzută și în Biblie, cartea-cărților. Așa că, dragi români, dragi concetățeni, s-ar putea ca scenariile de acest fel să fie abia începutul. Atenție, deci!

P.S. Am vaga impresie că insul din acea zi era beat! Dacă nu, înseamnă că sicofantul nu-i cu toate mințile acasă. Iar atunci e grav că lui, zilnic, i se oferă, printr-o autorizație, posibilitatea să procedeze astfel! Mă adresez, pe această cale, taximetriștilor târgumureșeni, la al căror sprijin apelez aproape zilnic. Oameni dintr-o bucată, adevărați profesioniști, pe care-i apreciez și-i stimez. Dar se vede că pădure fără uscătură nu există! Oamenii cinstiți, corecți, de bună-credință de acolo, trebuie ca ei să le dea, nesimțiților de acest fel, imediat, peste nas. Obrăznicia, lipsa de respect trebuie sancționate. Altfel, oare unde se va ajunge azi-mâine?

Lasă un comentariu