Aroganță, suficiență, dezamăgiri…

Distribuie pe:

Analizând modul în care s-au desfășurat alegerile parțiale, de duminică, „punând eșecul partidului de la Târgu Jiu (unde a învins candidatul PNL) pe seama atitudinii din ultima perioadă a liderilor PSD", fostul premier Victor Ponta consideră că „partidul are o problemă gravă cu modul în care conducerea centrală ia decizii și acționează." „De ce a pierdut PSD? Prin atitudinea de siguranță absolută și suficiență! (…) Liviu Dragnea i-a amenințat pecandidatul PSD la primărie și pe liderii locali că „Dacă îl chemați pe Ponta în campanie și vă afișați cu el, vă tai toate proiectele de la Ministerul Dezvoltării! Teama acestora a prevalat, eu fiind «exclus» din campanie, pentru prima dată din anul 2004 (…) Oamenii nu au încredere într-un partid care pune pe primul loc luptele egoiste din interior și nu interesul orașuluiși al lor!" - declară Victor Ponta, deputat de Gorj. Victor Ponta se referă și la „dezamăgirea pe care votanții PSD o resimt în ultima perioadă", invocând, ca argumente, Legea Salarizării Unitare, sforțările conducerii PSD de a da jos propriul Guvern Grindeanu, aroganța agresivă a unor lideri, oamenii înțelegând acum „că au fost păcăliți în campania de la parlamentare!". Sfătuindu-i pe social-democrați „să nu mai tacă, să nu mai stea cu capul plecat de frica șefului", Victor Ponta încheie: „Cine are ochi și urechi trebuie să înțeleagă că PSD are o problemă gravă. Cine tace de teamă, să nu se supere Șeful, va păți ca la Târgu Jiu!". Gâlcevi mari în partidul de guvernământ. Ce se întâmplă cu PSD? Ce era previzibil!

(Sursa: AGERPRES)

Lasă un comentariu