Viața vremelnică de pe pământ, singurul loc unde ne putem mântui

Distribuie pe:

În tâlcuirea Evangheliei din Duminica a XXVI-a după Rusalii (Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina), Î.P.S. Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei spune următoarele:

Sfântul Isihie Sinaitul spune: „Viața oamenilor se desfășoară în repetare de ani, de luni, de săptămâni, de zile, de nopți, de ceasuri și de minute. În acestea trebuie, așadar, să ne desfășurăm și noi lucrurile virtuoase". Prin urmare, viața prezentă, ca bun fără seamăn dăruit de Dumnezeu, trebuie considerată și folosită ca timpul necesar de pregătire pentru viața veșnică.

Odată, un copilaș a intrat într-o cofetărie. Se plimba de la un raft la altul, studiind cu atenție fiecare sortiment de bomboane. Mama lui s-a plictisit așteptându-l pentru ca el să aleagă și în cele din urmă, a zis: „Grăbește-te, fiule! Cheltuiește-ți banii! Trebuie să plecăm!". La aceste cuvinte, băiatul a răspuns: „Dar, mamă, eu am numai cinci lei de cheltuit și trebuie să-i cheltuiesc cu grijă".

Acest lucru se aplică la viață. Dacă am avea zece vieți de trăit, am putea cheltui una din ele în a o petrece frumos sau numai în a face bani. Nu-i nimic rău în a face bani sau a avea petreceri frumoase, dar când o persoană își petrece întreaga viață făcând numai acestea și nu are timp pentru Dumnezeu, pentru frecventarea bisericii, pentru rugăciune, pentru familie, atunci este cât se poate de rău și dăunător.

Lasă un comentariu