AMINTIRI CU FĂNUȘ NEAGU

Distribuie pe:

(n. 5 aprilie 1932, Grădiștea-de-Sus, județul interbelic Râmnicu Sărat — acum în județul Brăila, România - d. 24 mai 2011, București)

Pe Fănuș Neagu l-am descoperit în savuroasele lui cronici sportive. Îmi plăcea mai mult, poate și lui, stilul decât conținutul acestora, nefiind eu foarte interesat de lumea sportului.

L-am descoperit apoi în „Frumoșii nebuni ai marilor orașe", primul roman pe care i l-am citit. Îmi plăcuse titlul și de acolo în colo drumurile spre proza lui erau deschise și se anunțau lungi.

M-am întors la „Îngerul a strigat", la „Dincolo de nisipuri", la „Ningea în Bărăgan", prima lui carte de povestiri.

I-am savurat apoi partea de nonficțiuni, începând cu „Cartea cu prieteni", care a rămas multă vreme pe noptieră, citindu-o ca pe o carte cu rugăciuni. Fiecare prieten invocat îmi părea ca un elogiu adus acestuia. N-am sărit peste „Insomnii de mătase", peste „Întâmplări aiurea și călătorii oranj".

Prin „Scaunul singurătății" am ajuns la „Amantul Marii Doamne Dracula", pe care îmi scrisese și un autograf.

„În persoană", față la față, cum se zice, ne-am cunoscut însă tot prin mijlociri sportive, prin septembrie 1988, la Galați, ajunși acolo, prin voia sorții, eu și colegii de redacție de la „Vatra", Cornel Moraru și Mihai Sin.

Cornel Dinu, cât antrenase ASA Târgu-Mureș, dar și după aceea, ne devenise colaborator, iar eu țineam legătura cu Cornel Dinu. Nu știu ce s-a ales de paginile acelea manuscrise pe care mi le dădea, scrise de mână. Cornel Dinu îmi amintesc că avea un scris frumos, aproape caligrafic, chiar dacă literele era înghesuite parcă, să încapă cât mai multe. Nu-i scria nimeni textele, așa cum începuseră unii pe la colțuri să vorbească. Erau prea bine scrise, iar el era.... fotbalist. Și le scria singur. Avea o minte sclipitoare (i se mai spunea „Procurorul") și nu avea nevoie de vreo cârjă literară. Putea el oferi multora însă! N-am întâlnit în viața mea un fotbalist mai inteligent, cultivat, manierat.

Supărat pe cei care i-au trântit meciul cu Dinamo de la Târgu-Mureș, chiar proprii jucători, a plecat la Galați. Acolo, a adus repede Oțelul în Cupa UEFA, iar în primul tur căzuse cu Juventus Torino. Nu era speriat, ba, dimpotrivă, se consola cu gândul că, dacă pierde, îl bate o echipă mare. Dar n-a pierdut, a câștigat cu 1-0.

Și Cornel Dinu ne-a invitat la meciul cu Juventus, la Galați. A fost o mare sărbătoare a fotbalului. Cum n-a mai fost până atunci și nici după. Stadionul de 32.000 de locuri fusese neîncăpător.

Nu putea lipsi de la acest meci brăileanul (de fapt, grădișteanul) Fănuș Neagu.

În timp ce noi făceam degustări la cine știe ce băuturi rafinate, cu care nu ne întâlneam toată ziua - eram doar invitații de onoare ai lui Cornel Dinu! - Fănuș Neagu avea interdicție la alcool în acea vreme. Ne privea cu dojană, cu o lubeniță mare sub braț.

Ne-a spus, totuși, care sunt calitățile vinului ideal: să fie alb, să fie rece, să fie sec, să fie mult și să fie... gratis.

Ne-am întâlnit câțiva animai încolo, la Târgoviște, la un festival de poezie, „Moștenirea Văcăreștilor", unde fusesem și eu în studenție laureat.

Chiar dacă nici atunci nu avea voie la alcool, nu se putea abține și mai „sufla" repede câte un pahar de vin... alb, cu toate celelalte calități. „Un om, ne-a spus Fănuș Neagu, nu poate bea într-o viață decât un pahar de vin". „Pentru că, susținea el, expert în vinuri, după ce bea un pahar, devine alt om. Care, la rândul său, nu poate bea decât un pahar de vin..." Și povestea merge mai departe, până unde doriți.

Într-un gest reflex, stăteam alături la masă, am vrut să-i pun puțină apă minerală în vin. Era al dracului de sec. S-a opus vehement: „Pui degeaba. La cât vin am băut la viața mea și dacă pui o cisternă de apă, tot șpriț iese!"

Am ținut apoi, cum se zice, aproape.

I-am căutat într-un an, Grădiștea natală, adus de un proiect literar a două școli - una din Brăila și alta din Târgu-Mureș - în care elevii au dezbătut într-un colocviu proza lui Fănuș Neagu și poezia lui Nicolae Băciuț. Era o onoare copleșitoare.

Tot la Grădiștea, în drumurile mele, visam să se facă o Casă Memorială „Fănuș Neagu" în toată regula, în casa natală, altceva decât improvizația realizată, cu acordul lui Fănuș Neagu.

Cum la Brăila participam la un Concurs de Creație Literară „Ion Creangă", ca președinte de juriu, și după ce mai inițiasem un Festival de creație în Limba Rromani, la Șuțești, în județul Brăila, dar cu numele unui poet mureșean, dispărut prematur și tragic, Ștefan Fuli, mi-am zis că ar fi potrivit și un Concurs Național de Proză „Fănuș Neagu", care să se țină în fiecare an în aprilie, luna sa de naștere. Atunci, din pragul casei natale, l-am sunat pe Fănuș Neagu și i-am smuls acordul pentru acest proiect, din care mai păstrez primele documente înaintate unor potențiali parteneri brăileni. Era cu puține luni înainte de a se prăpădi Fănuș Neagu.

Orgolii locale au pus stavilă proiectului meu.

După moartea lui Fănuș Neagu,s-a făcut un simulacru de concurs... județean.

Le-am transmis organizatorilor că e jignitor. Fănuș Neagu nu e de campionat județean, ci de campionat național, cu participări internaționale.

Merită acest „Frumos nebun al marilor orașe" un concurs la altitudinea operei sale.

(foto de la Târgoviște, din colecția Nicolae Băciuț)

Lasă un comentariu