Amenzi pentru muncă fără forme legale

Distribuie pe:

Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureș (ITM) au efectuat, în cursul lunii mai, 75 de acțiuni de control în domeniul relațiilor de muncă, acțiunea având ca scop identificarea muncii nedeclarate.

„Cu ocazia acestor verificări au fost identificate 38 de persoane care lucrau fără forme legale din 39 de persoane care prestau muncă nedeclarată. Inspectorii au aplicat 58 de sancțiuni contravenționale, din care 30 de avertismente și 28 de amenzi, în sumă de 282.800 de lei și s-au dispus 176 de măsuri obligatorii, pentru deficiențele constatate" a precizat inspectorul-șef al ITM, jrs. Andrei Mureșan. Domeniile în care au fost identificate persoane care prestau activități fără forme legale sunt: transporturi, comerț, construcții, prestări servicii, confecții.

În cursul aceleiași luni, au mai avut loc 14 acțiuni de control la angajatori care au ca obiect de activitate depozite de materiale de construcții și comercializare materiale de construcții. În acest domeniu au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale - șase avertismente și două amenzi, în valoare totală de 20.000 de lei și au fost dispuse 32 de măsuri de remediere a deficiențelor constatate, a mai arătat Andrei Mureșan. 

Lasă un comentariu