CONSUMUL DE ALCOOL AFECTEAZĂ MEMORIA ȘI ORIENTAREA ÎN SPAȚIU

Distribuie pe:

Cercetătorii britanici de la Universitatea Oxford și cei de la Colegiul Universitar din Londra, citați de descopera.ro, susțin că un consum relativ mare de alcool afectează memoria și orientarea în spațiu, mai ales la persoanele de vârsta a doua.

„Cercetarea noastră, în care am analizat creierele a 550 de persoane de vârsta a doua, a descoperit că persoanele care consumau cele mai mari cantități de alcool aveau un risc crescut de atrofie hipocampică - o formă de deteriorare a creierului care afectează memoria și orientarea în spațiu.

Persoanele care obișnuiau să bea, în medie, peste 30 de unități (o unitate este egală cu 10 mililitri de alcool pur) pe săptămână prezentau cel mai mare risc, însă și cei care erau consumatori medii (între 14 și 21 de unități pe săptămână) aveau un risc mult mai mare de a dezvolta atrofie hipocampică în comparație cu subiecții abstinenți.

Aceste rezultate susțin reducerea limitei maxime de consum la 14 unități de alcool pe săptămână, atât pentru bărbați cât și pentru femei, prevăzută în ghidul guvernamental de recomandări medicale din Marea Britanie, însă punem la îndoială limitele recomandate în Statele Unite, care sugerează că până la 24,5 unități de alcool pe săptămână reprezintă o limită sigură pentru bărbați.

Studiul nostru a relevat clar un risc crescut privind schimbările produse asupra structurii creierului la doar 14 - 21 de unități pe săptămână. De exemplu, un pahar mare cu bere conține circa două unități de alcool, iar o sticlă cu vin are în jur de nouă unități de alcool.

Studiul nostru a constat în analizarea unor date măsurate în mod repetat în decursul a 30 de ani, între 1985 și 2015, privind consumul săptămânal de alcool și performanțele cognitive în cazul a 550 de bărbați și femei, având o stare bună de sănătate și o vârstă medie de 43 de ani la începutul cercetării.

La finalul analizei, a fost efectuată o examinare RMN a creierului fiecărui participant, iar după ajustarea unor factori precum sexul, educația, categoria socială, activitatea fizică și socială, fumatul, riscul de accident vascular cerebral și istoricul medical, am descoperit că un consum ridicat de alcool a fost asociat cu o creștere a riscului de declin cognitiv, asociat cu o degradare a integrității materiei albe, un factor critic în ceea ce privește funcția cerebrală", explică oamenii de știință britanici.

 

Lasă un comentariu