În lumea fascinantă a dinozaurilor

Distribuie pe:

Și la sfârșitul acestui an de învățământ, cei 90 de copii mai puțin răsfățați de soartă, de la Centrul de Zi „Rozmarin" din Târgu-Mureș, au avut parte de surprize plăcute din partea conducerii așezământului și a unor organizații ce oferă servicii de educație, consiliere și educație comunitară.

După tradiționala serbare de sfârșit de an, copiii, însoțiți de educatorii din cadrul Centrului, au vizitat Grădina Zoologică din Târgu-Mureș, au vizionat (pentru prima dată) un film 3D la Cinema „Arta" din municipiu, însă surpriza-surprizelor - ne relatează dna Corina Todoran, șef Centru - a constituit-o o excursie la Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc tematic cu dinozauri din Sud-Estul Europei, unde cei mici au avut prilejul de a admira și înfricoșătoarele reptile din vremuri preistorice.

Pe tot parcursul săptămânii viitoare, la Centrul de Zi „Rozmarin" vor avea loc activități de socializare, divertisment și întreceri sportive, sub genericul „Aventuri pe patru roți". Este vorba - precizează dna Corina Todoran - de un program alcătuit și derulat în colaborare cu Asociația Pro Vision, în cadrul căruia copiii vor desluși ABC-ul circulației pe drumurile publice, vor învăța semnele și regulile de circulație, totul pe bază de jocuri și programe distractive.

Reamintim că Centrul de Zi „Rozmarin" din cadrul Serviciului Public de Asistență Socială al Municipiului Târgu-Mureș oferă „casă și masă" pentru aproximativ 100 de copii cu vârsta cuprinsă între trei și opt ani, care provin din familii nevoiașe, marginalizate social sau cu risc iminent de marginalizare, și care nu ar putea frecventa o altă formă de învățământ. Pe lângă programul educativ și rechizitele necesare, copiilor li se asigură transportul între domiciliu și Centru, două meniuri pe zi, asistență medicală și de igienă personală și, ocazional, pachete cu îmbrăcăminte și alimente, din partea unor organizații neguvernamentale și agenți economici, sub formă de donații. Copiii și părinții acestora se bucură de consiliere psihologică pentru prevenirea abandonului familial și școlar.

„Rozmarin" reprezintă un model de succes al municipalității târgumureșene în ce privește sprijinul acordat copiilor defavorizați care nu sunt cuprinși în nicio formă de învățământ sau au abandonat școala din cauza situației materiale precare cu care se confruntă familiile lor.

„Puține lucruri m-au impresionat așa cum m-a impresionat atmosfera de la Rozmarin: copiii sunt curați, îngrijiți, politicoși, vioi, dornici să învețe cât mai multe lucruri noi. Toată lauda pentru personalul de aici! Este un model despre felul în care se poate rezolva o problemă", afirma, în urma unei vizite efectuate la Centru, primarul municipiului, dr. Dorin Florea.

Lasă un comentariu