Dascăli mureșeni CĂTINEAN V. DUMITRU

Distribuie pe:

S-a născut în ziua de 10 august 1952, în satul Crăiești, județul Mureș. A fost al doilea copil al destoinicilor țărani Vasile și Măriuca Cătinean.

Urmează cursurile ciclului primar și gimnazial în satul natal avându-i ca învățători pe Victor Truța și pe doamna Mihăiescu. Ca elev își dorește să devină învățător, astfel că la absolvirea clasei a VIII-a susține examen și este admis la Liceul Pedagogic „M. Eminescu" din orașul Târgu-Mureș. După absolvirea cursurilor liceale își dorește și reușește să devină dascăl în comuna natală, loc de care nu s-a despărțit întreaga viață.

A fost repartizat în anul 1972 la Școala Generală din satul Lefaia, unde a funcționat ca învățător și director până în anul 1978, când revine la școala de centru din comuna Crăiești, devenind coleg cu o bună parte din foștii lui dascăli. Pe parcursul anilor își trece toate gradele didactice, gradul I obținându-l cu lucrarea științifică ,,Aspecte din istoria comunei Crăiești", având conducător științific pe inimosul și distinsul profesor Vasile Dragoș, iar șef de comisie pe istoricul prof. univ. dr. Vasile Dobrescu.

Fiind un fiu devotat al comunei Crăiești, și-a iubit satul natal, s-a încadrat foarte bine în viața social-politică și culturală a comunei.

A fost președintele Consiliului Comunal al Pionierilor, director adjunct cu probleme educative al școlii și director al căminului cultural.

A fost membru al echipei de teatru și de dansuri populare, remarcându-se la nivel intercomunal și județean.

După anul 1990, a fost timp de două legislaturi consilier în Consiliul Local al comunei Crăiești.

Mare pasionat de frumusețile țării, a fost un bun organizator de excursii în colaborare cu alte școli din zonă, dar și a unor expediții în Munții Ceahlău, Bucegi și Făgăraș.

Timp de 15 ani a îndeplinit funcția de responsabil al Comisiei metodice al învățătorilor și educatoarelor de pe raza comunei Crăiești, având o activitate responsabilă și demnă de apreciat.

În anul școlar 2015-2016, spre sfârșitul vacanței de iarnă, inima domnului învățător ,,Mitruț", așa cum îi spuneau consătenii, elevii și foștii elevi, încetează să mai bată, după o grea suferință pe care o duce ,,pe picioare", fără a lipsi nici o zi de la școală, de la iubiții lui elevi. De altfel, de-a lungul întregii lui cariere didactice nu a avut nici măcar o zi de concediu medical sau ,,fără plată".

Astfel s-a stins, când mai avea puțini ani până la binemeritata pensie, un ,,apostol" al satului mureșean, un dascăl mureșean, un dascăl crăieștean. Viața a fost nemiloasă cu el, lăsând în urmă multe lacrimi și durere, în sufletele colegilor, a elevilor și a foștilor elevi. A plecat astfel un dascăl al Crăieștiului, un om al colectivului didactic, un bun organizator și un om înzestrat cu spiritul ,,de echipă".

 

Lasă un comentariu