Rolul preoțimii mureșene la realizarea unității naționale, reflectat în publicistica lui Vasile Netea

Distribuie pe:

Vasile Netea, în formația sa de istoric, se ocupă de evenimentele majore ale istoriei noastre, în mod accentuat de cele mai importante, evocând și rolul pe care l-au jucat la momentul respectiv personalitățile vremii. Cărturarul Vasile Netea este unul dintre cei mai mari istorici ai unității naționale a poporului român și cartea sa, intitulată O zi din Istoria Transilvaniei - 1 decembrie 1918, vine să demonstreze acest lucru. Vasile Netea prezintă grandoarea evenimentelor din memorabila zi de 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, zi în care se vede împlinit idealul tuturor românilor: unirea într-un singur stat liber și independent.

Vasile Netea se referă, prin scrisul său, la contribuția, jertfa, sacrificiul preoților români mureșeni, la realizarea marelui ideal național. Vasile Netea, în articolul său intitulat Contribuția preoțimii române din ținutul Mureșului la realizarea idealului național, publicat în Gazeta Mureșului, III, nr. 44, 3 decembrie 1933, pagina 1, se referă la sacrificiul și jertfa preoților mureșeni în timpul Primului Război Mondial, care au dus la împlinirea de veacuri a poporului român, unitatea națională.

Vasile Netea dă în acest articol numele acelor vrednici preoți ai Mureșului, care în vâltoarea războiului pentru întregirea neamului, și-au adus prinosul lor de jertfă. Cărturarul din Deda Mureșului ne spune că datele pe care le oferă sunt scoase din cartea lui Sebastian Stanca, intitulată „Contribuția preoțimii române din Ardeal la războiul pentru întregirea neamului".

Vasile Netea spune că: „Din această carte aflăm numele preoților de pe aceste meleaguri, care în urma activității lor naționale din timpul războiului, au fost arestați, batjocoriți, și condamnați la ani îndurerați de temniță amară. Aceasta le-a fost răsplata, fiindcă au voit să mângâie orfanii și văduvele din parohiile lor și fiindcă predicau în satele necăjite credința în izbânda dreptății, în izbândă românească.

Iată numele și timpul de închisoare îndurat de ei: Ion Seuca - Mercheașa: 1 noiembrie 1916 - 1 noiembrie 1918; Alexandru Gligor - Șard: 23 martie 1915 - mai 1917; Petru Gara - Fărăgău: 25 octombrie 1916 - 15 mai 1918; Maier - Toplița: 30 august 1916 - 16 martie 1918; Nicolae Motora - Sângeorgiu: 1916 - 15 aprilie 1917; Vasile Muntenescu - Solovăstru: 3 septembrie 1916 - 18 mai 1918; Alexandru Nicolescu - Stânceni: 11 martie 1917 - 11 martie 1918; Octavian Petra - Ibănești: 1 septembrie 1916 - 1 august 1918; Ariton Popa - Reghin: 6 septembrie 1916 - 12 iunie 1917; Ștefan Russu - Tg.-Mureș: 9 septembrie 1916 - 21 iulie 1918; Mihail Todea - Idicel-Pădure: 9 septembrie 1916 - 12 iunie 1917. Toți acești venerabili preoți au fost răpiți de la altarele lor și din sânul familiilor dragi pentru a fi târâți cu nerușinare în temnițele dușmane, iar unii dintre ei trimiși în exil forțat la Șopron (Fertomegyes) în Ungaria.

Mai publicăm aici - spune Vasile Netea în continuare - încă o listă de preoți care, fără a fi fost condamnați oficial, au fost totuși prigoniți, alungați din satele lor: Ion Bișcauean - Luieriu; Gheorghe Cazan - Filea; Ion Duma - Săcal; Vasile Gliga - Ibănești; Zaharia Lupu - Hodac; Alex. Oltean - Jabenița; Ion Sălăgean - Idicel; Pavel Suciu - Deda; Victor Șuteu - Cașva.

Mai adaugă Vasile Netea că: „Am pomenit aici cu evlavie numele celor de mai sus, fiindcă actualitatea ține prea puțin seamă de meritele și de jertfele lor. Dar în vâltoarea vijeliei, sufletele lor au stat împotriva dușmanilor asemenea stejarilor puternici. Într-o vreme când toți conducătorii satelor ardelene erau duși departe pe câmpuri de bătaie, acești preoți au fost stăvilarele deznădejdii și mângâietorii inimilor îndurerate.

În 1916, când steagul românesc intra biruitor în Ardeal, inimile lor au vibrat puternic și exploziile de bucurie au răsunat în inimile credincioșilor lor. Ei care știau din cronicile vremii despre bătrânele descălecări, așteptate de veacuri să se întoarcă, ei care vor fi vorbit norodului, în pildele vreunei predici, despre vitejiile voievodului de la Turda, ei, preoții credinței au crezut că ceasul mântuirii sosise. L-au vestit de la amvon, să știe norodul și să se bucure pregătindu-se de sărbătoare.

De aceea toate arestările s-au efectuat în 1916, anul intrării României în război. De atunci a început prigoana împotriva lor, prigoană care nu s-a sfârșit decât în 1918, odată cu zdrobirea cătușelor milenare, odată cu reînvierea neamului pe care ei o vestiseră cu un ceas mai curând!".

Iată, cât de frumos vorbește Vasile Netea, unul dintre cei mai mari istorici ai unității naționale a poporului român, despre jertfele și sacrificiile preoților mureșeni, acești slujitori ai altarelor străbune care s-au răstignit pe altarul de suferințe al neamului românesc, suferințe, jertfe și sacrificii care au contribuit la realizarea unității naționale a poporului român.

Lasă un comentariu