Rău de tot s-au burzuluit UDMR-iștii mureșeni, aflând că, respectând legea, prefectul de Mureș, Lucian Goga, pentru a înlătura o ilegalitate, bazându-se pe o hotărâre judecătorească definitivă, i-a cerut dr. Dorin Florea, primarul municipiului Târgu-Mureș, să îndepărteze plăcuțele bilingve, cu denumiri de străzi în limba maghiară. Ca de obicei, UDMR-iștii au sărit ca arși, au devenit foarte vocali, văzând, peste tot, doar acele „ilegalități ale românilor". Prefectul Lucian Goga este acuzat, de conducerea UDMR, de „ilegalitate" și „abuz în serviciu", considerând că reprezentantul Guvernului în teritoriu și-a „depășit atribuțiile". „Nu există un temei juridic relevant!" - țipă ei, revoltați. Zău? Chiar așa să fie? Chiar încă n-au auzit ei că acolo unde-i lege nu-i tocmeală?!
Plăcuțele bilingve cu denumiri de străzi în limba maghiară, apărute în urma Hotărârii Consiliului Local nr. 150, din 28 mai 2015, trebuie îndepărtate, deoarece acea hotărâre, dovedindu-se ilegală, a fost anulată în instanță.
Pe baza unei hotărâri judecătorești definitive, deci bazându-se pe un temei legal, Primăria consideră că o demarare a unei acțiuni de îndepărtare a plăcuțelor cu denumirile străzilor în limba maghiară de pe strada Gheorghe Doja, este, în acest context, legală. În fața protestelor și a orgoliilor UDMR, prefectul, care trebuie să vegheze la respectarea legii în teritoriu, consideră că și-a făcut doar datoria, printr-un temei legal, cel al legii, decurgând dintr-o hotărâre judecătorească definitivă!
Adevărul este că, aici, în Transilvania, și, mai ales, în județele Harghita, Covasna și Mureș, din 1990 încoace, românii trăiesc sub o dictatură a minorității maghiare. Pentru susținerea acestei afirmații, privind denumirile de străzi, dar și alte abuzuri udemeriste, avem la îndemână o serie de exemple convingătoare. Să ne amintim doar ce se întâmpla, în anul 2002, la Corunca, la doar o aruncătură de băț, de Târgu-Mureș. Consilierii UDMR nu au fost de acord ca denumirea școlii de acolo, la propunerea românilor, să poarte numele preotului-învățător Partenie Matei. Nepotul lui s-a zbătut, ani în șir, pentru ca să fie amplasată, pe peretele instituției școlare de acolo, placa memorială cu numele lui Partenie Matei, un patriot înflăcărat, sprijinit, în perioada interbelică, de celebrul primar român al Târgu-Mureșului, dr. Emil Aurel Dandea. Cu toate că Inspectoratul Școlar Județean Mureș a dat aviz favorabil, cu toate că exista acordul prefectului de atunci, domnul Ovidiu Natea, împotrivirea încăpățânată a UDMR era cea știută. Cum să fie amplasată placa cu numele lui Partenie Matei pe peretele școlii Taldalogy Mihaly (1580-1642)? Așa ceva nu se poate! Nu se admite. Iar răspunsul la toate demersurile românești este următorul: „Consilierii (n.n. în frunte cu Spielman Mihaly) nu au aprobat!". Atât. Gest absurd și arogant! Tot ei, consilierii UDMR, decideau cine trebuie și cine nu să beneficieze de titlul de Cetățean de Onoare.
Să te mai miri, oare, că, prin abuz, prin sfidare grosolană, s-a ajuns la încălcări ale legislației românești, la Sighișoara (cu o populație maghiară de 18,5%), Târnăveni (18,7%), Hetiur (7%), unde au fost montate table bilingve de localități, încălcând acea prevedere legală privind acel procent de 20%? Cică, în numele „armoniei etnice". Nu cumva tocmai în numele disprețului față de lege și al aroganței?
La Târgu-Mureș, în locul Bulevardului 1 Mai, apoi purtând numele Mareșalului Ion Antonescu, la vehementele proteste ale udemeriștilor, care doreau schimbarea lui, românii au propus denumiri inspirate de istoria acestei Transilvanii, de numele unor importante personalități istorice, politice și culturale: Bulevardul Eroilor Neamului, Mihai Viteazul, Avram Iancu, Ferdinand I, I.C. Brătianu, Constantin Silvetri… Lor, celor care, din 1990 încoace, peste tot văd doar „nedreptăți" și cer doar supradrepturi și privilegii, toate aceste denumiri nu le spuneau nimic! Așa că, mari și tari, „inteligenți", nevoie-mare, au găsit ei un nume de „răsunet": „Cetății!". O rușine. Pe atunci UDMR avea, în Consiliul Local, 13 consilieri, așa că ei tăiau și spânzurau cum doreau, iar partidele românești aveau doar 10!
Atunci, când, prin județele Harghita și Covasna, Oștirea Națională era, ca și azi, după ei considerată, „armată de ocupație", toate propunerile, ale atât de puținilor consilieri români, erau boicotate, luate în zeflemea, pe la Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc. Conta, ca și la Târgu-Mureș, doar „voința unanimă" udemeristă. Totul, la comanda UDMR, nici uniune culturală, nici partid, un fel de struțo-cămilă strecurată, ilegal, în Parlamentul României. N-au cerut de la nimeni vreo aprobare și au amplasat, pe unul din pereții prefecturii mureșene, altorelieful fostului primar Bernady György.
Prin județele Harghita și Covasna, după alungarea românilor din localități din propria țară, în decembrie 1989, au fost date denumiri de străzi și de școli lui Wass Albert, numele unui criminal de război, care a ordonat, în septembrie 1940, pe timpul Diktatului de la Viena, uciderea unor români din Mureșenii de Câmpie și Sucutard. Pentru ei, nerușinarea, sfidarea, provocarea continuă a românilor, nu au limite. Pe peretele unei școli, din Harghita, a fost amplasată o placă comemorativă cu numele lui, al acestui criminal de război, iar în curtea bisericilor romano-catolică și reformată din Reghin și Lunca Mureșului, a fost dezvelit, peste noapte, câte un bust al criminalului.
La Târgu-Mureș, aceiași UDMR-iști s-au zbătut - până la urmă zadarnic! - ca strada Călărașilor, cu o puternică rezonanță în memoria afectivă a românilor târgumureșeni, să poarte numele lui Kossuth Lajos. Amnezicii consilieri UDMR au uitat (nu și românii!), de acel articol 12, injurios al Declarației de la Pesta, din luna martie 1848, impus de Kossuth. Să fi uitat, cumva, și de cei 40.000 de români (copii, femei, bătrâni majoritatea!), uciși, bestial, de „tribunalele de sânge", de la 1848-1849, de cele 300 de sate, biserici și mănăstiri ortodoxe și greco-catolice, arse și rase de pe suprafața pământului transilvănean? Românii târgumureșeni au spus atunci, răspicat, de ce nu vor o stradă care să poarte numele lui Kossuth, ca replică la Hotărârea 255/13 octombrie 2005 a Consiliului Local, neuitând nici Proclamația din 10 octombrie 1848, când, cu acea mentalitate feudală, Kossuth îi soma pe români să accepte unirea cu Ungaria, în termeni ultimativi și injurioși, numindu-i „gunoaie". Iar în Proclamația din 22 decembrie 1848, plină de injurii, românii erau etichetați, de autorul moral al unui etnocid, călău al românilor, „hoardă mai josnică decât vita", „bandiți valahi", îndemnând la exterminarea lor. Cum să poarte, oare, o stradă târgumureșeană acest nume al rușinii?
Tot ei, udemeriștii, s-au opus, cu vehemență, până și la dezvelirea monumentului „Holocaustului" la Târgu-Mureș, tare supărați că se spune crudul adevăr despre cei care au trimis la moarte evreii din nordul Ardealului, pe cei peste 173.000, pe acel drum fără întoarcere, în trenurile morții, spre camerele de gazare și exterminare. Erau autoritățile Budapestei, în luna mai 1944, pe timpul în care acea parte a României era cedată Ungariei horthyste și fasciste, prin Diktatul de la Viena, din 30 august 1940. De vină, pentru moartea acelor oameni nevinovați, printre care foarte mulți copii, erau autoritățile din Ungaria. Deci, ungurii! Or, adevărul nu le convenea. S-au zbătut, cu vehemență, să înlăture, atunci, cele câteva cuvinte așezate la baza monumentului, vizându-i pe adevărații vinovați, locali, de tragicele morți ale evreilor.
Printr-o infirmitate a gândirii Guvernului Năstase, la Arad a fost amplasată statuia Ungariei Milenare, simbol al urii și intoleranței. Din păcate, din 1990 încoace, guvernanții români nu aud limbile clopotelor de alamă, în acel necesar recurs la memorie și la istorie, când se urmărește crearea, prin autonomia teritorială, pe criterii etnice, de ei dorită, o Insulă a Șerpilor în inima României!
Am invocat doar câteva exemple, dovezi concludente, din cele atât de numeroase. Adevărul nu le convine! Da, suntem de acord ca minoritarii să aibă drepturi depline, într-un stat de drept, dar nu exagerate și fără acoperire. În România, maghiarii au toate drepturile, conform tuturor standardelor europene, cât pentru o întreagă Europă. Totuși, avem o întrebare: oare, după atâtea drepturi, datorii față de această țară, obligații ei nu au? Mereu obișnuiți să-și impună punctul de vedere în fața unor guvernanți slabi și trădători, nestingheriți, cu o scandaloasă sfidare (cum se petrec lucrurile, în fiecare an, la 10 martie, la Târgu-Mureș!), ei se obrăznicesc mereu. Românii, stupefiați și mereu jigniți, privesc, cu surprindere, la ce se petrece în jurul lor, atâta timp cât un criminal de război, condamnat în contumacie (lașul fugind, odată cu retragerea trupelor ungare și germane, spre sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, de acea răspundere, în fața legii, pentru faptele sale), este înălțat în bronzul unor busturi.
Din păcate, prin Transilvania, o majoritate românească este mereu sfidată și umilită, de liderii UDMR, prin acea amintită dictatură a unei minorități într-un stat de drept. Puterea, oarbă, actuală, indiferentă, trădătoare și neputincioasă, este chemată să pună piciorul în prag, măcar în ceasul al 12-lea, renunțând să-și mai neglijeze și să-și disprețuiască proprii cetățeni, provocați și sfidați, care nu mai doresc, Doamne ferește, un alt „martie negru" la Târgu-Mureș! Iar minoritarii trebuie să știe și să accepte că Pacea de la Trianon este o realitate istorică, definitivă, nu o joacă! Iar Transilvania, pe veci, este a României! Și niciodată nu va fi monedă de schimb!
Adevărul pare, de data aceasta, a fi altul. Se apropie, în anul 2018, suta de ani de la înfăptuirea Unirii celei Mari și a făuririi României Mari. Încă de pe acum, ei au început obstrucțiile, pun la cale scenariile rocambolești, sub forma unor bombe cu explozie întârziată. O dovedea, nu demult, prin cele declarate, cu o fățișă ostilitate antiromânească, fostul lider al UDMR și vicepremier în Guvernul României, Marko Bela, la Zalău, într-o Transilvanie cu atâtea monumente non-grata!
Azi, când pentru ei, neprietenii noștri, e liber la hulire, considerându-se „cetățeni de rangul doi", mereu înlocuind democrația cu etnocrația, totul este posibil. Dornici de o întoarcere în Regiunea Autonomă Maghiară, de tristă amintire pentru români, nu te mai miri că ticălosul Tõkés László cerea protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei. Or, noi aici suntem, deodată cu vremea, și am plătit cu sânge dreptul la o țară numită România Mare, făurită, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia.
Ciudat! Ei vor străzi cu denumiri în limba maghiară, iar în timp ce la Arad a fost amplasată statuia Ungariei Milenare, în Ungaria nu-i permisă amplasarea unui bust al mitropolitului Andrei Șaguna, care nu-și găsește acolo locul, în timp ce la Carei, în România, erau interzise, mai an, de UDMR, amplasările busturilor lui Mihai Eminescu și Fedinand I.
În acest context al vehementelor lor proteste că prefectul de Mureș aplică, legal, o hotărâre judecătorească definitivă, că respectă și aplică legea, i-am sfătui ceva: dacă au cap de sticlă să nu mai arunce cu pietre. Măcar din prudență!
P.S. Domnul prefect Lucian Goga și domnul primar dr. Dorin Florea merită felicitările românilor târgumureșeni. Adepții dictaturii minorității trebuie să știe acel simplu adevăr, valabil și la Târgu-Mureș: unde-i lege nu-i tocmeală!
