De peste 300 de ani, interesul pentru cunoașterea trecutului a devenit o coordonată a culturii române. De la reconstituirile erudite la cele literare, evocarea solemnă a istoriei, a originilor poporului român a făcut carieră în cultura română, cu mențiunea că în decursul anilor au alternat perioade în care a prevalat interesul pentru moștenirea romană și ideea solidarității latine, cu remarcarea originii preromane, a istoriei dacilor. În perioada interbelică s-a dezvoltat o preocupare aparte pentru căutarea rădăcinilor arhaice ale spiritului românesc. Inhibat de ideologizarea culturii în anii regimului comunist, interesul pentru istorie, pentru marile teme autentice ale culturii naționale a revenit în atenția intelectualității românești, recursul la istorie reprezentând pentru ei un exercițiu identitar.
Un asemenea demers propune și Cornel Sâmpălean în cartea sa de Eseuri și evocări, prefațată cu un eseu despre formarea poporului și a limbii române, „enigma și miracolul poporului român", subiect care a generat numeroase studii și polemici în istoriografia română și europeană. Peste toate rămâne un lucru cert: limba română este o limbă latină, iar locul de formare al poporului român nu are alt corespondent în afara vechii Dacii, pe teritoriul fostei provincii romane. Evenimente și nume din panteonul național sunt readuse în discuție de Cornel Sâmpălean prin noi lecturi asupra cărților și izvoarelor istorice. Primul din galeria eroilor evocați este Avram Iancu, „Craiul Munților", eroul revoluției de la 1848 - momentul fondator al națiunii române. Sunt apoi precursorii, cei care prin opera lor au pregătit nașterea națiunii române: Inochentie Micu Klein, Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Șincai, Ion Budai-Deleanu ș.a. Prin contactul realizat cu cultura europeană, cărturarii iluminiști au pregătit intrarea românilor în veacul al XIX-lea, au prefigurat epoca modernă în istoria românilor, prin opera lor au furnizat fundamentele ideologice ale mișcării naționale, prefațând drumurile ideatice ale regăsirii de sine ca popor. Construcția națiunii la români s-a fundamentat la nivelul elitei pe ideea că afirmarea identității naționale este dependentă de dezvoltarea culturii naționale, de educație și instruire, de păstrarea și dezvoltarea limbii naționale. Alte evocări sunt dedicate oamenilor politici, cei care au creat România Mare, Iuliu Maniu și Ion I.C. Brătianu. Drumul parcurs de popoare de la consacrarea lor ca națiuni, la crearea statelor naționale este anevoios și implică sacrificii, implică „oameni mari", creatori de istorie, așa cum au fost cei doi oameni politici de la 1918, Brătianu și Maniu.
În același sens, ca personalități ale culturii naționale, profesorul Cornel Sâmpălean a evocat în studiile volumului creatorii literari: Mihail Sadoveanu, Andrei Mureșanu, Martha Bibescu, Mateiu Caragiale, Liviu Rebreanu, Panait Istrati ș.a., a căror viață și operă este reconstituită cu sentimentul că recursul la istorie reprezintă un dialog identitar. Peregrin prin istoria și cultura poporului român, din când în când prin Europa, călătorind în Croația, Grecia, Creta, Viena, Paris, Roma etc., omul de cultură, filologul descrie și analizează marele spectacol al civilizației Europei, fascinat de marea creație a culturii europene, fie că o identifică în opera lui Shakespeare, fie într-o catedrală gotică. Altfel, în tot ce scrie, se documentează, ține la rigoare, la erudiție, ține cu tot dinadinsul să aducă argumente, să rămână în spațiul academic, așa cum l-au inspirat marii săi profesori de la Cluj, cum a fost Iosif Pervain.
Eseuri și evocări este o carte despre istorie și literatură, scrisă de un filolog, pasionat de marea cultură, surprinzător de actual, conectat la noile lecturi ale istoriei, la noile apariții editoriale, capabil să emită relaxat judecăți de valoare, fără inhibiții, convins că istoria și cultura poporului său sunt pietre ale templului devenirii noastre, integrate panteonului național, un templu în care, fie ca cercetător, fie ca simplu cititor, trebuie să revenim, ca parte a unui întreg identitar.
