Pentru VOLUNTAREX, DUPĂ UN AN PLIN, O VACANȚĂ BINEMERITATĂ

Distribuie pe:

O dată cu încheierea anului școlar, și membrii „VOLUNTAREX", care își desfășoară activitatea pe lângă CJRAE Mureș, au intrat în vacanță.

Printre acțiunile în care s-au implicat tinerii pot fi amintite: cele dedicate Zilei Internaționale a Familiei, întâlniri periodice cu comisar șef de poliție Pîncă Gabriela - coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității din cadrul IPJ Mureș, întâlniri cu actori, cu reprezentanți SMURD, cu părinți… De asemenea, au contribuit la buna desfășurare a Conferinței Naționale cu participare Internațională „Rolul educației în dezvoltarea identității culturale a elevilor", au colectat și au donat materiale pentru susținerea copiilor performanți, dar cu probleme materiale. Voluntarii au participat și la diverse acțiuni în colaborare cu Laboratorul pentru Determinarea Reziduurilor de Pesticide din Plante și Produse Vegetale Mureș, precum și la campania celor 16 zile de activism împotriva violenței.

„E dificil să antrenezi elevi de 15-16 ani în activități de voluntariat, știut fiind că sunt o mulțime de atracții specifice contemporaneității, la care se adaugă și caracteristicile vârstei. Cu toate acestea, cei doi coordonatori au găsit calea de captare a tinerilor și, pe lângă faptul că au contribuit la educarea acestora, au fost un sprijin real și în susținerea altor activități desfășurate la nivel local sau județean", spunea doamna Porkolab Annamaria, profesor consilier școlar, director al CJRAE Mureș.

Profesor consilier școlar Carmen Nichiforiuc, coordonator VOLUNTAREX, sublinia: „Satisfacțiile pe care ți le dă munca de coordonator al unor tineri voluntari inimoși sunt inimaginabile. E multă muncă, dar rezultatele se văd pe fețele tinerilor, ale părinților și în conștiința noastră, siguri fiind că poate am contribuit și noi la formarea unor viitori oameni de „nădejde". Bloj Sorin, profesor consilier școlar, coordonator VOLUNTAREX, susținea: „Munca de coordonare a unor voluntari nu e întotdeauna ușoară. Pe lângă problemele organizatorice, intervin ceilalți factori pe care trebuie să ne pliem acțiunile: societatea - care de multe ori are o atitudine negativă prin concepții de tipul „Cu ce te ajută voluntariatul?" „E pierdere de timp!"; instituțiile - care nu sunt întotdeauna cooperante; comoditatea, indiferența, și multe alte aspecte pe care am reușit să le depășim, și să formăm o echipă închegată, de care ne mândrim. Cu toate acestea, am vrea să mulțumim colegilor, profesori consilieri școlari, domnilor directori care ne-au sprijinit activitatea și, nu în ultimul rând, doamnei Porkolab Annamaria, profesor consilier școlar, director a CJRAE Mureș, care ne-a fost mereu alături"

După ce, pe parcursul întregului an școlar, s-au implicat într-o serie de activități ce au vizat latura educativă, de consiliere și orientare, motivațional-volitivă, dar și de petrecere a timpului liber în mod plăcut și util, elevii coordonați de Carmen Nichiforiuc și de Emil Sorin Bloj, profesori consilieri școlari, vor intra în vacanță. În toamnă îi așteptăm pe membrii VOLUNTAREX cu noi acțiuni, spre folosul propriu și spre progresul comunității.

 

Lasă un comentariu