Negocierile dintre PSD și UDMR au eșuat!

Distribuie pe:

În urma discuțiilor purtate ieri dimineață între liderii PSD și cei ai UDMR, proiectul de lege prin care Ziua maghiarilor urma să fie sărbătorită la data de 15 martie a fost retras de la dezbaterea din Parlament. Nici proiectul privind pragul pentru folosirea limbii materne nu a mai intrat în dezbatere întrucât ședința Comisiilor reunite juridică și administrativă de la Camera Deputaților a fost anulată. Practic, toate proiectele propuse de UDMR și aprobate luni, în comisii, au fost retrase de pe ordinea de zi, iar negocierile PSD-UDMR au eșuat. În situația creată - a explicat senatorul UDMR Tanczos Barna „UDMR nu mai are niciun motiv să se implice în lupta internă din PSD", câtă vreme înțelegerile la care se ajunsese luni seara nu mai sunt valabile.

Potrivit unor surse, PSD a ajuns la concluzia că nu are nevoie de voturile maghiarilor pentru a trece moțiunea. Pe de altă parte, liderii UDMR spun că nu înțeleg ce s-a întâmplat deoarece proiectele respective erau înscrise în parcursul firesc legislativ și trebuiau discutate înainte de finele sesiunii parlamentare.

Întrebat dacă reprezentanții UDMR vor fi în sală la dezbaterea moțiunii de cenzură, Tanczos Barna a declarat pentru Agerpres că „orice variantă este posibilă, mai puțin votarea moțiunii", urmând ca o decizie în acest sens să fie luată în timp util (în cursul zilei de ieri). Oricum, a precizat senatorul, probabil că alte negocieri cu PSD nu vor mai avea loc până la votul de azi. 

Lasă un comentariu